ACS13175 Banca Mondială şi Programul Alimentar Mondial        Republica Moldova    Evaluarea Securităţii Alimentare    Analiza situaţiei curente şi următorii pași      Martie 2015            ACRONIME ŞI ABREVIERI    ACSA  Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală  AAI  Aportul alimentar insuficient  AIPA  Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură  AMP  Asistenţa medicală primară  ARM  Agenţia Rezerve Materiale  AVΠ Agricultura de valoare înaltă  BNS  Biroul Naţional de Statistică  CAR  Cheltuieli alimentare ridicate  AABR  Aport al alimentelor de bază ridicat  DEA  Deficit energetic alimentar  DEAR  Deficit energetic alimentar ridicat  OAA  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură  FMI  Fondul Monetar Internaţional  IICPA  Institutul Internaţional de Cercetare în Domeniul Politicii Alimentare  IMC  Indicele de masă corporală  MAIA  Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare  MDL  Leul moldovenesc  MMPSF  Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei  OMC  Organizaţia Mondială a Comerţului   OMS  Organizaţia Mondială a Sănătăţii  PAB  Produsul agricol brut  PCA  Preferinţele comerciale autonome  SBGC  Sondajul privind bugetele gospodăriilor casnice  SDS  Studiul demografic şi de sănătate  SFS  Sanitară şi fitosanitară  SCIM  Sondaj de tip cluster cu indicatori multipli   UE  Uniunea Europeană  ZLSAC  Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător       2  CUPRINS    REZUMATUL RAPORTULUI ..............................................................................................................  9  I.  CONTEXT ...............................................................................................................................  21  I.1   SCOPUL ANALIZEI .................................................................................................................  21  I.2   METODOLOGIA ...................................................................................................................  21  II.  EFECTELE SECURITĂŢII ALIMENTARE ....................................................................................  23  II.1  CÂTE PERSOANE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATEA ALIMENTARĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA? .............. 24  II.2  ........................................ 28  UNDE LOCUIESC CEI CE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATEA ALIMENTARĂ?  II.3  CINE SUNT PERSOANELE CE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATE ALIMENTARĂ? .................................... 31  II.4  CÂND INSECURITATEA ALIMENTARĂ ESTE CEA MAI ÎNALTĂ? .......................................................... 40  II.5  CONCLUZII .........................................................................................................................  42  .......................................................... 44  III.  ANALIZA DIMENSIUNILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE  III.1  DISPONIBILITATEA ALIMENTELROR ...........................................................................................  44  ...................................................................................................................  44  PRODUCŢIA INTERNĂ  STOCURILE ALIMENTARE ..............................................................................................................  53  IMPORTURILE AGRO‐ALIMENTARE ..................................................................................................  54  III.2  ACCESUL LA ALIMENTE ..........................................................................................................  59  ACCESUL FIZIC LA ALIMENTE: SURSELE DE ALIMENTE .......................................................................... 59  ACCESUL FIZIC LA ALIMENTE: INFRASTRUCTURA PIEŢEI ALIMENTARE ...................................................... 62  ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: PREŢURILE LA ALIMENTE ............................................................... 63  ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: VENITUL ŞI CHELTUIELILE ............................................................... 65  ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: TRANSFERURILE PUBLICE ŞI PRIVATE ................................................ 69  III.3  UTILIZAREA ALIMENTELOR .....................................................................................................  72  ......................................................................................................  72  EFECTELE NUTRIŢIONALE CHEIE  .........................................................................................................  76  DIVERSITATEA ALIMENTAŢIEI  SIGURANŢA ALIMENTELOR ............................................................................................................  78  III.4  STABILITATEA ALIMENTELOR ..................................................................................................  79  STABILITATEA DISPONIBILITĂŢII ALIMENTELOR ..................................................................................  79  STABILITATEA ACCESULUI LA ALIMENTE ...........................................................................................  80  3  STABILITATEA UTILIZĂRII ALIMENTAŢIEI ...........................................................................................  82  III.5  CONCLUZII .........................................................................................................................  84  IV.  MANDATELE  INSTITUŢIONALE ŞI  CADRUL  DE  POLITICI  PRIVIND  SECURITATEA  ALIMENTARĂ   87  IV.1  MANDATELE INSTITUŢIONALE PRIVIND POLICITILE SECURITĂŢII ALIMENARE ...................................... 87  IV.2  CADRUL POLITICILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE .......................................................................... 90  PRODUCŢIA AGRICOLĂ .................................................................................................................  90  REGLEMENTAREA PREŢURILOR ŞI PIEŢEI ...........................................................................................  91  COMERŢUL ...............................................................................................................................  94  ASISTENŢA SOCIALĂ ....................................................................................................................  96  IV.3  REZUMATUL RECOMANDĂRILOR .............................................................................................  98  REFERINŢE ................................................................................................................................... 101    LISTA FIGURILOR    Figura 1. Indicii deficitului cantitativ al alimentaţiei (2006‐2013) ................................................ 25  Figura 2. Consumul mediu al diferitor grupuri de alimente (2006‐2013, % din calorii) ............... 26  Figura  3.  Indicele  aportului  alimentelor  de  bază  ridicat  (2006‐2013,  %  din  gospodăriile  casnice) ....................................................................................................................................................... 26  Figura 4. Indicii vulnerabilităţii economice (2006‐2013) .............................................................. 27  Figura 5. Indicii deficitului energetic alimentar: familiile urbane şi rurale (2006‐2013) .............. 28  Figura 6. Aportul caloric zilnic per capita: locuitorii urbani şi rurali (2006‐2013) ........................ 29  Figura 7. Compoziţia alimentaţiei urbane şi rurale pe principalele grupuri de alimente (2013) . 30  Figura 8. Rata aportului de alimente de bază ridicat (2006‐2013, % familii) ............................... 30  Figura 9. Insecuritatea alimentară severă: familiile urbane şi rurale (2006‐2013) ...................... 31  Figura 10. Rata DEAR pe chintilele de cheltuieli (2006‐2013, % gospodăriile casnice) ................ 32  Figura 11. Aportul caloric pe chintilele de cheltuieli (2006‐2013) ............................................... 32  Figura 12. Aportul caloric pe chintilele de cheltuieli ale populaţiei, gospodăriile casnice urbane şi  rurale (2013) ................................................................................................................................. 33  Figura 13. Rata sărăciei şi ratele deficitului energetic alimentar în spaţiul urban (2006‐2013) .. 33  Figura 14. Rata sărăciei şi ratele deficitului energetic alimentar în spaţiul rural (2006‐2013) .... 34  Figura 15. Indicii cantitativi ai alimentaţiei familiilor conduse de femei şi bărbaţi (2006‐2013) . 35  Figura  16.  Consumul  zilnic  de  energie  per  capita  în  dependenţă  de  mărimea  familiei  (2006‐ 2013) ............................................................................................................................................. 35  4  Figura  17.  Rata  deficitului  energetic  alimentar  ridicat  şi  a  sărăciei  pe  familii  după  numărul  de  membri (2006‐2013) .....................................................................................................................  36  Figura 18. Ratele deficitului energetic alimentar ridicat pe grupuri socio‐economice (2006‐2013) ....................................................................................................................................................... 36  Figura 19. Compoziţia alimentaţiei diferitor grupuri socio‐economice de familii (2013) ............ 37  Figura  20.  Compoziţia  alimentaţiei  diferitor  grupuri  ce  se  confruntă  cu  insecuritatea  alimentară  pe nutrienţi  (2013) .......................................................................................................................  38  Figura  21.  Compoziţia  alimentaţiei  diferitor  grupuri  ce  se  confruntă  cu  insecuritate  alimentară  pe grupuri de produse alimentare (2013, kcal) ............................................................................ 39  Figura  22.  Cota  familiilor  ce  se  confruntă  cu  DEAR  în  rândul  familiilor  ne‐sărace  urbane şi  rurale  (2006‐2013) ................................................................................................................................... 39  Figura 23. Rata DEAR printre familiile sărace urbane şi rurale (2006‐2013) ................................ 40  Figura 24. Fluctuaţiile trimestriale ale ratelor DEAR şi indicii preţurilor (2006‐2013) ................. 41  Figura 25. Fluctuaţiile trimestriale ale ratelor CAR şi indicii de preţuri (2006‐2013) ................... 42  Figura 26. Contribuţia agriculturii la economie (2000‐2012) ....................................................... 44  Figura  27.  Producţia  agricolă  a  culturilor  selectate:  Republica  Moldova şi ţările  selectate  (%  din  total, media anuală pentru 2008‐2012)  ........................................................................................  45  Figura  28.  Producţia  per  capita  a  culturilor  selectate:  Republica  Moldova  şi  ţările  selectate  (2008‐2012, media anuală) ...........................................................................................................  46  Figura 29. Evoluţia producţiei agricole interne (2001‐2013, mii TM) .......................................... 47  Figura 30. Structura produsului agricol brut (2013) ..................................................................... 48  Figura 31. Productivitatea agricolă în conformitate cu datele BNS şi ACSA (2003‐2013 ............. 49  Figura  32.  Productivitatea  culturilor  selectate:  Republica  Moldova  vs.  ţările  selectate  (Hg/ha,  2006‐2012/2013) ..........................................................................................................................  50  Figura  33.  Distribuţia  producţiei  culturilor  agricole  şi  a  creşterii  animalelor  pe  regiuni  (2011‐ 2013, media anuală) .....................................................................................................................  52  Figura 34. Importurile şi exporturile agro‐alimentare ale Republicii Moldova (2000‐2012) ....... 55  Figura  35.  Producţia  per  capita  versus  consumul  per  capita  a  alimentelor  principale  (media  pentru 2010‐2012) ........................................................................................................................  56  Figura  36.  Structura  exporturilor  şi  importurilor  agro‐alimentare  ale  Republicii  Moldova  pe  principalele categorii  de produse (2001‐2013)  ............................................................................ 56  Figura 37. Volumul importului dă către Republica Moldova a bunurilor primare alimentare cheie  (2004‐2012) ................................................................................................................................... 57  Figura  38.  Comerţul  agro‐alimentar  al  Republicii  Moldova:  principalele  surse şi  destinaţii  (2001‐ 2013) ............................................................................................................................................. 58  Figura 39. Sursele alimentelor: familiile urbane şi rurale (2013) ................................................. 60  Figura 40. Sursele grupelor alimentare: locuitorii rurali şi urbani (2013) .................................... 61  Figura 41. Evoluţia surselor de alimente în spaţiul rural (2006‐2013) ......................................... 62  5  Figura 42. Evoluţia IPC alimentar: Republica Moldova şi lumea (2011‐2013, 2010=100) ........... 64  Figura 43. Dinamica preţurilor interne la alimentele cheie (anual, 2005=100) ........................... 64  Figura 44. Sezonalitatea preţurilor interne la alimentele cheie (lunar, luna precedentă =100) .. 65  Figura  45.  Evoluţia  veniturilor  nominale  ale  familiilor  şi  preţurile  alimentare  (2006‐2012,  2006=100) ..................................................................................................................................... 66  Figura 46. Creşterea venitului nominal pe chintilele populaţiei: spaţiul urban şi rural (2006‐2012,  2006=100) ..................................................................................................................................... 66  Figura  47.  Cheltuielile  alimentare,  procentaj  din  cheltuielile  totale:  per  capita,  pe  chintile  de  cheltuieli (2009‐2013) ...................................................................................................................  67  Figura 48. Veniturile medii lunare per capita pe grupurile socio‐economice (2009‐2013, în MDL) ....................................................................................................................................................... 67  Figura 49. Veniturile fermierilor şi a angajaţilor din agricultură vs. preţurile agricole (schimbarea  indexată comparativ cu anul precedent, 2007‐2012) .................................................................. 68  Figura  50.  Preţurile  mijloacelor  de  producţie,  a  produselor  agricole şi  a  produselor  alimentare  (2004‐2012, 2004=100)  .................................................................................................................  68  Figura  51.  Evoluţia  transferurilor  de  venit  pe  chintilele  de  venit  ale  populaţiei  (2008‐2012,  în  MDL) .............................................................................................................................................. 69  Figura 52. Pensiile şi coşul minim de consum (2005‐2012) .......................................................... 70  Figura  53.  Plăţile  necontributive  de  asistenţă  socială  pe  chintile  de  venit:  valorile  absolute şi  %  din venit (2006‐2012)  ....................................................................................................................  70  Figura  54.  Evoluţia  fluxurilor  de  remiteri,  pe  spaţiul  de  reşedinţă  şi  chintilele  de  venit  (2006‐ 2012, constant 2005 MDL) ............................................................................................................  71  Figura 55. Remitentele şi economia Republicii Moldova (2000‐2013)......................................... 72  Figura 56. Severitatea malnutriţiei în Republica Moldova: spaţiul urban şi rural (2005, 2012) .. 73  Figura 57. Severitatea malnutriţiei în Republica Moldova pe grupurile de venit (2005, 2012) ... 74  Figura 58. Aportul caloric individual pe grupuri de nutrienţi: familiile urbane şi rurale (2013) .. 77  Figura 59. Aportul caloric pe grupuri de alimente: familiile urbane şi rurale (2013) ................... 77  Figura 60. Mandatele instituţionale în domeniul politicii securităţii alimentare ......................... 89  Figura  61.  Consumul  zilnic  de  către  populaţia  urbană  a  pâinii  pe  chintilele  de  cheltuieli  (grame  per capita) ..................................................................................................................................... 94  Figura 62. Evoluţia preţurilor: pâinea vs. grâul (2005=100) ......................................................... 94    LISTA DE TABELE    Tabelul 1. Aportul zilnic de nutrienţi: Republica Moldova vs. recomandările OMS  ..................... 25  Tabelul 2. Indicii de insecuritate alimentară cronică (2011‐2013) ............................................... 27  Tabelul 3. Insecuritatea alimentară cronică: familiile urbane şi rurale (2011‐2013) ................... 31  6  Tabelul  4.  Ratele  sărăciei  rurale  în  Republica  Moldova şi  ratele  deficitului  alimentar  pe  regiuni  (2010 şi 2013)  ................................................................................................................................ 53  Tabelul 5. Stocurile gospodăriilor la sfârşit de an (% din totalul producţiei, 2007‐2013) ............ 53  Tabelul 6. Clasificarea OMS a severităţii malnutriţiei ................................................................... 73      LISTA DE BOXE    BOXA 1. METODOLOGIA PENTRU ANALIZA EFECTELOR SECURITĂŢII ALIMENTARE ..................... 22  BOXA 2. INDICII ALIMENTARI CHEIE .............................................................................................  23  BOXA  3.  PRIVIRE  SUMARĂ  DE  ANSAMBLU  ASUPRA  ÎNTREPRINDERILOR  AGRICOLE  MOLDOVENEŞTI ............................................................................................................................  51  BOXA 4. REMITERILE ŞI ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA ......................................................... 71  BOXA 5. EVALUAREA STĂRII NUTRIŢIONALE A PERSOANELOR .................................................... 75  BOXA 6. FOLOSIREA REZERVELOR STATULUI ÎNAINTEA ANULUI 2009  ......................................... 92  BOXA 7. SISTEMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA ....................................... 97  7          APRECIERI    Acest  raport  a  fost  pregătit  de  o  echipă  a  Băncii  Mondiale,  condusă  de  către  Irina  Schuman  (economist  principal  în  agricultură,  GAFDR).  Membri  ai  echipei  au  fost  Felicia  Pricop,  Darryl  Miller,  Marko  Bucik,  Oana Tanasache, Stela Ciobu, Tamara Ursu şi Valencia Copeland.     Cu  gratitudine  echipa  exprimă  recunoştinţa  sa  pentru  susţinerea  acordată  acestui  raport  de  către  miniştrii  Vasile  Bumacov,  Ion  Sula,  Ruxanda  Glăvan  şi  Valentina  Buliga,  vice‐miniştrii  Viorel  Guţu  şi  Octavian  Calmâc,  precum şi  Ala  Negruţa  (Direcţia  statistica  serviciilor  sociale şi  condiţiilor  de  trai,  Biroul  Naţional de Statistică). Fără cooperarea lor intensă şi fiabilă, acest studiu nu ar fi fost posibil.    De  asemenea  echipa  mulţumeşte  lui  Siemon  Holema  (consilier  superior  programe  regionale,  Programul  Alimentar Mondial), colegilor de la Banca Mondială, Anatol Gobjila (coordonator de proiecte principal) şi  Irina  Guban  (consultant),  pentru  susţinerea  permanentă  şi  sugestiile  lor,  şi  părţilor  interesate,  personalului  diferitor  asociaţii,  agenţii şi  instituţii,  împreună  cu  reprezentanţii  sectorului  privat,  care  au  contribuit la această evaluare prin împărtăşirea cunoştinţelor lor cu echipa.    Direcţii de importanţă critică şi comentarii asupra acestui proiect au fost oferite de Tamara Sulukhia  (conducător de program), Dina Umali‐Deininger (manager practică), Alexander Kremer (manager de  ţară) şi Qimiao Fan (director regional). Raportul a beneficiat de comentarii și sugestii din partea lui  Donald Larson (economist principal, DECAR) şi a Caterinei Ruggeri Laderchi (economist principal,  GPVDR). 8  REZUMATUL RAPORTULUI    1. Recentele  majorări  ale  preţurilor  la  produsele  alimentare  şi  volatilitatea  de  pe  pieţele  internaţionale  au  atras  o  atenţie  considerabilă.  Oricare  ar  fi  cauza,  fie  condiţiile  meteorologice  neobişnuite,  evenimentele  climatice  adverse  sau  distorsiuni  ale  pieţelor,  efectele  de  creştere  bruscă  a  preţurilor  pot  conduce  la  consecinţe  serioase,  principala  fiind  insecuritatea  alimentară  accentuată.  Insecuritatea  alimentară  se  poate  manifesta  prin  patru  dimensiuni:  (i)  disponibilitatea  limitată  a  alimentelor;  (ii)  perturbări  ale  accesului  la  alimente;  (iii)  dereglarea  utilizării  alimentelor;  dar  şi  (iv)  instabilitatea  acestor  trei  dimensiuni  în  timp.  Nu  întâmplător,  cele  mai  sărace  segmente  ale  societăţii  sunt în general afectate cel mai mult, deşi consecinţele sunt resimţite de către o pătură mult mai largă a  populaţiei.    2. Datorită  complexităţii  sale,  pericolul  insecurităţii  alimentare  impune  necesitatea  unui  răspuns  politic  informat şi  cuprinzător.  Îmbunătăţirea  securităţii  alimentare  presupune  o  înţelegere  profundă  a  condiţiilor  şi  tendinţelor  sociale  şi  economice  naţionale,  dar  şi  a  implicaţiilor  pieţelor  internaţionale  integrate.  Cel  mai  important,  sectorul  agrar  şi  producerea  internă  a  alimentelor  au  un  rol  cheie:  dacă  agricultura  internă  şi  producerea  alimentelor  sunt  bine  dezvoltate,  competitive  şi  în  stare  să  reziste  şocurilor  neaşteptare,  cu  probabilitate,  insecuritatea  alimentară  se  va  manifesta  moderat.  Dacă  nu,  atunci  evenimentele  neaşteptate  au  putea  cauza  unor  dificultăţi  dure şi  suferinţe  considerabile.  Astfel,  provocările  pentru  securitatea  alimentară  pot  fi  abordate  cu  succes  doar  printr‐un  amalgam  de  politici,  care  ar  cuprinde,  inter  alia,  politica  economică şi  socială,  siguranţa  alimentelor,  sistemul  de  sănătate şi  dezvoltarea infrastructurii.    3. În cazul Republicii Moldova, până în prezent a fost realizat un volum redus de cercetări pentru  a  studia  caracterul  şi  răspândirea  geografică  a  insecurităţii  alimentare.  Sondajul  standardizat  şi  reprezentativ  al  bugetelor  gospodăriilor  casnice  (SBGC)  oferă  oportunitatea  de  a  aplica  o  abordare  sistematică  pentru  identificarea  caracteristicilor  cheie  ale  populaţiei  Republicii  Moldova,  periclitată  de  insecuritatea  alimentară,  în  sensul  numărului,  distribuţiei  geografice,  condiţiilor  sociale  şi  severităţii  insecurităţii  alimentare.  În  combinare  cu  alte  date,  acumulate  de  Biroul  Naţional  de  Statistică  (BNS),  SBGC poate furniza informaţia necesară pentru reacţia politică indicată.    4. Acest  raport  pune  în  evidenţă  caracteristicile  cheie  ale  (in)securităţii  alimentare  în  Republica  Moldova. Folosind cele mai recente date ale SBGC şi BNS, raportul oferă evaluarea numărului populaţiei  Republicii  Moldova,  care  este  afectată  de  malnutriţie,  date  despre  distribuţia  geografică  a  acestor  oameni,  statutul  lor  social‐economic,  şi  perioadele  de  timp  când  aceştia  se  confruntă  cu  insecuritatea  alimentară  cel  mai  mult.  Raportul  este  structurat  pe  toate  cele  patru  dimensiuni  ale  securităţii  alimentare:  disponibilitatea,  accesul  şi  utilizarea  alimentelor,  de  rând  cu  stabilitatea  acestora  în  timp.  Analiza  pe  care  o  conţine  raportul  poate  servi  drept  bază  pentru  formularea  de  viitor  a  politicilor  şi  îmbunătăţirea  coordonării  trans‐sectoriale, ţinând  cont,  de  altfel,  de  faptul  că  raportul  nu  a  fost  în  stare  să cuprindă şi Transnistria din cauza lipsei de disponibilitate a datelor.    9    ÎMBUNĂTĂŢIRI CONSIDERABILE ÎN SECURITATEA ALIMENTARĂ GENERALĂ, ÎNSĂ ELEMENTE DE ÎNGRIJORARE PERSISTĂ    5. Necesarul  de  energie  alimentară  pentru  populaţia  Republicii  Moldova  este  în  linii  mari  satisfăcut, cu toate acestea cota populaţiei, care consumă cantităţi insuficiente de alimente, rămâne a  fi  îngrijorătoare.  Nivelul  mediu  zilnic  per  capita  al  aportului  energetic  alimentar  în  Republica  Moldova  a  fost  în  mod  consistent  mai  înalt  decât  valorile  recomandate  de  Organizaţia  Mondială  a  Sănătăţii,  şi  această  tendinţă  continuă:  consumul  mediu  zilnic  de  circa  2.400  Kcal  în  2013  se  compară  favorabil  cu  nivelul  de  referinţă,  recomandat  de  OMS  de  2.050  Kcal.  Cu  toate  acestea,  mai  mult  de  o  cincime  din  familii  (21%)  s‐a  dovedit  a  consuma  mai  puţin  decât  nivelul  caloric  recomandat.  Aproape  o  zecime  din  familii  (9%)  au  înregistrat  deficit  energetic  alimentar  ridicat  –  un  deficit  considerabil  de  cel  puţin  300  kilocalorii per capita pe zi.    6. În  paralel  cu  o  reducere  considerabilă  a  nivelului  sărăciei,  în  perioada  ultimilor  ani  s‐a  înregistrat  o  tendinţă  evidentă  de  reducere  a  ratelor  deficitului  energetic  alimentar  în  rândurile  populaţiei  Republicii  Moldova.  De  fapt,  cota  familiilor  care  înregistrau  deficit  energetic  alimentar  s‐a  redus cu mai mult de 15 puncte procentuale (de la 36,5% la 20,7%) în perioada 2007‐2013, o descreştere  similară  poate  fi  observată  şi  pentru  cota  familiilor  cu  deficit  energetic  alimentar  ridicat  (de  la  24%  la  8,8%) pe parcursul aceleiaşi perioade.     Figura E. 1. Indicii cheie ai securităţii alimentare şi ratele de sărăcie în Republica Moldova   (schimbarea în perioada 2007‐2013, % din totalul familiilor)    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei  Notă:  Graficul  de  radar  ilustrează  schimbările  în  cotele  familiilor  din  Republica  Moldova,  care  se  află  sub  pragul  naţional  al  sărăciei, şi  cotele  familiilor  ce  se  confruntă  cu  diferite  forme  ale  insecurităţii  alimentare,  cu  cât  mai  plin  este  radarul,  cu  atât  mai  reduse  sunt  cotele  de  sărăcie şi  insecuritate alimentară.    10  7. Compoziţia unei alimentaţii medii cuprinde  proporţii adecvate  de  carbohidraţi şi proteine, dar  un exces  de  grăsimi. În  perioada 2007‐2013 familiile au redus treptat  consumul de alimente de  bază, au  menţinut  nivelul  consumului  de  produse  din  carne  şi  peşte,  dar  şi  au  majorat  treptat  consumul  de  produse lactate, fructe şi legume, şi a grăsimilor şi uleiurilor. Deosebit de impresionantă a fost reducerea  cotei familiilor ce înregistrau un consum ridicat de  alimente de bază (mai mult de 60% din  toate caloriile  provenind din alimentele de bază): de la 15,1% la puţin peste 3%.    Figura E. 2. Compoziţia alimentaţiei familiei medii în Republica Moldova (2013)    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    8. În  mod  similar,  Republica  Moldova  a  înregistrat  recent  îmbunătăţiri  în  toate  categoriile  şi  demonstrează  niveluri  generale  reduse  de  malnutriţie.  În  perioada  2005‐2012  cota  naţională  a  copiilor  sub  cinci  ani,  care  sufereau  de  subdezvoltare,  s‐a  redus  de  la  8,4%  la  4,4%,  cota  copiilor  subponderali ‐  de  la  4,3%  la  3,2%,  iar  cota  copiilor  cu  masă  musculară  redusă  –  de  la  3,9%  la  1.4%.  Cel  mai  important,  cota  copiilor  cu  deficienţe  de  creştere  a  scăzut  în  toate  grupurile  pe  niveluri  de  venit,  cu  toate  acestea  cota  copiilor  din  spaţiul  rural,  afectaţi  de  malnutriţie,  rămâne  a  fi  mai  înaltă  decât  cea  a  omologilor  lor  urbani.    DECALAJUL DINTRE FAMILIILE URBANE ŞI RURALE SE ÎNGUSTEAZĂ  9. Tradiţional,  familiile  rurale  au  cunoscut  o  securitate  alimentară  mai  mare  decât  cele  urbane,  datorită  faptului  că  au  contat  preponderent  pe  propria  producţie  –  starea  de  lucruri  nu  mai  este  aceeaşi.  În  2007  diferenţa  era  vădită:  cota  familiilor  urbane,  care  se  confruntau  cu  deficitul  energetic  alimentar  era  de  46,8%,  în  timp  ce  aceeaşi  cotă  pentru  familiile  rurale  era  de  28,7%.  Pe  de  altă  parte,  către 2013 ratele  atât pentru familiile urbane, cât şi pentru cele rurale, erau de circa 21%. Tendinţa este  similară  şi  pentru  ratele  deficitului  energetic  alimentar  ridicat,  pentru  care  îmbunătăţirile  produse  în  perioada  2007  –  2013  în  familiile  urbane  au  fost  mai  mari  (scăderea  de  la  32,3%  la  8.0%)  decât  în  cele  rurale  (de  la  17,7%  la  8.3%).  Mai  există  încă  anumite  diferenţe  între  diferite  regiuni  geografice,  dar  decalajul general între familiile urbane şi rurale este în scădere.     11  Figura E. 3. Indicii cheie ai securităţii alimentare şi ratele de sărăcie pentru familiile urbane şi rurale în Republica   (schimbarea din perioada 2007‐2013, % din totalul familiilor)  SUB PRAGUL SĂRĂCIEI  SUB PRAGUL SĂRĂCIEI  FAMILIILE URBANE  FAMILIILE RURALE DEFICIT  ENERGETIC  DEFICIT  ALIMENTAR  ENERGETIC  ALIMENTAR  CHELTUIELI  ALIMENTARE  CHELTUIELI  RIDICATE  ALIMENTARE  RIDICATE  DEFICIT ENERGETIC  DEFICIT ENERGETIC  ALIMENTAR RIDICAT CONSUM RIDICAT AL  ALIMENTAR RIDICAT CONSUM RIDICAT AL  ALIMENTELOR DE BAZA ALIMENTELOR DE BAZA    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    10. O  tendinţă  similară  este  de  asemenea  vizibilă  şi  în  aportul  energetic  alimentar  –  consumul  caloric mediu zilnic în familiile urbane a depăşit consumul rural pentru prima dată în 2010 şi de atunci  continuă să rămână mai înalt. În 2006  decalajul era  considerabil:  familiile urbane consumau zilnic 2.126  Kcal  per  capita,  iar  familiile  rurale ‐  2.764  Kcal.  În  2013,  consumul  caloric  al  familiilor  urbane  s‐a  majorat  până la 2.444 Kcal, pe când consumul familiilor rurale s‐a redus până la 2.365 Kcal.     Figura E. 4. Consumul caloric zilnic per capita: locuitori urbani şi rurali (2006‐2013)    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    11. În  mod  evident,  tendinţele  economice  divergente  sunt  principala  cauză  a  reducerii  decalajului  dintre  familiile  urbane  şi  rurale.  Deşi  în  perioada  2000  –  2012,  economia  Republicii  Moldova  a  înregistrat  o  creştere  cumulativă  de  58%,  agricultura  a  crescut  cu  doar  28%  pe  parcursul  aceleiaşi  perioade. O şir de evenimente climatice adverse (secete şi inundaţii) au afectat negativ veniturile rurale,  plus  la  aceasta  familiile  rurale  iniţial  au  fost  lovite  mai  dur  de  criza  economică.  Acest  lucru  a  provocat  migrarea  din  spaţiul  rural  spre  cele  urbane,  sau  spre  exterior,  ceea  ce  a  condus  la  scăderea  angajării  în  câmpul  muncii  în  agricultură  de  la  51%  în  anul  2000  la  26%  în  2012.  În  pofida  reducerii  generale  pe  parcursul  ultimului  deceniu,  rata  sărăciei  rurale  (18%  în  2013)  rămâne  considerabil  mai  înaltă  decât  rata  sărăciei urbane (5% în 2013).   12    SECURITATEA ALIMENTARĂ A FAMILIILOR SĂRACE S‐A ÎMBUNĂTĂŢIT, ÎNSĂ VULNERABILITĂŢILE ECONOMICE PERSISTĂ     12. În paralel cu îmbunătăţirea condiţiilor economice, familiile cele mai sărace de asemenea au înregistrat o creştere a securităţii alimentare în perioada 2007 – 2013. În 2007, circa 95% din toate familiile chintilei cu cele mai reduse venituri trăiau sub pragul sărăciei; către 2013 cota lor s-a redus la mai puţin de 64%. În paralel, cota celor mai sărace familii, care se confruntau cu deficitul energetic alimentar a scăzut de la mai mult de 66% la mai puţin de 44%, iar a celor ce se confruntau cu deficitul energetic alimentar ridicat - de la mai mult de 50% la mai puţin de 20%. Figura E. 5. Indicii cheie ai securităţii alimentare şi cotele de sărăcie în rândurile celor mai sărace 20% din familii   (schimbarea în perioada 2007‐2013, % din totalul familiilor)  MAI JOS DE PRAGUL  CELE MAI SĂRACE  SĂRĂCIEI  20% DIN FAMILII  DEFICIT  CHELTUIELI  ENERGETIC  ALIMENTARE  ALIMENTAR  RIDICATE   CONSUM DE  DEFICIT ENERGETIC  ALIMENTE DE BAZĂ  ALIMENTAR RIDICAT RIDICAT    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei      13. Situaţia  celor  mai  sărace  familii  de  asemenea  s‐a  îmbunătăţit  considerabil  şi  în  sensul  aportului  caloric  zilnic,  iar  insecuritatea  alimentară  severă  este  extrem  de  rară.  Deşi  decalajul  în  consumul  mediu  zilnic  al  celor  mai  înstărite  20%  (chintila  V)  şi  al  celor  mai  sărace  20%  din  populaţie  (chintila  I)  rămâne  a  fi  mai  mare  de  800  Kcal,  acesta  a  scăzut  substanţial  în  perioada  2006‐2013.  Consumul  celor  mai  sărace  familii  a  crescut  de  la  1.726  la  2.002  Kcal,  iar  consumul  celor  mai  înstărite  familii  s‐a  redus  de  la  3.326  la  2.862  Kcal.  De  asemenea  a  fost  înregistrată  o  îmbunătăţire  modestă  în  rândurile  familiilor  mai  puţin  sărace  din  chintila  II.  Aportul  alimentar  insuficient,  cuantificat  printr‐un  indice  special  elaborat  pentru  Republica  Moldova  pentru  a  demonstra  simultan  atât  dimensiunea  cantitativă, cât şi cea calitativă de insecuritate alimentară, este prezent în familiile Republicii Moldova la  un nivel foarte redus: doar 0,4% din acestea sunt astfel afectate.    13  Figura E. 6. Aportul caloric zilnic per capita pe chintilele familiilor (2006‐2013)    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    14. Cu  toate  acestea,  vulnerabilitatea  economică  a  celor  mai  sărace  familii  rămâne  considerabilă.  Creşterea  economică  considerabilă  din  perioada  2007  –  2013  a  fost  a  fost  extrapolată  asupra  populaţiei  printr‐o  rată  mult  mai  redusă  a  sărăciei:  în  2007  aproape  un  sfert  din  familiile  Republicii  Moldova  trăiau  sub  pragul  sărăciei,  iar  către  2013  proporţia  acestora  a  scăzut  la  puţin  peste  11%.  În  mod  similar,  cota  familiilor  din  Republica  Moldova  ce  se  confruntau  cu  cheltuielile  alimentare  ridicate  (adică  cheltuieli  pentru alimente, mai mari de 65% din venitul lor), care era puţin sub 14% în 2007, către 2013  a scăzut la  mai  puţin  de  8%.  Pe  de  altă  parte,  familiile  sărace  au  continuat  să  se  confrunte  cu  probleme  de  satisfacere  a  necesităţilor  energetice  alimentare,  iar  cota  familiilor  din  chintila  cu  cele  mai  mici  venituri,  care cheltuiau mai mult de 65% din venitul lor pentru alimente, s‐a schimbat puţin: 27% în 2007 şi 25,8%  în  2013.  Starea  de  lucruri  este  şi  mai  rea  pentru  familiile  sub  pragul  sărăciei,  rata  lor  de  cheltuieli  alimentare  ridicate  s‐a  majorat  de  la  26,3%  în  2007  la  33,8%  în  2013.  Nu  întâmplător  cele  mai  sărace  familii se confruntă şi cu cele mai mari dificultăţi în asigurarea unei alimentaţii sănătoase.      CINE ESTE CAPUL FAMILIEI, MĂRIMEA FAMILIEI SI SURSA VENITULUI CONTEAZĂ    15. Există şi alte caracteristici ale familiilor, care sunt asociate cu ratele divergente ale insecurităţii  alimentare şi rezultatele nutriţionale: (i) sexul capului familiei; (ii) mărimea familiei; şi (iii) principalele  surse  ale  venitului.  În  2013  familiile  conduse  de  femei  aveau  o  probabilitate  pe  jumătate  mai  redusă  de  a  se  confrunta  cu  deficitul  energetic  alimentar  (13,5%  vs.  25,9%)  sau  cu  deficitul  energetic  alimentar  ridicat  (5,4%  vs.  10,4%)  decât  familiile  conduse  de  bărbaţi,  iar  ratele  aferente  acestora  scădeau  cu  ritmuri  mai  accelerate  pe  parcursul  ultimilor  ani.  Familiile  conduse  de  femei  de  asemenea  au  înregistrat  un  volum  mai  mare  de  consum  caloric  zilnic:  în  2013  familia  medie  condusă  de  o  femeie  consuma  2.467  Kcal, comparativ cu 2.365 Kcal, consumate de familia medie condusă de un bărbat. În termeni de număr  de  membri,  familiile  mai  mici  (1‐2  membri)  aveau  o  probabilitate  mult  mai  redusă  de  a  se  confrunta  cu  deficitul  alimentar,  comparativ  cu  familiile  mai  numeroase  (3+  membri).  Cota  deficitului  energetic  alimentar printre familiile mai mici era de 8.4% în 2013, iar printre familiile mai numeroase era mai mare  de  38%,  în  timp  ce  consumul  caloric  zilnic  în  familiile  mici  era  mai  mare  cu  circa  500  Kcal  pe  zi  pe  14  membru al familiei decât consumul în familiile mai numeroase. În termeni de surse ale venitului, în 2013  fermierii  şi  angajaţii  din  agricultură  au  înregistrat  cele  mai  înalte  cote  de  deficit  energetic  alimentar,  aproape  30% şi  35%  respectiv,  în  timp  ce  familiile  conduse  de  pensionari  erau  cele  mai  sigure  din  punct  de  vedere  alimentar,  doar  10%  din  acestea  se  confruntau  cu  deficitul  energetic  alimentar.  Securitatea  alimentară  a  familiilor  cu  sursa  generatoare  de  venit  în  principal  în  agricultură,  de  asemenea  s‐a  îmbunătăţit cu ritmuri mai lente decât în alte familii.    Figura E. 7. Indicii cheie ai securităţii alimentare şi ratele sărăciei pentru tipuri selectate de familii   (2013, % din totalul familiilor)      Sursa: SBGC.        15  PRODUCŢIA AGRICOLĂ INTERNĂ ŞI PREŢURILE ALIMENTARE SEZONIERE RĂMÂN VOLATILE    16. În  general,  disponibilitatea  alimentelor  în  Republica  Moldova  nu  este  o  problemă  majoră,  cu  toate  acestea  volatilitatea  producţiei  sugerează  prudenţă.  Necesităţile  populaţiei  sunt  într‐o  mare  măsură  satisfăcute  prin  producţia  internă,  iar  importurile  înlătură  deficitul.  Republica  Moldova  este  un  exportator net de cereale, fructe şi vin, însă un importator net de carne şi produse lactate, de asemenea  şi  de  legume,  în  principal  din  cauza  că  producţia  internă  este  sezonieră  şi  nu  poate  asigura  aprovizionarea  pe  tot  parcursul  anului.  În  plus,  volumurile  de  producţie  au  stagnat  recent,  în  principal  din cauza secetelor severe din 2003, 2007 şi 2012, ceea ce nu doar a devastat sectorul culturilor, dar şi a  avut  un  impact  negativ  asupra  sectorului  zootehnic.  Cu  toate  acestea,  fenomenele  climatice  adverse  poartă  doar  o  parte  din  vină.  Sectorul  agrar  al  Republicii  Moldova  de  asemenea  suferă  de  pe  urma:  (i)  accesului  redus  la  irigaţie,  (ii)  asimilării  lente  a  practicilor  agronomice  moderne  şi  a  tehnologiilor,  (iii)  lipsei instrumentelor pentru stabilizarea veniturilor, şi de asemenea (iv) standardelor lejere  de siguranţă  a  alimentelor.  Luând  în  consideraţie  evenimentele  nefavorabile  din  vecinătatea  imediată  –  în  primul  rând  conflictul  armat  în  Ucraina,  dar  şi  stagnarea  economică  a  Federaţiei  Ruse  –  condiţiile  pe  pieţele  regionale  s‐ar  putea  schimba  considerabil.  Acest  fapt  ar  trebui  să  fie  un  factor  de  motivare  pentru  majorarea productivităţii, ceea ce ar stabiliza producţia internă.    Figura E. 8. Producţia bunurilor agricole cheie în Republica Moldova (2001‐2013, în TM)                                                      Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei  16  17. Deşi  creşterea  preţurilor  alimentare  de  la  an  la  an  a  fost  moderată,  volatilitatea  sezonieră  considerabilă  a  preţurilor  creează  probleme.  Preţurile  alimentare  în  Republica  Moldova  au  crescut  constant  pe  parcursul  ultimului  deceniu,  însă  cu  ritmuri  mai  lente  şi  cu  o  volatilitatea  mai  mică  decât  preţurile  alimentare  mondiale.  Şocurile  globale  ale  preţurilor  alimentare  din  2008  şi  2010  au  fost  resimţite  mai  puţin  în  Republica  Moldova  decât  în  restul  lumii,  în  principal  datorită  faptului  că  furnizorii  locali de produse agricole şi alimentare  au fost la înălţime – 2008 şi 2010 au fost ani agricoli deosebit de  buni  pentru  Republica  Moldova.  Cu  toate  acestea,  stabilitatea  relativă  a  preţurilor  de  la  an  la  an  este  subminată  de  volatilitatea  înaltă  a  preţurilor  sezoniere,  îndeosebi  la  fructe  şi  legume,  şi  mai  puţin  la  produsele  din  carne şi  lactate.  Acest  lucru  este  reflectat  de  mişcarea  indicilor  trimestriali  de  insecuritate  alimentară:  problemele  insecurităţii  alimentare  se  agravează  în  perioada  ne‐sezonieră  (trimestrele  1 şi  2) şi îşi reduc gravitatea în perioada de recoltare (trimestrele 3 şi 4).     Figura E. 9. Preţurile sezoniere interne la alimentele cheie (lunar, luna precedentă =100)  120 110 Păine 100 Produse din carne 90 Lapte și 80 produse lactate Zahăr 70 VII‐2006 VII‐2007 VII‐2008 VII‐2009 VII‐2010 VII‐2011 VII‐2012 VII‐2013 I‐2006 IV‐2006 I‐2007 IV‐2007 I‐2008 IV‐2008 I‐2009 IV‐2009 I‐2010 IV‐2010 I‐2011 IV‐2011 I‐2012 IV‐2012 I‐2013 IV‐2013 X‐2006 X‐2007 X‐2008 X‐2009 X‐2010 X‐2011 X‐2012 X‐2013 Ulei vegetal     Sursa: BNS.    ACCESUL LA PRODUSELE ALIMENTARE ESTE MAI PROBLEMATIC PENTRU FAMILIILE CU VENITURILE DIN SURSE AGRICOLE    18. Accesul  la  produsele  alimentare  nu  reprezintă  un  impediment  major  pentru  asigurarea  unei  securităţi  alimentare  avansate,  cu  toate  acestea  familiile  rurale  rămân  mai  vulnerabile  din  cauza  volatilităţii  veniturilor.  Preţurile  alimentare  în  Republica  Moldova  au  crescut  constant  pe  parcursul  ultimului  deceniu,  însă  cu  ritmuri  mai  lente şi  cu  mai  puţină  volatilitate  decât  ale  preţurilor  alimentare  mondiale. În acelaşi timp, veniturile nominale ale familiilor din Republica Moldova – urbane şi rurale ‐ au  crescut  recent  mai  rapid  decât  preţurile  alimentare.  Cel  mai  important,  veniturile  celor  mai  sărace  20%  din populaţie s‐au dublat în perioada 2006 – 2012, fiind propulsate puternic prin creşterea economică în  spaţiul  rural,  datorită  majorări  preţurilor  agricole şi  a  fluxurilor  de  remiteri.  Cu  toate  acestea,  în  pofida  îmbunătăţirilor generale, familiile rurale, care depind de ocupaţia în câmpul muncii în agricultură, rămân  mai  vulnerabile,  în  principal  din  cauza  a  patru  factor:  (i)  volatilitatea  sezonieră  a  preţurilor  alimentare;  (ii)  volatilitatea  mai  înaltă  a  veniturilor;  (iii)  dependenţa  mai  mare  de  propria  producţie  de  alimente;  (iv)   17  dependenţă  mai  mare  de  remiteri  (acestea  reprezintă  circa  20‐25%  din  totalul  venitului  familiilor  rurale,  comparativ cu 5‐10% pentru familiile urbane). Şi mai presus de toate, şocurile neaşteptate ale veniturilor  din  cauza  fenomenelor  climatice  adverse  pot  avea  un  impact  considerabil  atât  asupra  cantităţii,  cât şi  a  calităţii alimentelor consumate în familiile dependente de locurile de muncă în agricultură.    18  RECOMANDĂRI DE POLITICI    19. Există şase domenii cuprinzătoare de politici, pe care ar urma să se concentreze Guvernul, astfel ca  să îmbunătăţească securitatea alimentară în viitor:    (i) DEZVOLTAREA  AGRICULTURII:  Sectorul  agrar  va  continua  să  aibă  un  rol  important  pentru  securitatea  alimentară, atât în  calitate de furnizor al bunurilor produse pe interior, cât şi drept sursă de  venit pentru o  mare  parte  a  populaţiei  rurale.  Sectorul  necesită  modernizare  (de  exemplu,  varietăţi  noi  de  seminţe/rase,  tehnică  nouă  şi  practici  agricole),  ceea  ce  ar  majora  productivitatea  şi  magnitudinea  produsului,  iar  populaţia  implicată  în  agricultură  are  nevoie  de  o  stabilitate  mai  înaltă  a  venitului  (de  exemplu,  prin  aplicarea  mecanismelor  de  asigurări  în  agricultură).  Plus  la  aceasta,  nivelul  redus  de  asimilare  al  tehnologiilor de producţie intensive în capital (de exemplu, pepinierele sau alte modalităţi de producţie pe  teren  protejat),  disponibilitatea  redusă  a  infrastructurii  post‐recoltare  pentru  stocarea,  procesarea  şi  ambalarea produselor proaspete, ar putea beneficia de pe urma unei intervenţii politice ţintite.     (ii) REGLEMENTAREA  PREŢURILOR ŞI  PIEŢEI:  Politica  "pâinii  ieftine  pentru  fiecare”  rămâne  în  vigoare,  bazând‐se  pe  un preţ al grâului sub nivelul de piaţă, prin folosirea rezervelor de stat de grâne şi a controlului preţurilor la  pâine,  Guvernul  menţine  plafoane  asupra  marjelor  de  profitabilitate  pentru  anumite  produse  alimentare,  definite  drept  ”de  importanţă  socială”:  făina  din  grâu,  produsele  de  patiserie,  zahărul,  uleiul  de  floarea  soarelui,  carnea  şi  produsele  din  carne,  laptele  şi  produsele  lactate.  Aceste  politici  dezechilibrează  funcţionarea  normală  a  pieţei,  aduc  daune  fermierilor şi  producătorilor,  ceea  ce  periclitează  apariţia  unor  companii  private  durabile.  Mai  important,  ele  de  asemenea  nu  reuşesc  să‐şi  atingă  obiectivul  de  ajutorare  a  celor  săraci,  întrucât  plafoanele  la  preţuri  sunt  măsuri  ne‐ţintite şi  sunt  disponibile  oricui  în  mod  similar,  fie  sărac  sau  bogat.  Liberalizarea  preţurilor  în  combinaţie  cu  majorarea  asistenţei  sociale  direcţionate  spre  cei săraci au o probabilitate mai înaltă de a produce rezultate mai bune.    (iii) ATENUAREA  SCHIMBĂRILOR  CLIMATICE:  Au  fost  identificate  trei  probleme  majore  aferente  condiţiilor  climatice,  care  afectează  agricultura:  secetele,  inundaţiile  şi  eroziunea  solului.  Se  prognozează  că  schimbările  climatice  vor  exacerba  impactul  acestor  evenimente  extreme:  un  studiu  tematic  precedent  al  Băncii  Mondiale a pus în evidenţă faptul că schimbările vor conduce la variaţii în standardele de temperatură şi în  precipitaţii, şi că în perioada următorilor 40 ani condiţiile meteorologice vor deveni mai severe în Republica  Moldova.  Riscul  unei  volatilităţii  şi  mai  mari  a  productivităţii  agricole  accentuează  necesitatea  unei  intervenţii  politice.  Guvernul  ar  urma  să  stimuleze  reformele  la  nivel  de  întreprindere  agrară  (de  exemplu,  în  domeniul  eficienţei  folosirii  apei  la  întreprinderile  agricole,  adoptarea  unor  varietăţi  de  seminţe  noi  şi  mai  adaptate  la  condiţiile  climatice,  diversificarea),  în  cadrul  elaborării  măsurilor  naţionale  de  adaptare şi  atenuare (inclusiv investiţiile în reabilitarea capacităţii de irigare secundară).    (iv) COMERŢUL:  Importurile  şi  exporturile  agricole  ale  Republicii  Moldova  au  crescut  considerabil  în  perioada  ultimului  deceniu.  Deşi  exporturile  reprezintă  o  sursă  importantă  de  venit,  îndeosebi  pentru  familiile  rurale,  importurile  pot  ajuta  la  stabilizarea  disponibilităţii  interne  a  alimentelor.  Astfel,  menţinerea  unei  politici  a  comerţului  liber  este  de  importanţă  cheie,  de  rând  cu  înlăturarea  blocajelor  existente,  care  19  limitează  creşterea  de  continuare  a  exporturilor  (de  exemplu,  reglementarea  şi  monitorizarea  siguranţei  alimentelor).  În  acest  sens,  recenta  semnare  a  Acordului  cu  privire  la  Zona  de  Liber  Schimb  Aprofundat şi  Cuprinzător  (ZLSAC)  cu  Uniunea  Europeană  (UE)  este  de  o  importanţă  deosebită,  deoarece  oferă  producătorilor  Republicii  Moldova  un  acces  mai  liber  la  piaţa  UE,  dar  în  acelaşi  timp  îi  expune  la  o  concurenţă  mai mare şi pune presiuni  pe calitatea şi claritatea reglementării.  Factorii de  decizie  politică  de  asemenea  trebuie  să  acorde  o  atenţie  deosebită  apariţiei  restricţiilor  comerciale  între  Uniunea  Europeană  şi  Federaţia  Rusă  –  cei  mai  mari  parteneri  comerciali  ai  Republicii  Moldova  în  termeni  de  importuri  şi  exporturi  –  ceea  ce  va  conduce  la  ajustări  în  structura  comerţului şi  prin  aceasta  la  o  potenţială  creştere  a  insecurităţii alimentare în Republica Moldova.    (v) POLITICA  SOCIALĂ:  Pentru  segmente  mari  ale  populaţiei,  securitatea  alimentară  este  strâns  corelată  cu  stabilitatea  venitului  –  o  scădere  a  venitului  conduce  la  o  mai  mare  insecuritate  alimentară şi  vice‐versa.  Adiţional  la  politicile  economice  de  creştere  a  venitului,  Guvernul  şi‐ar  putea  fundamenta  politicile  pe  experienţa  pozitivă  a  programului  de  reducere  a  sărăciei  Ajutor  Social.  Transferurile  financiare  publice,  care suplimentează veniturile persoanelor cu cele mai stringente necesităţi, vor reduce astfel în continuare  numărul  familiilor  ce  suferă  de  deficit  energetic  alimentar,  sau,  cel  puţin,  vor  atenua  efectele  negative  ale  şocurilor  neaşteptate.  În  mod  similar,  majorarea  furnizării  alimentelor  pentru şcoli,  îndeosebi  pentru  cele  din  localităţile  cu  cel  mai  înalt  nivel  de  insecuritate  alimentară,  va  reduce  în  continuare  ratele  de  malnutriţie.    (vi) SIGURANŢA  ALIMENTELOR:  În  pofida  progresului  major,  cadrul  de  reglementare şi  instituţional  din  prezent  în  domeniul  siguranţei  alimentelor  încă  nu  asigură  un  control  suficient  al  siguranţei  alimentelor  comercializate  pe  interior;  valabil  şi  pentru  producţia  agricolă,  dar  şi  a  exporturilor,  care  în  acest  caz  ar  beneficia  de  o  mai  mare  încredere.  Acest  fapt  are  un  efect  negativ  dublu:  continuă  să  reprezinte  un  risc  pentru  sănătatea  publică şi  descurajează  investiţiile şi  cererea.  Crearea  recentă  a  unei  agenţii  unificate  în  problema  siguranţei  alimentelor  în  2013  abordează  multe  din  îngrijorările  şi  deficienţele  cu  originea  în  diviziunea  complexă  a  responsabilităţilor şi  competenţelor.  Pe  de  altă  parte,  noul  sistem  este  încă  la  etapa  incipientă şi  sunt  necesare  eforturi  în  continuare  pentru  consolidarea  funcţionării  acestuia,  dar şi  pentru  a  aduce  cadrul  de  reglementare  şi  conformitatea  sectorului  la  o  aliniere  mai  apropiată  de  standardele  europene şi internaţionale.    20. În  final,  datorită  caracterului  complex  al  securităţii  alimentare,  coordonarea  politicilor  este  de  importanţă  cheie.  În  prezent,  un  număr  mare  de  ministere  şi  agenţii  este  implicat  în  formularea  şi  implementarea cadrului de politici aferente conceptului cuprinzător al securităţii alimentare. Cu toate acestea,  în  activitatea  diferitor  ministere  există  doar  o  interacţiune şi  coordonare  limitată  în  soluţionarea  problemelor  securităţii  alimentare,  deoarece  nu  este  prea  bine  înţeles  caracterul  trans‐sectorial  al  securităţii  alimentare.  Astfel  de  domenii  cum  ar  fi  sistemul  de  sănătate,  siguranţa  alimentelor şi/sau  practicile  agricole  durabile  sunt  slab  percepute  drept  părţi  integrale  ale  agendei  securităţii  alimentare.  Ministerul  Agriculturii  şi  Industriei  Alimentare  ar  trebui  –  în  calitate  de  instituţie  cu  rol  de  conducere  în  domeniul  securităţii  alimentare  –  să  vină  cu  propunerea  unui  cadru  pentru  o  mai  bună  planificare  şi  coordonare  inter‐instituţională.   20    I. CONTEXT    I.1   SCOPUL ANALIZEI    21. Acest raport oferă o analiză a securităţii alimentare în Republica Moldova. Intenţia este de a  pune în evidenţă caracteristicile concrete ale insecurităţii alimentare, depistate în Republica Moldova, şi   de a identifica cauzele, care se află la originea acestora. Ca atare, acest raport oferă o bază pe care poate  fi fundamentată o politică publică durabilă.     22. Înţelegerea conceptuală a 'securităţii alimentare' în Republica Moldova a evoluat pe parcurs,  însă politicile continuă să se axeze pe disponibilitatea alimentelor în calitate de atribut principal al  securităţii alimentare. Având în vedere efectele securităţii alimentare, agenda politică trebuie să devină  mai cuprinzătoare. Anume acesta este spaţiul în care se încadrează raportul: acesta tinde să amplifice  înţelegerea generală a fenomenului complex şi multidimensional al securităţii alimentare în Republica  Moldova şi să creeze baza pentru o agendă de amploare a politicilor în domeniul securităţii alimentare.    23. Raportul evaluează câte persoane se confruntă cu insecuritatea alimentară în Republica  Moldova, unde locuiesc aceşti oameni, cine sunt şi de ce se confruntă cu probleme de securitate  alimentară. Raportul adoptă conceptul internaţional şi cadrul analitic al securităţii alimentare în baza a  patru dimensiuni: (i) disponibilitatea alimentelor; (ii) accesul la alimente; (iii) utilizarea alimentelor; şi (iv)  stabilitatea acestor dimensiuni în timp.    24. Raportul este divizat în trei capitole. Partea ce urmează a Capitolului I explică metodologia  aplicată şi oferă o descriere sumară a sectorului agrar din Republica Moldova. Capitolul II al raportului se  axează pe efectele generale ale securităţii alimentare, evaluând câţi oameni se confruntă cu  insecuritatea alimentară în Republica Moldova, unde locuiesc aceştia, cine sunt şi când  problemele  securităţii alimentare îi afectează cel mai mult. Capitolul III oferă o analiză cuprinzătoare a celor patru  dimensiuni ale securităţii alimentare (disponibilitatea, accesul, utilizarea şi stabilitatea) şi identifică  blocajele. Capitolul IV  îi prezintă pe actorii instituţionali şi cadrul de politici. Raportul concluzionează cu  recomandări pentru domeniul politicilor.    I.2   METODOLOGIA    25. Conceptul securităţii alimentare este complex şi nu există vre‐un indice, care ar defini în mod  univoc cine este şi cine nu este protejat în sensul securităţii alimentar. Din această cauză raportul  adoptă o listă de indici, care permite evaluarea severităţii, a duratei şi altor trăsături caracteristice  securităţii alimentare. Aceşti indici cuantifică cantitatea şi calitatea alimentaţiei familiilor, dar şi  vulnerabilitatea lor economică din perspectiva unei perioade mai lungi de timp.1                                                          1 Boxa 3 din Capitolul II oferă mai multe detalii cu privire la indicii folosiţi.    21    26. Raportul de asemenea oferă o analiză în profunzime a efectelor securităţii alimentare în  Republica Moldova pentru a înţelege originea cauzală a insecurităţii alimentare. Precum a fost  evidenţiat mai sus, analiza se bazează pe definiţia internaţională a securităţii alimentare şi pe cele patru  dimensiuni ale acesteia: (i) disponibilitatea alimentelor; (ii) accesul la alimente; (iii) utilizarea  alimentelor; şi (iv) stabilitatea celor trei dimensiuni în timp (Boxa 1).     27. Sursa principală a datelor raportului sunt seturile de date micro şi macro de la Biroul Naţional  de Statistică al Republicii Moldova (BNS), în particular, Sondajul reprezentativ al bugetelor  gospodăriilor casnice (SBGC). De asemenea, au fost folosite intensiv şi resursele altor instituţii publice.  Cel mai important, un şir de ministere a împărtăşit date şi informaţii concrete sectoriale şi de politici.  Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală (ACSA) a oferit date bazate pe sondaje în privinţa productivităţii  agricole, iar Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova, AGROinform, a împărtăşit cu autorii baza  de date cu privire la preţurile agricole. Alte date secundare au fost acumulate prin discuţii cu oficiali  guvernamentali şi diferite părţi interesate (de exemplu, organizaţii non‐guvernamentale şi reprezentanţi  ai sectorului privat). Au fost studiate şi citate, în cazurile oportune, documentele juridice relevante şi  alte rapoarte disponibile.      BOXA 1. METODOLOGIA PENTRU ANALIZA EFECTELOR SECURITĂŢII ALIMENTARE  Definiţia  internaţională  a  securităţii  alimentare  fost  adoptată  în  1996  la  Reuniunea  Mondială  la  nivel  înalt  privind  Alimentaţia:    „Securitatea  alimentară  există  atunci  când  toţi  oamenii  beneficiază  în  permanenţă  de  acces  fizic  şi  economic  la  alimente  suficiente,  sigure şi  nutritive  în  vederea  satisfacerii  nevoilor şi  preferinţelor  lor  alimentare  pentru  a  putea  duce o viaţă activă şi sănătoasă”    Definiţia introduce patru dimensiuni principale ale securităţii alimentare:    (i) Disponibilitatea  fizică  a  alimentelor:  abordează  partea  de  aprovizionare  a  securităţii  alimentare  şi  este  determinată de nivelul producţiei  alimentelor, nivelurile de stoc şi comerţul net. Din moment ce a devenit tot  mai  evident  că  o  aprovizionare  corespunzătoare  a  alimentelor  la  nivel  naţional  sau  internaţional  în  sine  nu  garantează  securitatea  alimentară  la  nivelul  familiilor,  accesul  la  alimente  a  fost  recunoscut  drept  factorul  determinant cheie al securităţii alimentare.  (ii) Accesul  economic şi  fizic  la  alimente:  este  influenţat  de  factorii  de  piaţă şi  preţurile  la  alimente,  precum şi  de  puterea  de  cumpărare  a  persoanelor,  ceea  ce  este  legat  de  oportunităţile  de  ocupaţie  şi  trai.  Prin  aceasta,  dimensiunea accesului aduce securitatea alimentară în proximitatea agendei de reducere a sărăciei.    (iii) Utilizarea  alimentelor:  este  frecvent  înţeleasă  drept  modul  prin  care  organismul  obţine  maxima  utilitate  din  diverse  substanţe  nutritive  în  alimente.  Aportul  suficient  energetic şi  nutriţional  al  persoanelor  este  rezultatul  unei  îngrijiri şi  alimentaţii  bune,  a  preparării  produselor  alimentare,  a  diversităţii  alimentaţiei şi  a  distribuţiei  intra‐familiale  a  alimentelor.  Combinată  cu  o  bună  utilizare  biologică  a  alimentelor  consumate,  aceasta  22  determină statutul nutriţional al persoanelor.   (iv) Stabilitatea celor trei dimensiuni de mai sus în timp: pune accentul pe importanţa reducerii riscurilor de efecte  adverse  din  partea  diferitor  factori  (naturali,  sociali,  economici  şi/sau  de  natură  politică)  asupra  celor  trei  dimensiuni: disponibilitatea alimentelor, accesul la alimente şi utilizarea alimentelor.    Pentru  ca  obiectivele  securităţii  alimentare  să  fie  atinse,  toate  cele  patru  dimensiuni  trebuie  să  fie  realizate  simultan.  ‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐‐  Sursa: OAA (2008). O introducere la conceptele de bază ale securităţii alimentare      II. EFECTELE SECURITĂŢII ALIMENTARE    28. Capitolul următor prezintă constatările făcute cu privire la securitatea alimentară în Republica  Moldova şi identifică profilul familiilor, care sunt cele mai susceptibile la insecuritatea alimentară.  Efectele securităţii alimentare sunt evaluate în baza unui set de indici, care cuantifică cantitatea şi  calitatea alimentaţiei familiale (Boxa 2 conţine mai multe detalii) şi sunt axate pe oferirea răspunsurilor  la următoarele întrebări cheie:    (i) Care este magnitudinea insecurităţii alimentare?  (ii) Pe cine afectează cel mai mult insecuritatea alimentară?  (iii) Pe cât de severe sunt formele de insecuritate alimentară?  (iv) Există oare tipare sezoniere de insecuritate alimentară, legate de evenimentele externe?      BOXA 2. INDICII ALIMENTARI CHEIE  1) INDICII ALIMENTARI CANTITATIVI   Rata  deficitului  energetic  alimentar  (DEA)  identifică  familiile,  care  consumă  mai  puţin  decât  cantitatea  recomandată de kilocalorii pe zi, luând în consideraţie vârsta şi componenţa pe sexe a membrilor familiei.   Rata  deficitului  energetic  alimentar  ridicat  (DEAR)  identifică  familiile  cu  un  deficit  alimentar  mai  serios,  cu  cel  puţin 300 kilocalorii per capita pe zi.  2) INDICIII CALITĂŢII ALIMENTAŢIEI     Rata  aportului  de  alimente  de  bază  ridicat  (AABR)  indică  familiile  în  care  alimentele  de  bază  asigură  mai  mult  de 60% din aportul caloric. Aceste familii sunt vulnerabile la deficitul de proteine şi micronutrienţi.  3) INDICELE VULNERABILITĂŢII ECONOMICE     Rata  cheltuielilor  alimentare  ridicate  (CAR)  indică  familiile  în  care  mai  mult  de  65%  din  cheltuieli  sunt  cele  23  alimentare – aceste familii sunt considerabile drept vulnerabile economic faţă de insecuritatea alimentară. 4) INDICELE INSECURITĂŢII ALIMENTARE SEVERE     Severitatea  insecurităţii  alimentare  este  cuantificată  prin  indicele  aportului  alimentar  insuficient  (AAI),  care  este  o  combinaţie  a  indicelui  cantitativ  DEAR şi  a  indicelui  calitativ  AABR, şi  este  folosită  pentru  identificarea  familiilor, care se confruntă cu deficit alimentar atât în sens cantitativ, cât şi calitativ. În aceste familii starea de  lucruri în sensul securităţii alimentare este evaluată drept severă.   Note:  Indicii  îşi  au  originea  în  diferite  abordări  metodologice  şi  concepte  acceptate,  în  acelaşi  timp  luând  în  consideraţie  Sondajul  bugetelor  gospodăriilor casnice şi datele disponibile. Indicii DEA, AABR şi CAR sunt descrişi în manualul tehnic al IICPA "Cuantificarea securităţii alimentare  folosind  sondajele  cheltuielilor  gospodăriilor  casnice",  iar  indicele  DEAR  este  adaptat  de  la  indicele  OAA  de  'profunzime  a  foametei'.  Indicele  AAI,  care  combină  DEAR  (cantitatea)  şi  AABR  (calitatea)  este  în  indice  nou,  care  este  folosit  doar  pentru  această  evaluare.  Pe  de  altă  parte,  structura acestuia urmează aceeaşi logică ca şi indicele PAM de scor al consumului alimentar în baza cantităţii şi calităţii alimentelor consumate.          II.1  CÂTE PERSOANE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATEA ALIMENTARĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA?    29. Cota populaţiei Republicii Moldova, care consumă cantităţi zilnice insuficiente de energie  alimentară este destul de mare, în pofida faptului că cantitatea zilnică a consumului energetic  alimentar a fost în permanenţă mai înaltă decât norma pentru activitatea fizică uşoară.2 În 2013 circa  21% din populaţia Republicii Moldova s‐a dovedit a consuma mai puţină energie alimentară decât  necesarul de calorii pentru activitatea fizică uşoară. Din acestea, aproximativ 9% din familii au înregistrat  deficit energetic alimentar ridicat (Figura 1). Aceste cote sugerează că în prezent deficitul alimentar  rămâne a fi o problemă considerabilă în Republica Moldova.     30. Cu toate acestea, precum indică Figura 1, a fost constatată o tendinţă evidentă spre reducerea  deficitului energetic alimentar în rândurile familiilor Republicii Moldova pe parcursul ultimilor ani. De  la cota maximă de 36,5% în 2007, rata DEA a scăzut până la mai puţin de 21% în 2013. În mod similar,  rata DEAR a scăzut de la cota maximă de 24% în 2007 la mai puţin de 9%. Începând cu 2008 consumul  energetic zilnic de asemenea a început să se recupereze, deşi acesta încă nu a ajuns la valorile anului  2006 şi anterior. Există două limitări metodologice, care trebuie să fie luate în consideraţie la  interpretarea datelor DEA şi DEAR. Prima, indicii deficitului energetic nu iau în consideraţie compoziţia  tipurilor de  alimente consumate, cu alte cuvinte, aceşti indici nu dezvăluie calitatea alimentaţiei. A  doua, sondajele gospodăriilor casnice în mod tipic suferă de erorile de memorie ale respondentului,  ceea ce conduce la sub‐raportarea consumului caloric. Acest fapt se datorează în principal la doi factori:  (i) caloriile din alimentaţia consumată în comun în afara domiciliului, şi fără a fi achitate, nu sunt  captate; şi (ii) numărul de membri ai familiei, prezenţi la domiciliu la fiecare masă, nu este cunoscut.                                                            2 Raportul aplică recomandările aferente aportului caloric, sugerate de consultaţia experţilor la tema necesarului energetic  uman, organizată de Universitatea Naţiunilor Unite, OMS şi OAA. Valorile recomandate pot fi văzute în manualul tehnic al IICPA  "Cuantificarea securităţii alimentare folosind sondajele cheltuielilor gospodăriilor casnice", paginile 136‐137.  24  Figura 1. Indicii deficitului cantitativ al alimentaţiei (2006‐2013)  %   Kcal   40 2550 2500 35 2450 30 2400 25 2350 20 2300 2250 15 2200 10 2150 5  2100 0  2050 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Rata DEA, % Rata DEAR, % Consumul energetic zilnic per capita, Kcal   Sursa:  SBGC.  Notă:  Deşi  producţia  agricolă  a  fost  destul  de  similar  afectată  în  anii  de  secetă  (2007 şi  2008),  în  contextul  general  economic  al  ţării  au  existat  diferenţe  importante,  ceea  ce,  probabil,  a  contribuit  la  rezultatele  diferite  în  securitatea  alimentară,  demonstrate  în  Figura  de  mai  sus:  (i)  PIB  real  al  Republicii  Moldova  a  crescut  considerabil  în  această  perioadă  de  timp;  (ii)  producţia  mondială  de  alimente  în  2012  a  fost  mai  înaltă  decât  cea  din  2007  (când  s‐a  manifestat  criza  alimentară  globală şi  a  condus  la  penurie  considerabilă); şi  (iii)  importurile  agricole  ale  Republicii  Moldova  au  crescut  în  2012,   comparativ  cu  2007.  Toate  acestea  sugerează  că  în  anul  2012 ţara  era  cu  mult  mai  bine  poziţionată  pentru  a‐şi  satisface  necesităţile  alimentare  prin  comerţ,  în  pofida  faptului  că  producţia  internă  s‐a  redus  drastic,  dar  şi  datorită  creşterii  veniturilor  populaţiei,  ceea  ce  a  condus  la  îmbunătăţirea accesului economic al oamenilor la alimente.    31. Comparativ cu valorile aportului nutriţional, recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii  (OMS), compoziţia alimentaţiei unui cetăţean mediu al Republicii Moldova cuprinde proporţii  adecvate de carbohidraţi şi proteine, însă conţine un anumit exces de grăsimi. În 2013 aportul nutritiv  mediu în Republica Moldova conţinea 54% de carbohidraţi, 35% de grăsimi şi 11% de proteine. Cotele de  carbohidraţi şi proteine se încadrează în limitele recomandate de OMS, însă cota grăsimilor este mai  mare decât aportul recomandat (Tabelul 1).    Tabelul 1. Aportul zilnic de nutrienţi: Republica Moldova vs. recomandările OMS    Recomandările OMS Republica Moldova (2013) Ţintele aportului de  Aportul zilnic  Aportul real de  Consumul caloric    nutrienţi, % din calorii recomandat, calorii  nutrienţi, % din calorii  zilnic  Carbohidraţi  55‐75  1155‐1575 54 1312.5 Grăsimi   15‐30  315‐630 35 833.1 Proteine  10‐15  210‐315 11 266.4  Sursa: OMS, SBGC.    32. În general, alimentaţia medie nu pare să fi suferit schimbări considerabile după 2006. În sensul  compoziţiei alimentaţiei, familiile Republicii Moldova au redus treptat consumul alimentelor de bază, au  menţinut nivelul de consum al cărnii şi peştelui, iar pe parcurs au majorat treptat consumul de produse  lactate, fructe şi legume, grăsimi şi uleiuri (Figura 2).    25  Figura 2. Consumul mediu al diferitor grupuri de alimente (2006‐2013, % din calorii)                          Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    33. Reducerea consumului alimentelor de bază, în particular a pâinii, a fost cea mai evidentă, deşi  încă limitată în amploare. În 2013, circa 45% din caloriilor consumate de către o familie medie au  provenit din alimentele de bază, mai puţin decât cele 49% din 2006. În conformitate cu Organizaţia  pentru Alimentaţie şi Agricultură (OAA), procentajul energiei alimentare, provenite din alimentele de  bază, este în medie de circa 70% în ţările în curs de dezvoltare cu venituri reduse, şi 30% în ţările  dezvoltate industrializate. Cota familiilor Republicii Moldova, care înregistrează un aport ridicat al  alimentelor de bază, în sensul că obţin mai mult de 60 procente din calorii de la alimentele de bază, s‐a  redus rapid în perioada ultimilor ani, scăzând de la circa 17% la ceva mai mult de 3% în 2013 (Figura 3).         Figura 3. Indicele aportului alimentelor de bază ridicat (2006‐2013, % din gospodăriile casnice)  18  17 16  15, 8 14  15, 1 12  10  10, 6 8 8, 4 6 6, 2 4 4, 1 3, 1 2 0 % din  2006  2007  2008 2009 2010 2011 2012 2013     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    34. Vulnerabilitatea economică a populaţiei faţă de insecuritatea alimentară în general a scăzut,  însă aceasta a crescut semnificativ în rândurile celor ce trăiesc sub pragul sărăciei. În 2013, 8% fin  familiile moldoveneşti au fost clasificate drept având cheltuieli alimentare ridicate (CAR), fiind astfel   26  vulnerabile faţă de insecuritatea alimentară. Acest fapt reflectă tendinţa constantă de reducere  începând cu anul 2006, când prevalenţa CAR era de 17%. Cu toate acestea, pentru familiile care trăiesc  sub pragul sărăciei, indicele CAR demonstrează valori mult mai ridicate şi mai multă volatilitate. În  perioada 2006‐2013, prevalenţa CAR în familiile sărace a fost în intervalul de la 20% în 2009 (cea mai  joasă rată) la 35% în 2011 (cea mai înaltă). Cu 34% aceasta rămâne înaltă în 2013 (Figura 4).    Figura 4. Indicii vulnerabilităţii economice (2006‐2013)     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    35. Fiecare a opta familie din Republica Moldova a trecut prin cel puţin o formă de insecuritate  alimentară în 2013. Aceasta înseamnă că circa 12,5% din familii au trecut prin aceeaşi formă de  insecuritate alimentară cel puţin de două ori în perioada ultimilor trei ani. Cea mai comună formă de  insecuritate alimentară cronică este cea a cheltuielilor cronice alimentare ridicate, prin care au trecut  circa 6.3% din familii în general, şi până la 24,3% din familiile sărace. Alte două forme ale insecurităţii  alimentare cronice‐deficitul cronic energetic alimentar ridicat şi aportul cronic ridicat de alimente de  bază – au fost de asemenea înregistrate, însă la nivel mai redus, afectând respectiv 4,4% şi 1,8% din  familii (Tabelul 2). Nu au fost depistate familii, care ar fi suferit de mai mult de o formă de insecuritate  alimentară cronică.    Tabelul 2. Indicii de insecuritate alimentară cronică (2011‐2013)  2011‐2013  Toate familiile Familiile sărace*   Deficitul cronic energetic alimentar ridicat 4,4% 6,1%  Aportul cronic de produse alimentare de bază ridicat 1,8% 5,2%  Cheltuieli cronice alimentare ridicate 6,3% 24,3%   Sursa: SBGC.   Notă: ‘cronic’ presupune că insecuritatea alimentară s‐a manifestat de două ori pe parcursul ultimilor trei ani.   *"sărac” înseamnă sub pragul sărăciei în 2013  27    36. Doar 0,4% din familii au suportat limitări alimentare serioase, atât în termenii dimensiunilor  de cantitate, cât şi de calitate în 2013, ceea ce a condus la insecuritatea alimentară severă. Numărul  familiilor, care a înregistrat un aport alimentar insuficient a scăzut constant în perioada ultimilor ani de  la 4.5% în 2006 la mai puţin de 1% în fiecare an începând cu 2011.     II.2  UNDE LOCUIESC CEI CE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATEA ALIMENTARĂ?    37. În ultimii ani prevalenţa familiilor cu deficit energetic alimentar (DEA) a scăzut rapid în spaţiul  urban şi, către 2013, prevalenţa acestuia în familiile urbane şi rurale era la paritate. În ceea ce priveşte  populaţia rurală şi urbană, circa 21% din familii sufereau de DEA în 2013, iar 8% sufereau de deficitul  energetic alimentar ridicat (DEAR). Cu toate acestea, datele generale ascund o importantă diferenţă  între familiile urbane şi rurale (Figura 5). De fapt, pentru familiile urbane schimbarea din perioada 2006‐ 2013 a fost considerabilă: rata DEA a scăzut de la circa 48% la mai puţin de 21%, iar rata DEAR a scăzut  de la 35% la 8%. Familiile rurale au înregistrat îmbunătăţiri mult mai reduse: rata DEA a scăzut de la circa  24% la circa 21% pe parcursul aceleiaşi perioade, iar rata DEAR de la 15% la circa 8%.    38. Pe plan geografic, problemele aferente DEA sunt mai pronunţate în regiunile de Centru şi Sud  ale Republicii Moldova. În 2013 ratele DEAR în aceste regiuni au atins 14% şi 11% respectiv. Un număr  relativ mai mic de familii cu deficit energetic alimentar a fost înregistrat în regiunea de Nord a Republicii  Moldova: rata DEAR de 5,1% în spaţiul urban şi 6,5% în spaţiul rural.      Figura 5. Indicii deficitului energetic alimentar: familiile urbane şi rurale (2006‐2013)             Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    39. Recentele şocuri (secetele, inundaţiile şi creşterea preţurilor alimentare) au avut un impact  diferit asupra securităţii alimentare a locuitorilor spaţiului urban şi rural. Deşi parţial surprinzător,  locuitorii spaţiului urban au majorat semnificativ aportul energetic alimentar, pe când locuitorii spaţiului  28  rural au suferit iniţial o schimbare spre mai rău, dar pentru prezent în mare măsură s‐au recuperat. În  2010 aportul urban mediu energetic alimentar a întrecut aportul alimentar rural pentru prima dată.  Acest fapt a marcat o schimbare majoră, deoarece locuitorii rurali anterior totdeauna aveau niveluri de  consum mai înalte decât locuitorii urbani, deşi diferenţa se reducea constant (Figura 6).    Figura 6. Aportul caloric zilnic per capita: locuitorii urbani şi rurali (2006‐2013)  2,800  rurali 2,700  2,600  2,500  2,400  2,300  2,200  urbani 2,100  2,000  2006  2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    40. Către 2013, aportul zilnic per capita al locuitorilor spaţiului urban era de 2.445 calorii,  comparativ cu 2.365 calorii în spaţiul rural. O combinaţie de factori pot explica această schimbare.  Familiile rurale au fost deosebit de afectate de seceta catastrofală din 2007, urmată de inundaţii pe  întreg teritoriul ţării şi de creşterea preţurilor alimentare în 2008. Ulterior, la nivel individual în mod  natural a avut loc o scădere a consumului agregat de calorii pentru cei implicaţi în activitatea agricolă.     41. Locuitorii urbani beneficiază de o alimentaţie de calitate mai bună, comparativ cu locuitorii  rurali. Compoziţia alimentaţiei familiilor urbane conţine mai puţine alimente de bază, dar mai multă  carne, peşte şi ouă, de rând cu un mai mare volum de produse lactate (Figura 7).3 De asemenea , cota  locuitorilor urbani, care consumă prea multe produse alimentare de bază (de exemplu, mai mult de 60%  din totalul aportului energetic) este relativ mică (1% în 2013), mai ales dacă este comparată cu cea a  locuitorilor rurali (4,9% în 2013). Cel mai important, consumul ridicat de alimente de bază s‐a aflat în  scădere pentru ambele grupuri de populaţie după 2006 (Figura 8).                                                            3 Datele nu includ caloriile de la mesele consumate în afara domiciliului   29  Figura 7. Compoziţia alimentaţiei urbane şi rurale pe principalele grupuri de alimente (2013)  Rurală  1104 383 258 172 152 264 Urbană  973  376 323 201 144 229  0   500 1000 1500 2000 2500 Cereale, rădăcinoase, tuberculiUleiuri şi grăsimi Carne, peşte şi ouă  Produse lactate Fructe şi legume Altele    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    Figura 8. Rata aportului de alimente de bază ridicat (2006‐2013, % familii)  25   20   15   10   Rural 5 Urban  0 2006   2007 2008 2009 2010 2011 2012   2013        Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    42. Insecuritatea alimentară cronică afectează familiile urbane şi rurale în mod diferit. În spaţiul  urban există mai multe probleme alimentare de caracter cronic în sensul  cantitativ, pe când în spaţiul  rural insecuritatea alimentară cronică se referă în principal la calitatea alimentelor. Vulnerabilitatea  economică cronică este de asemenea mai înaltă în spaţiul rural. Nu întâmplător, incidenţa tuturor  formelor de insecuritate alimentară este în general considerată a fi mai înaltă in familiile sărace ale  ambelor grupuri (Tabelul 3).  30  Tabelul 3. Insecuritatea alimentară cronică: familiile urbane şi rurale (2011‐2013)    Toate familiile Familiile sărace* 2011‐2013  Urbane Rurale Urbane  Rurale Deficit cronic energetic alimentar ridicat  5,5%  3,6%  16,0%  3,3%  (DEAR)  Aport  cronic de alimente de bază ridicat  0,7%  2,6%  0,0%  6,7%  (AABR)  Cheltuieli cronice alimentare ridicate (CAR)  2,4% 9,2% 16,0%  26,7% Sursa: SBGC.   Notă: (1) ‘cronic’ presupune că insecuritatea alimentară s‐a manifestat de două ori pe parcursul ultimilor trei ani; (2) cu excepţia Transnistriei  *"sărac” înseamnă sub pragul sărăciei în 2013    43. În ultimii ani, prevalenţa familiilor ce se confruntă cu insecuritatea alimentară severă a scăzut  până la niveluri foarte joase, atât pentru populaţia urbană, cât şi cea rurală (Figura 9). Pentru familiile  urbane prevalenţa a scăzut de la 6,7% în 2006 la 0,2% în 2013. Pe parcursul aceleiaşi perioade de timp,  prevalenţa familiilor rurale ce se confruntă cu insecuritatea alimentară severă a scăzut de la 2,9% la  0,7%.     Figura 9. Insecuritatea alimentară severă: familiile urbane şi rurale (2006‐2013)  8 7 Urbane  6 5 4 Rurale  3 2 1 0 %  2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013       Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    II.3  CINE SUNT PERSOANELE CE SE CONFRUNTĂ CU INSECURITATE ALIMENTARĂ?    44. Cum era de aşteptat, cele mai sărace familii au cea mai mare probabilitate de a se confrunta  cel mai mult cu insecuritatea alimentară. În 2013 circa 44% din familiile acestui grup sufereau de deficit  energetic alimentar, adică consumau mai puţină energice decât minimul necesar, iar 19% sufereau de pe  urma unui deficit alimentar mai serios, ajungând în categoria grupului cu deficit energetic alimentar  ridicat (Figura 10). Cu toate acestea, ratele din prezent de DEA şi DEAR reprezintă o îmbunătăţire  considerabilă comparativ cu anii precedenţi. De fapt, starea de lucruri pentru familiile din chintila cu cele  mai scăzute cheltuieli s‐a îmbunătăţit considerabil începând cu 2006: cota celor ce înregistrau DEAR  scăzând de la 51% la 19%.  31    Figura 10. Rata DEAR pe chintilele de cheltuieli (2006‐2013, % gospodăriile casnice)        Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    45. Cele mai sărace familii de asemenea au cele mai mari dificultăţi în structurarea unei  alimentaţii sănătoase. În 2013 o parte relativ mare a populaţiei (9%) din chintila inferioară a înregistrat  un aport al alimentelor de bază ridicat (AABR), mai ales comparativ cu media tuturor familiilor (3%). Cu  toate acestea, rata din prezent a AABR este considerabil mai joasă decât rata înregistrată în 2006 (33%).  Într‐adevăr, toţi indicii pentru chintila celei mai sărace părţi a populaţiei demonstrează îmbunătăţiri  marcante în perioada 2006‐2013.    46. Începând cu 2006 situaţia celor mai sărace familii s‐a îmbunătăţit considerabil în termeni de  aport caloric zilnic. Deşi diferenţa dintre aportul zilnic al celor mai înstărite 20% din populaţie (chintila V)  şi a celor mai sărace 20% (chintila I) rămâne a fi considerabilă (mai mult de 800 Kcal), aportul celor mai  sărace familii s‐a îmbunătăţit pe parcursul ultimilor ani, majorându‐se de la 1.726 Kcal în 2006 la 2.002  Kcal în 2013 (Figura 11). A fost înregistrată o îmbunătăţire modestă de asemenea şi la familiile mai puţin  sărace din chintila II, iar consumul chintilei de mijloc (III) a rămas în mare măsura acelaşi ca şi în 2006. Pe  de altă parte, aportul caloric zilnic a 40% din chintilele superioare (IV şi V) a scăzut considerabil pe  parcursul perioadei observate, în cazul celor mai înstărite 20% cu aproape 500 Kcal.    Figura 11. Aportul caloric pe chintilele de cheltuieli (2006‐2013)                                            Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei  32  47. Precum demonstrează Figura 12, o parte disproporţională a celor mai sărace familii din  Republica Moldova locuieşte în spaţiul rural. Acest lucru este reflectat prin structura aportului caloric:  în 2013 aportul familiilor rurale era în medie cu 200 calorii mai jos decât al familiilor urbane din toate  chintilele de cheltuieli, cu unica relaţie inversă în chintila cea mai superioară (V).     Figura 12. Aportul caloric pe chintilele de cheltuieli ale populaţiei, gospodăriile casnice urbane şi rurale (2013)  %  Kcal 100%  3,100 90%  2,900 80%  70%  2,700 60%  2,500 50%  2,300 40%  2,100 30%  20%  1,900 10%  1,700 0%  1,500   I II III IV V Urbane  Rurale  Urbane Kcal Rurale Kcal     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    48. În pofida unei rate relativ joase de sărăcie în familiile urbane pe parcursul ultimilor ani, ratele  deficitului energetic alimentar erau deobicei disproporţional de mari. Precum demonstrează Figura 13  doar recent această relaţie s‐a schimbat. Prevalenţa DEAR în cadrul familiilor urbane a scăzut până la  nivelurile familiilor rurale (circa 21% pentru ambele în 2013). Pe parcursul aceleiaşi perioade, ratele DEA  şi ale sărăciei au fost convergente, ambele înregistrând valori de mai puţin de 10% în 2013.     Figura 13. Rata sărăciei şi ratele deficitului energetic alimentar în spaţiul urban (2006‐2013)         Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    49. Deşi îmbunătăţirile în nivelurile de aport energetic în spaţiul urban au fost vizibile şi  constante, imaginea rurală este mai puţin pozitivă. Corelaţia dintre ratele de sărăcie şi cele ale  deficitului alimentar în spaţiul urban este puternică, adică reducerea sărăciei urbane este acompaniată  de valori mai joase a DEA. De fapt, rata sărăciei urbane a scăzut de la 25% la 5% în perioada 2006‐2013,  iar rata DEA de la 48% la 21%. În spaţiul rural, pe de altă parte, rata sărăciei şi prevalenţa DEA nu se  33  mişcă la fel de aproape în aceeaşi direcţie: deşi rata sărăciei populaţiei rurale a scăzut de la 34% la 18%  în perioada 2006‐2013, rata rurală de DEA s‐a redus de la 24% doar până la 21%.4    Figura 14. Rata sărăciei şi ratele deficitului energetic alimentar în spaţiul rural (2006‐2013)         Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    50. În virtutea scăderii considerabile a ratelor DEA şi DEAR în rândurile populaţiei urbane, s‐a  produs convergenţa indicilor deficitului alimentar ale familiilor urbane şi rurale. Precum a fost  menţionat mai sus, populaţia rurală în mod tradiţional a suferit mai puţin de pe urma insecurităţii  alimentare, însă începând cu 2013 situaţia pare a nu mai este aceeaşi. Ratele DEA şi DEAR ale populaţiei  rurale şi urbane în prezent se află la niveluri comparabile.    51. Familiile conduse de femei au o probabilitate mai redusă de a se confrunta cu insecuritatea  alimentară, comparativ cu cele conduse de bărbaţi, şi par a sta mai bine la capitolul de asigurare a  resurselor alimentare pentru familii în perioadele de criză. Cantitatea de calorii consumată zilnic per  capita în familiile conduse de femei este consistent mai înaltă decât în cele conduse de bărbaţi, iar cota  familiilor conduse de femei se confruntă cu deficitul energetic alimentar de un nivel considerabil mai jos  şi cu o tendinţă descendentă mai rapidă (Figura 15). Curbele consumului zilnic energetic la bărbaţi şi  femei de asemenea demonstrează că familiile conduse de femei au înregistrat valori mai înalte în  perioada anilor dificili, astfel ca 2007 şi 2008. Insecuritatea alimentară este din nou mai caracteristică  pentru familiile conduse de bărbaţi.                                                          4  O  cauză  principală  a  acestei  discrepanţe  rezidă  în  modalitatea  prin  care  familiile  selectează  sursele  de  alimentare,  acest  element este abordat de raport în Capitolul III.  34    Figura 15. Indicii cantitativi ai alimentaţiei familiilor conduse de femei şi bărbaţi (2006‐2013)  30 2550 2500 25 2450 2400 20 2350 2300 15 2250 2200 10 2150 5 2100 2050 0 2000 %   2006   2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Kcal % DEAR  ‐ Bărbați % DEAR ‐ Femei  Energia zilnică‐ ‐ Bărbați ‐ Femei  Energia zilnică     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    52. Prevalenţa insecurităţii alimentare creşte odată cu mărimea familiei. Există o discrepanţă  masivă între situaţia cu securitatea alimentară în familiile mici (1‐2 persoane) şi în familiile numeroase  (3+ membri). Deşi toate familiile în medie consumă un volum zilnic suficient de energie, discrepanţa de  calorii între familiile puţin numeroase şi celelalte este mare, ajungând în 2013 la circa 500 kilocalorii pe  zi per capita (Figura 16).    Figura 16. Consumul zilnic de energie per capita în dependenţă de mărimea familiei (2006‐2013)       Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    53. Nu întâmplător imaginea se schimbă puţin în termenii indicilor deficitului alimentar: exista un  decalaj major între familiile mici şi mai mari. Mai surprinzător este că familiile din grupul cu numărul  mediu de membri au un indice al DEAR excepţional de înalt, ceea ce de fapt corespunde indicelui celor  mai numeroase familii (şi celor mai sărace). Un astfel de nivel ridicat al DEAR la familiile cu număr mediu  de membri este surprinzător, având în vedere diferenţa majoră în nivelurile sărăciei ale familiilor medii  după numărul de membri şi ale celor numeroase: în 2013, 25% din familiile numeroase erau sub pragul  sărăciei, deşi doar 10% din familiile cu număr mediu de membri erau în aceeaşi situaţie. Pentru familiile  mai mici, starea de lucruri în sensul alimentaţiei este cu mult mai bună decât s‐ar aştepta cineva, dacă e  35  să privim doar la rata sărăciei: 2,5% din familiile acestui grup se confruntă cu DEAR, pe când mai mult de  10% trăiesc sub pragul sărăciei. (Figura 17).    Figura  17.  Rata  deficitului  energetic  alimentar  ridicat  şi  a  sărăciei  pe  familii  după  numărul  de  membri  (2006‐ 2013)          Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    54. Din toate grupurile socio‐economice, anume cei ce se identificau drept ’angajaţi’ (fie în  agricultură sau nu) au indicat cel mai redus aport energetic alimentar. Chiar dacă volumul mediu per  capita de calorii consumate de către fiecare grup socio‐economic este peste nivelul necesarului, multe  familii din cadrul majorităţii grupurilor consumă calorii insuficiente (Figura 18). Toate grupurile au  demonstrat îmbunătăţiri vizibile în ratele lor DEAR pe parcursul timpului, însă progresul a fost cel mai  lent pentru fermieri şi angajaţii din domeniul agrar.    Figura 18. Ratele deficitului energetic alimentar ridicat pe grupuri socio‐economice (2006‐2013)  35  30  25  20  15  10  5 0 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Fermieri Angajați ag. Angaja ‐ ţi ne‐ag.   Pensionari   Altele      Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    55. Familiile conduse de către pensionari sau angajaţii din alte domenii decât cel agrar beneficiază  de o compoziţie mai bună a alimentaţiei, comparativ cu cea a altor grupuri socio‐economice.  Alimentaţia lor include o cantitate mai mare de carne, peşte şi produse lactate, şi o cotă mai mică de  36  produse alimentare de bază şi grăsimi (Figura 19). Calitatea alimentaţiei familiilor din domeniul agrar s‐a  îmbunătăţit pe parcursul ultimilor ani, de rând cu îmbunătăţirea accesului economic.5 Acest lucru, însă,  nu a condus la niveluri considerabil mai joase de deficit energetic alimentar, precum a fost cazul pentru  alte grupuri socio‐economice, cum ar fi angajaţii din domeniile ne‐agrare şi pensionarii.    Figura 19. Compoziţia alimentaţiei diferitor grupuri socio‐economice de familii (2013)  Altele   1039 368 284 174 145 247 Pensionari   1148 422 287 199 165 260 Angajaţi ne‐agrari 954 354 307 185 138 235 Angajaţi agrari  1055 379 255 168 132 247 Fermieri   1085 366 230 169 148 274 0 500 1000 1500 2000 2500 3000 PAB Ulei‐grăsimi Carne‐peşte Lactate Fructe‐legume  Altele    Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    56. Între diferitele categorii de familii afectate de insecuritatea alimentară, cele afectate de DEAR  (9% din toate familiile în 2013) demonstrează cele mai alarmante caracteristici de insecuritate  alimentară (Figura 20). Grupurile cu cheltuieli alimentare ridicate şi aport ridicat de alimente de bază se  confruntă cu mai puţine dificultăţi, iar familiile în aceste două grupuri consumă zilnic în medie mai multe  calorii decât e suficient. Este interesant faptul că grupul cu cheltuieli alimentare ridicate consumă o  cantitate de grăsimi mai înaltă decât este recomandat. Alimentaţia acestor familii, care trăiesc sub  pragul sărăciei (11% din familii),indică un deficit caloric redus al cantităţii zilnice, fiind  compusă dintr‐o  cantitate de carbohidraţi şi proteine limitrofă cu suficienţa, şi o cantitate destul de excesivă de calorii  provenite din grăsimi.                                                            5 Accesul economic îmbunătăţit este asociat cu reducerea cotei familiilor cu nivel ridicat de cheltuieli alimentare.   37  Figura  20.  Compoziţia  alimentaţiei  diferitor  grupuri  ce  se  confruntă  cu  insecuritatea  alimentară  pe  nutrienţi   (2013)  1800 1,800 AABR SĂRACI     1600 1.462   1,600 1400 1,400   1200 1,200 1.182    1000 1,000 800  800 657    600  600 400  528   400 200  200 242 212    0 0   Carbohidr.   Grăsimi  Proteine Carbohidr. Grăsimi  Proteine Min.Rec.   Aportul cal‐c real     1,800 1,800 DEAR AAI     1,600 1,600 1,400 1,400   1,200 1,200 1,114    1,000 1,000 896 800   800 600   600 565 400   400 405  200 186    200 179   0   0   Carbohidr.   Grăsimi  Proteine Carbohdr. Grăsimi  Proteine     1800.00  CAR   1600.00  1400.00    1200.00  1,356  1000.00      800.00  832    600.00    400.00    200.00  277    0.00    Carbohidr.   Grăsimi  Proteine   Sursa: SBGC.   Notă:  Tunelurile  verzi  reprezintă  limitele  aportului  alimentar,  recomandate  de  către  OMS,  prezentate  în  Tabelul  1, şi  au  fost aplicate la aportul caloric zilnic recomandat pentru o persoană medie.    57. Grupul de familii ce se confruntă cu DEAR s‐a dovedit a fi mult mai problematic, atât în  termeni de cantitate, cât şi calitate a alimentelor consumate. Datele prezentate în Figura 21 indică că  familiile din grupul DEAR se confruntă cu un deficit alarmant de înalt de circa 400 calorii pe zi, în medie,  şi ar trebui să consume cu circa 300 calorii mai mult de carbohidraţi şi circa 40 calorii mai mult de  proteine zilnic.6 Sub‐grupul aportului alimentar insuficient al grupului DEAR, care include familiile ce se  confruntă sever cu insecuritatea alimentară reprezintă o cotă minusculă (0.4% din familii), dar  demonstrează cele mai rele rezultate alimentare cu o rată foarte înaltă de calorii provenite din  produsele alimentare de bază.                                                            6 Consumul real este de 1.618 calorii, comparativ cu 2.123 calorii recomandate pentru acest grup particular   38  Figura 21. Compoziţia alimentaţiei diferitor grupuri ce se confruntă cu insecuritate alimentară pe grupuri de  produse alimentare (2013, kcal)     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    58. Prevalenţa familiilor ne‐sărace, care fac parte din grupul DEAR, rămâne mai înaltă în spaţiul  urban decât în cel rural, însă decalajul s‐a redus în perioada ultimilor ani datorită îmbunătăţirii rapide  a securităţii alimentare urbane. 8.1 procente din familiile urbane ne‐sărace aparţineau grupului DEAR în  2013, pe când rata respectivă a familiilor rurale a atins cifra de 6.1% (Figura 22). În 2006, 28% din  familiile ne‐sărace urbane se confruntau cu DEAR, comparativ cu 7.5% din familiile rurale. Reducerea  semnificativă a DEAR printre familiile urbane ne‐sărace a condus la convergenţa care, probabil, reflectă  reducerea nivelului costurilor relative urbane de trai – fenomen, care anterior a afectat abilitatea multor  familii urbane ne‐sărace să consume cantităţi suficiente de calorii. Precum demonstrează Figura 23,  ratele pentru familiile sărace, atât urbane, cât şi rurale, demonstrează o tendinţă similară, însă rămân  mult mai înalte.    Figura 22. Cota familiilor ce se confruntă cu DEAR în rândul familiilor ne‐sărace urbane şi rurale (2006‐2013)        Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    39  Figura 23. Rata DEAR printre familiile sărace urbane şi rurale (2006‐2013)  70% 60% 58% 53% 50% 43% 39% 41% 40% 31% 37% 35% Saracii din urban 30% 31% 27% 25% 23% 23% Saracii din rural 23% 20% 19% 17% 10% 0% 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013      Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    59. În  termeni  de  cele  mai  rele  rezultate  în  securitatea  alimentară,  este  prevalent  un  şir  de  caracteristici  comune  ale  familiilor.  În  2013,  cele  mai  vulnerabile  familii  în  sensul  insecurităţii  alimentare  aveau  probabilitatea  de:  (i)  a  aparţine  la  cele  mai  inferioare  chintile  de  cheltuieli;  (ii)  a  avea  mai  mult  de  patru  membri  ai  familiei(iii)  a  fi  conduse  de  bărbaţi,  care  sunt  angajaţi  în  sectorul  agrar, şi  (iv) a locui în afara oraşului Chişinău.    II.4  CÂND INSECURITATEA ALIMENTARĂ ESTE CEA MAI ÎNALTĂ?    60. Fluctuaţiile  ciclice  în  securitatea  alimentară  a  familiilor  în  general  urmează  tendinţa  sezonieră  normală, adică problemele insecurităţii alimentare se intensifică în perioada ne‐sezonieră (trimestrele  1 şi  2) şi  apoi  devin  mai  puţin  grave  în  perioada  sezonului  de  recoltare  (trimestrele  3 şi  4).7  Astfel  în  anii  normali,  familiile  se  confruntă  cu  cele  mai  mari  provocării  ale  insecurităţii  alimentare  în  perioada  trimestrelor  1 şi  2,  trimestrul  3  presupune  cele  mai  reduse  riscuri,  iar  dificultăţile  se  agravează  din  nou  pe  parcursul  trimestrului  4.  Totuşi,    acest  tipar  este  în  mod  constant  întrerupt  de  diferiţi  factori  de  destabilizare  ‐  aferenţi  condiţiilor  meteorologice  sau  de  caracter  economic  ‐  care  au  loc  în  unii  ani;  şi  aceste  devieri  afectează  populaţia  urbană şi  rurală  în  mod  diferit.  De  exemplu  (evidenţiat  pe  Figura  24),  când  în  Republica  Moldova  a  avut  loc  o  secetă  severă  în  2007,  numărul  familiilor  grupului  DEAR  din  spaţiul rural a crescut după perioada de recoltare (trimestrele 3 şi 4): acest lucru s‐a datorat unei recolte  slabe  pentru  majoritatea  culturilor şi  prin  aceasta  a  fost  redusă  oferta  de  produse  alimentare.  Ceea  ce  este  interesant,  populaţia  urbană,  care  contează  în  primul  rând  pe  procurările  de  alimente  nu  a  resimţit  o  agravare  similară.  Un  alt  exemplu  a  fost  anul  2008,  când  rata  DEAR  a  crescut  în  trimestrul  3  din  nou,  propulsată  de  factorii  economici,  astfel  ca  scăderea  veniturilor  combinată  cu  creşterea  preţurilor                                                          7 Raportul  foloseşte  trimestrele  standard:  (T1)  ianuarie,  februarie,  şi  martie,  (T2)  aprilie,  mai  şi  iunie;  (T3)  iulie,  august  şi  septembrie; şi (T4) octombrie, noiembrie şi decembrie.  40  alimentare,  însă  a  afectat  locuitorii  spaţiului  rural şi  urban  în  mod  similar.  De  atunci  tiparul  acesta  a  fost  în mare măsură repetat.8    61. Mişcarea preţurilor agricole pare a avea un impact puternic asupra alimentaţiei rurale: dacă  preţurile agricole – un component cheie al veniturilor rurale‐se reduc, ratele rurale ale deficitului  alimentar cresc. Figura 24 demonstrează această corelaţie: când preţurile agricole au început să cadă în  trimestrul 2 al anului 2008, proporţia familiilor rurale din grupul DEAR a început să crească şi a atins  maximul în trimestrul 1 al anului 2009, care şi este timpul exact când preţurile agricole au ajuns la cel  mai redus nivel. Creşterea ulterioară a preţurilor în perioada 2009‐2013 a condus la reduceri  semnificative a ratelor rurale DEAR în acea perioadă.    Figura 24. Fluctuaţiile trimestriale ale ratelor DEAR şi indicii preţurilor (2006‐2013)    Sursa: SBGC, BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    62. Atât familiile urbane, cât şi cele rurale sunt sensibile la fluctuaţiile sezoniere ale preţurilor, iar  îmbunătăţirea accesului la alimente în perioada sezonului de recoltare (T3) este deosebit de  pronunţat în spaţiul rural (Figura 25). Deşi ocazional evenimentele climatice adverse într‐o oarecare  măsură schimbă tiparul, accesul economic facilitat la alimente în perioada T3 – când disponibilitatea  alimentelor este abundentă‐este deosebit de vizibilă la locuitorii spaţiului rural, în mare măsură datorită  consumului de produse de producţie proprie. Pentru locuitorii urbani, preţurile la produsele alimentare  rămân a fi cel mai important factor.                                                             8  Este  important  de  menţionat  că  convergenţa  ratelor  DEAR  al  familiilor  urbane  şi  rurale  tinde  să  se  menţină  pe  întreaga  perioadă a fiecărui an. Divergenţele cele mai intense se produc în trimestrul doi.  41  Figura 25. Fluctuaţiile trimestriale ale ratelor CAR şi indicii de preţuri (2006‐2013)    Sursa: SBGC, BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    II.5  CONCLUZII    63. Sondajul recent al bugetelor gospodăriilor casnice (SBGC) demonstrează că necesităţile  cetăţenilor Republicii Moldova sunt în mare măsură satisfăcute şi că securitatea alimentară în general  a crescut în perioada ultimilor ani. Consumul individual energetic zilnic mediu era în jur de 2.400 Kcal,  cu mult mai înalt decât nivelul  general recomandat de Organizaţia Mondiale a Sănătăţii de 2.050 Kcal.  Proporţia de familii, care au înregistrat deficit energetic alimentar, a scăzut de la recentul maxim de  36,5% în 2007, la mai puţin de 21% în 2013. În mod similar, proporţia de familii, care a înregistrat deficit  energetic alimentar ridicat (deficit mai mare de 300 Kcal) s‐a redus de la maximul de 24% în 2007 la mai  puţin de 9% în 2013. Rata familiilor ce se confruntă cu orice formă de deficit cronic a scăzut substanţial şi  doar o proporţie foarte limitată de familii (0.4%) a suferit de insecuritate alimentară severă în 2013.    64. Compoziţia alimentaţiei în linii mari a rămas neschimbată pe parcursul ultimilor ani: familia  medie continuă să consume proporţii adecvate de carbohidraţi (54%) şi proteine (11%), dar şi o  cantitate într‐o măsură excesivă de grăsimi (35%). Familiile Republicii Moldova au redus treptat  consumul alimentelor de bază, au menţinut nivelul consumului de carne şi peşte, şi au majorat treptat  consumul produselor lactate, a fructelor şi legumelor, şi a grăsimilor şi uleiurilor. Rata aportului ridicat  de produse de bază (care indică proporţia familiilor ce consumă 60% sau mai mult din caloriile zilnice  prin produsele de bază) s‐a redus rapid pe parcursul ultimilor ani, scăzând de la 17% în 2006 la ceva mai  mult de 3% în 2013.    65. Cu toate acestea, progresul a fost neuniform şi pot fi observate diferenţe considerabile în  tendinţele recente ale spaţiului urban şi rural. De fapt, rata familiilor cu deficit energetic alimentar în  spaţiul urban a scăzut de la 48% la 21% în perioada 2006‐2013, însă spaţiul rural a înregistrat o  îmbunătăţire mult mai modestă, aceiaşi cotă fiind în scădere de la 24% la 21% pe parcursul aceleiaşi  perioade. În mod similar, descreşterea prevalenţei deficitului energetic alimentar ridicat la din familiile  urbane (de la 35% la 8%) a fost mai mare decât cea din familiile rurale (de la 15% la 8%). Această  divergenţa în tendinţe de asemenea a condus la o schimbare în tiparul istoric al aportului caloric zilnic:  42  începând cu 2010 familiile urbane în medie consumă mai multe calorii decât familiile rurale (2.445 Kcal  vs. 2.365 Kcal în 2013).    66. Există doi factori promotori principali în spatele acestei schimbări: (i) creşterea mai rapidă a  venitului în spaţiul urban; şi (ii) evenimentele recente adverse aferente vremii. Deşi economia  Republicii Moldova a înregistrat o creşterea generală de 58% în perioada 2000‐2012, agricultura a  crescut cu doar 28% pe parcursul aceleiaşi perioade. Acest fapt a condus la creşterea mai rapidă a  venitului angajaţilor sectoarelor ne‐agricole, însă fermierii şi angajaţii din agricultură au beneficiat mai  puţin. În plus, secetele severe (2003, 2007 şi 2012) şi inundaţiile (2008 şi 2010) au produs un efect  devastator asupra producţiei agricole şi au pus în evidenţă vulnerabilităţile mai grave de insecuritate  alimentară din spaţiul rural. De fapt, datorită dependenţei considerabile a populaţiei rurale de consumul  propriei producţii, orice deteriorare în producţie poate conduce la insuficienţa alimentelor pentru  familiile rurale. Dacă adăugăm şi pierderile aferente de venit, acest fapt limitează capacitatea populaţiei  rurale de a gestiona riscurile şi a rezista şocurilor.    67. Nu întâmplător, insecuritatea alimentară este cea mai înaltă printre familiile mai sărace, atât  în spaţiul urban, cât şi în cel rural. În pofida îmbunătăţirii generale, cota familiilor sărace, care se  confruntă cu deficitul energetic alimentar rămâne înaltă: 44% din familiile sărace au consumat mai  puţină energie decât minimul necesar în 2013, iar 19% au suferit de deficitul energetic alimentar ridicat.  În plus, deşi vulnerabilitatea faţă de insecuritatea alimentară s‐a redus în rândurile populaţiei generale,  aceasta s‐a majorat notabil pentru cei ce trăiesc sub pragul sărăciei: cota familiilor sărace cu cheltuieli  alimentare ridicate (mai mult de 60% din totalul de cheltuieli) s‐a majorat de la 20% în 2009 la 34% în  2013.    68. În plus, SBGC indică că: (i) familiile conduse de bărbaţi au o probabilitatea mai înaltă de a se  confrunta cu insecuritatea alimentară decât cele conduse de femei; şi (ii) prevalenţa insecurităţii  alimentare creşte odată cu numărul membrilor familiei. Cantitatea zilnică de calorii, consumată per  capita în familiile conduse de femei este consistent mai înaltă decât în cele conduse de bărbaţi, iar cota  familiilor conduse de femei ce se confruntă cu deficitul energetic alimentar este semnificativ mai redusă  şi scade mai rapid. În sensul numărului de membri ai familiei, există un decalaj frapant în consumul de  calorii de circa 500 Kcal per capita pe zi între familiile mici (1‐2 membri) şi cele mai mari (3+ membri).  Într‐o oarecare măsură uimitor, însă există doar o mică diferenţă între ratele deficitului energetic  alimentar ridicat ale familiilor cu 3‐4 membri (17%) şi cele cu 5 membri şi mai mult (19.5%), în pofida  faptului că sărăcia este mult mai prevalentă în familiile numeroase.  43    III. ANALIZA DIMENSIUNILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE    69. Acest capitol cercetează cele patru dimensiuni ale securităţii alimentare (disponibilitatea,  accesul, utilizarea şi stabilitatea) în încercarea de a explica cauzele ce stau la baza insecurităţii  alimentare în Republica Moldova. Scopul este de a răspunde la întrebarea de ce unii oameni se  confruntă cu insecuritate alimentară şi/sau sunt vulnerabili faţă de insecuritatea alimentară în Republica  Moldova.    III.1  DISPONIBILITATEA ALIMENTELROR    Disponibilitatea  alimentelor  se  referă  la  oferta  economiei  alimentare.  Este  volumul  de  alimente  prezent  fizic  într‐o  ţară  de  la  toate  formele  de  producţie  internă,  stocurile  private şi publice, şi  importurile comerciale.      PRODUCŢIA INTERNĂ    70. După servicii şi industrie, agricultura este al treilea după mărime sector al economiei  Republicii Moldova. Deşi cota agriculturii atât în produsul intern brut (PIB), cât şi în ocupaţie s‐a aflat în  declin pe parcursul ultimului deceniu, contribuţia sectorului la economie în 2012 a fost încă  considerabilă, reprezentând circa 11% din PIB si asigurând ocupaţia în câmpul muncii pentru circa 26%  din forţa de muncă (Figura 26). În spaţiul rural, activitatea agricolă rămâne predominantă, iar rolul  important al agriculturii este şi mai mult amplificat de industria de prelucrare a produselor agricole, care  cuprinde jumătate din producţia industrială şi reprezintă circa 40‐50% din totalul exporturilor Republicii  Moldova.  Figura 26. Contribuţia agriculturii la economie (2000‐2012)  70% 60% 58% 58.3% 50% 40% 51% 30% 25% 26.4% 20% 10% 11.2% 0% 2000200120022003200420052006200720082009201020112012 Cota agriculturii în ocupație Cota populației agrare din total Cota agriculturii în PIB          Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    44  71. Deşi înconjurată de producători şi exportatori agricoli mari, Republica Moldova ‐ în pofida  dimensiunilor mici – este un producător important de produse agricole. Acest fapt este abia vizibil din  punctul de vedere al volumurilor absolute: Republica Moldova este un producător regional relativ mic în  majoritatea sub‐sectoarelor agricole, cu excepţia strugurilor – care reprezintă circa 23% din producţia  ţărilor selectate ‐ şi fructelor, care ocupă o cotă de 10% (Figura 27). Cu toate acestea, imaginea se  schimbă substanţial când se ia în consideraţie producţia per capita (Figura 28). Din nou, Republica  Moldova excelează în producerea fructelor şi strugurilor, pentru care ţara se află la nivelul superior al  producţiei per capita. Acest fapt reflectă specializarea Republicii Moldova în producerea vinului şi atât a  fructelor proaspete, cât şi a celor prelucrate. De fapt, vinul şi fructele proaspete sunt de asemenea şi  cele mai de amploare categorii de export, care reprezintă circa 40% din totalul exporturilor agro‐ alimentare ale Republicii Moldova.    Figura 27. Producţia agricolă a culturilor selectate: Republica Moldova şi ţările selectate (% din total, media  anuală pentru 2008‐2012)    Sursa: BNS, FAOSTAT. Notă: cu excepţia Transnistriei    45  Figura 28. Producţia per capita a culturilor selectate: Republica Moldova şi ţările selectate (2008‐2012, media  anuală)    Sursa: BNS, FAOSTAT. Notă: cu excepţia Transnistriei    72. Cu toate acestea, volumul producţiei este supus unei volatilităţi considerabile, îndeosebi în  rezultatul evenimentelor climatice adverse. Figura 29 ilustrează volumurile de producţie în perioada  2001‐2013 şi indică că secetele severe din 2003, 2007 şi 2012 nu doar au devastat sectorul culturilor, dar  de asemenea au avut un impact negativ (cu o întârziere în timp) asupra sectorului zootehnic.9 Reducerea  dramatică a culturilor cerealiere în anii de secetă, în consecinţă a condus la reducerea volumului de  producţie a sectorului zootehnic în perioada următorilor ani, datorită sacrificării animalelor/păsărilor din  cauza insuficienţei furajelor. Acest fapt este deosebit de vizibil în perioada 2007‐2008.                                                            9 Volatilitatea înaltă a producţiei  este caracteristică mai mult pentru culturi şi este cea mai pronunţată la  culturile alimentate cu  apă din ploi, astfel ca grâul, porumbul, seminţele de floarea soarelui, sfecla de zahăr.  46  Figura 29. Evoluţia producţiei agricole interne (2001‐2013, mii TM)                                                 Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    73. Aplicarea limitată şi lentă a instrumentelor de gestionare a riscurilor agricole pentru  stabilizarea producţiei şi inabilitatea de a respecta standardele internaţionale de calitate şi siguranţă a  alimentelor reprezintă principalele obstacole din calea creşterii durabile a sectorului culturilor  agricole. Volatilitatea înaltă a volumului de producţie agricolă reflectă instrumentele subdezvoltate de  atenuare a riscurilor aferente vremii. Producţia agricolă a Republicii Moldova suferă de pe urma (i)  accesului limitat la irigaţie, (ii) ratei reduse de adoptare a practicilor şi tehnologiilor moderne  agronomice (astfel ca varietăţile rezistente la secete şi dăunători, instrumentele de protecţie anti‐ grindină), (iii) lipsei de mecanisme inovaţionale de asigurări în agricultură (cum ar fi asigurarea împotriva  evenimentelor climatice adverse în baza indicilor), de rând cu (iv) lipsa de informaţie meteorologică  timpurie, care ar permite aplicarea măsurilor eficiente împotriva evenimentelor climatice extreme. În  aspectul pieţei, sarcina cheie este ca oferta internă să satisfacă atât cererea internă, cât şi cea  internaţională. Majoritatea produselor agricole, cultivate în prezent în Republica Moldova, nu corespund  cerinţelor de piaţă în termeni de siguranţă, calitate, varietate şi ambalaj. În mod deosebit, acesta este  cazul pentru produsele de valoare înaltă, cum ar fi fructele, pomuşoarele, strugurii şi legumele.    74. Structura producţiei agricole a Republicii Moldova în mare măsură a rămas aceeaşi pe  parcursul ultimului deceniu, cu culturi care reprezintă aproximativ două treimi din Produsul Agricol  47  Brut (PAB). Clima favorabilă şi fertilitatea nativă înaltă a solului face Republica Moldova foarte  convenabilă pentru creşterea celor mai temperate fructe, legume, cereale şi seminţe oleaginoase,  aceste culturi cheie au un rol proeminent în economia din prezent, la fel ca şi din trecut (Figura 30).  Cerealele şi seminţele oleaginoase domina peisajul agrar, acoperind circa 70% din totalul terenurilor  cultivate. Fructele şi legumele, pe de altă parte, sunt crescute pe mai puţin de 20% din terenurile  cultivate. Aceste tipare de cultivare au persistat pe parcursul ultimului deceniu, sugerând că tranziţia  producţiei de la culturile de valoare joasă la cele de valoare înaltă nu este fără provocările sale.  Constrângerile posibile pentru expansiunea culturilor de valoare înaltă includ: (i) necesarul înalt de  capital; (ii) necesitatea irigaţiei; şi (iii) investiţiile costisitoare (livezile şi podgoriile).    Figura 30. Structura produsului agricol brut (2013)                         Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    75. Dezvoltarea sectorului zootehnic s‐a dovedit a fi într‐o oarecare măsură mai dificilă şi a fost  împiedicată de limitările de competitivitate cu rădăcini adânci şi constrângerile aferente pieţei.  Grupurile de produse zootehnice cheie sunt carnea, laptele şi ouăle. De asemenea se produce lâna şi  miere, dar producţia acestora este relativ mică. Spre diferenţă de culturi, producţia zootehnică este în  principal gestionată de producătorii mici, care contribuie circa 95‐98% din totalul producţiei de lapte şi  lână, 75‐90% din carne şi 60‐65% din totalul producţiei de ouă.10 Producţia serveşte în principal pentru  satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei rurale, surplusul fiind vândut pe piaţa locală. Sectorul  zootehnic a suferit un şoc profund după dezasamblarea producţiei şi a structurilor de piaţă specifice  fostei economii planificate, ceea ce a condus la decapitalizarea sectorului şi eroziunea bazei genetice a  şeptelului. Constrângerile interne de resurse (în particular de furaje şi energie), împreună cu creşterea  preţurilor de producţie (inclusiv la furaje şi energie), un acces dificil/instabil la pieţele externe cheie (UE,  Federaţia Rusă) şi concurenţa acerbă din partea importurilor, toate acestea au contribuit la performanţa  redusă a sectorului zootehnic din Republica Moldova. Prin crearea ZLSAC între Republica şi UE în 2014,  accesul la piaţa unică a UE ar fi trebuit să ofere noi oportunităţi, dar la moment a oferit doar  posibilitatea ca producătorii moldoveni să se asigure de respectarea standardelor europene exigente.                                                          10 Intervalul procentual indicat este pentru perioada 2005‐2010.   48    76. Datele cu privire la recoltele Republicii Moldova sunt un subiect într‐o măsură controversat,  acest fapt estompează concluziile despre performanţa sectorului, şi despre productivitatea solului în  particular. Studiul bienal al agriculturii, realizat de către Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală (ACSA) –  reţeaua de extindere rurală a Republicii Moldova, indică o productivitatea considerabil mai înaltă pentru  toate culturile, comparativ cu datele oferite de către Biroul Naţional de Statistică (BNS). Datele ACSA  indică că culturile de câmp, astfel ca cerealele şi seminţele de floarea soarelui, au o productivitate care  este cu 30%‐70% procente mai înaltă decât cea despre care informează BNS. Pentru culturile de valoare  înaltă, productivitatea raportată este de 2‐3 ori mai înaltă decât datele indicate de BNS (Figura 31).  Studiul ACSA de asemenea demonstrează creşterea productivităţii pe parcursul timpului pentru multe  culturi: cazul fiind de altă natură în datele BNS. Există câteva explicaţii, care ar putea lămuri aceste  discrepanţe dintre datele ACSA şi BNS:  ‐ Se presupune că datele prezentate de către întreprinderile agricole în adresa BNS sunt sub‐ raportate, şi că întreprinderile fac acest lucru din cauze fiscale. Astfel, se admite că  productivitatea reală este mai înaltă decât cea pe care o prezintă statistica oficială.    ‐ Deşi eşantionul ACSA ar trebui să fie considerat drept reprezentativ la nivel naţional,  întreprinderile agricole incluse în studiu sunt doar cele mici şi mijlocii (0‐100 ha). Întreprinderile  agricole ce funcţionează pe suprafeţe mai mari de 100 ha nu sunt cuprinse în studiu; având în  vedere că acestea funcţionează pe aproape 60% din terenurile agricole (în conformitate cu  recensământul agricol din 2011), decalajul este si mai semnificativ.  Figura 31. Productivitatea agricolă în conformitate cu datele BNS şi ACSA (2003‐2013                                                   Sursa: BNS, ACSA. Notă: cu excepţia Transnistriei  49  77. În rezultat, o comparaţie regională oferă perspective mixte în ceea ce priveşte potenţialul de  performanţă al ţării. Precum s‐a discutat mai sus, există un decalaj considerabil între datele oficiale cu  privire la productivitatea agricolă (datele BNS) şi datele productivităţii acumulate prin sondaje (datele  ACSA). Dacă analizăm doar datele BNS, Republica Moldova înregistrează o productivitate agricolă  redusă, comparativ cu ţările comparate din regiune. Pe de altă parte, datele ACSA demonstrează o altă  imagine: productivitatea culturilor Republicii Moldova comparativ cu ţările din regiune, pentru 6 din cele  8 culturi selectate, a fost cea mai înaltă în anii 2012/2013, şi a fost aproape de nivelul superior pentru  culturile rămase (Figura 32).11 Acest fapt indică avantajul comparativ existent în Republica Moldova,  ceea ce reprezintă o bază bună pentru dezvoltarea sectorului agrar şi poziţionarea pe piaţă, atât internă,  cât şi externă.    Figura 32. Productivitatea culturilor selectate: Republica Moldova vs. ţările selectate (Hg/ha, 2006‐2012/2013)    Sursa: BNS, ACSA şi FAOSTAT. Notă: cu excepţia Transnistriei                                                          11 Culturile concrete şi anii în Figura 34 au fost selectate în baza disponibilităţii datelor BNS, ACSA şi FAOSTAT.   50  78. Structura duală a sectorului agrar din Republica Moldova are impact asupra specializării  întreprinderilor. Întreprinderile agricole ale Republicii Moldova pot fi aproximativ divizate în două  grupuri: (i) mici, de subzistenţă, şi de semi‐subzistenţă; şi (ii) întreprinderi comerciale mari (Boxa 3).  Această structură duală a sectorului agrar într‐o mare măsură determină diferenţa în specializare.  Întreprinderile mai mici, în proprietate individuală, produc o varietate de culturi pentru a‐şi asigura  auto‐suficienţa, dar de asemenea deseori se axează pe producerea culturilor intensive în muncă şi de  valoare înaltă (fructele, nucile, strugurii, legumele, cartofii), care în mare măsură sunt realizate pe  piaţă.12 Întreprinderile mari, pe de altă parte, sunt specializate în producţia culturilor de valoare redusă,  astfel ca cerealele, seminţele oleaginoase, şi sfecla de zahăr. Sectorul comercial agricol al  întreprinderilor medii (10‐100 ha) se află în curs de apariţie treptată în spaţiul rural, cel mai des  specializându‐se în producţia culturilor horticole de înaltă valoare.      BOXA 3. PRIVIRE SUMARĂ DE ANSAMBLU ASUPRA ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE MOLDOVENEŞTI    Sectorul  agrar  al  Republicii  Moldova  constă  din  două  sub‐sectoare  majore:  (i)  sectorul  corporativ,  care  surprinde  întreprinderile  mari; şi  (ii)  gospodăriile ţărăneşti şi  terenurile  de  pe  lângă  casă.  Aproape  toate  întreprinderile  mari  se  află  în  proprietate  privată,  cu  un  număr  foarte  limitat  de  întreprinderi  în  proprietatea  statului.  Sectorul  corporativ  constă  din  circa  1000  întreprinderi  mari,  care  ocupă  circa  jumătate  din  terenurile  agricole.  Cealaltă  jumătate  este  divizată  între  380.000  gospodării ţărăneşti şi  peste  700.000  terenuri  de  pe  lângă  casă,  care  cuprind  respectiv  32%  şi  18%  din  terenurile  agricole.  Mărimea  întreprinderilor  corporative  este  de  obicei  între  400  ha  şi  600  ha  şi  în  90%  de  cazuri  terenurile  sunt  arendate  de  la  gospodăriile  mici/casnice.  O  mare  majoritate  a  gospodăriilor  mici ţărăneşti  de  circa  10  ha  funcţionează  pe  propriile  terenuri,  doar  o  mică  parte  oferă  terenurile  gospodăriilor  în  arendă.  Terenurile  de  pe  lângă  casă  sunt  gospodării  foarte  mici,  care  practică  agricultura  de  înaltă  valoare şi cresc animale, în principal pentru scopuri de subzistenţă.      79. Acest fapt se datorează câtorva factori. De exemplu: culturile de valoare redusă necesită un  volum relativ redus de capital, maşinile agricole, care permit cultivarea rapidă a suprafeţelor mari, sunt  disponibile pe larg, necesităţile de procesare post‐recoltare sunt relativ simple şi de costuri reduse, iar  accesul la piaţă pentru aceste produse este lejer. Proprietatea asupra terenurilor agricole este un alt  factor important pentru deciziile de producţie. Produsele alimentare de bază şi de valoare redusă sunt  cultivate pe terenurile mari, luate în arendă, iar producţia culturilor de valoare înaltă (inclusiv livezile,  podgoriile şi terenurile legumicole protejate) este de obicei realizată pe terenurile proprii, deoarece  aceste culturi necesită investiţii de durată mai lungă.    80. Potenţialul şi specializarea producţiei agricole de asemenea urmează o diferenţiere spaţială.  Există trei regiuni agricole principale în Republica Moldova (i) Nordul; (ii) Centrul; şi (iii) Sudul.13 Partea  de nord este accidentată şi cu păduri, stepă şi vegetaţie de luncă. Ea posedă cel mai fertil sol cu o                                                          12  De  fapt,  datele  BNS  demonstrează  că  micii  producători  cultivă  produse  de  valoare  redusă  pentru  consumul  casnic,  iar  culturile de valoare înaltă, fructele, strugurii şi nucile sunt cultivate pentru scopuri comerciale.  13  Banca  Mondială  (2013)  Reducerea  vulnerabilităţii  sectorului  agrar  din  Moldova  faţă  de  schimbările  climatice:  evaluare  a  impactului şi opţiunilor  de adaptare.  51  capacitate înaltă de reţinere a apei, ceea ca produce efectul că această regiune este cea mai bună  pentru culturile de câmp. Regiunea centrală, care de asemenea este accidentată, posedă văi adânci şi un  sol mai puţin fertil, şi este cea mai bună pentru culturile multianuale, cum ar fi livezile şi podgoriile.  Regiunea de sud posedă terenuri de stepă şi luncă cu soluri atât fertile, cât şi mai puţin fertile. Datorită  temperaturilor înalte, regiunea are doar o producţie marginală în lipsa irigaţiei.     81. Concentraţia producţiei agricole pe regiuni este mai pronunţată pentru culturi, decât pentru  creşterea animalelor (Figura 33). Cerealele, seminţele oleaginoase, fructele şi legumele sunt destul de  uniform distribuite pe suprafaţa celor trei regiuni. Cu toate acestea, Nordul produce majoritatea (mai  mult de 90%) din sfecla de zahăr şi cartofi. Strugurii, pe de altă parte, sunt într‐o mare măsură crescuţi în  partea de Sud şi parţial (circa 25%) în partea de Centru a ţării. Creşterea animalelor este răspândită mai  uniform.    Figura 33. Distribuţia producţiei culturilor agricole şi a creşterii animalelor pe regiuni (2011‐2013, media anuală)  Struguri 1% 25% 74% Fructe 68% 22% 9% Legume 63% 26% 11% Cartofi 92% 5% 2% Sf. de zahăr 96% 4%0% Fl. soarelui 54% 21% 25% Cereale 46% 23% 31% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Nord Centru Sud Vite Vaci Porcine Caprine/ovine Nord 48% 49% 31% 29% Centru 35% 34% 48% 30% Sud 17% 17% 20% 42%    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    82. Aceste diferenţe în potenţialul de producţie de asemenea se extrapolează şi explică  diferenţele regionale în ratele de sărăcie şi efectele securităţii alimentare. Partea de Nord este cea mai  vibrantă regiune agricolă din Republica Moldova, iar sărăcia este cea mai redusă în spaţiul rural ale  acesteia, la fel şi insecuritatea alimentară (Tabelul 4).    52  Tabelul 4. Ratele sărăciei rurale în Republica Moldova şi ratele deficitului alimentar pe regiuni (2010 şi 2013)  Rata sărăciei Rata sărăciei  Rata DEAR Rata DEAR    (2010)  (2013)  (2010)  (2013)  Nord  28% 12% 13.3% 6.0%  Centru  29% 15% 16.0% 9.7%  Sud  31% 17% 15.0% 9.2%  Sursa: SBGC.      STOCURILE ALIMENTARE    83. O parte importantă a aportului alimentar al familiilor rurale şi urbane îţi are sursa în propriile  stocuri de alimente. Datele SBGC pun în evidenţă faptul că între 8% şi 12% din alimentaţia familiilor  rurale provine din propriile stocuri, însă aceste valori pentru familiile urbane sunt mai joase, între 5% şi  8%. Atât familiile rurale, cât şi cele urbane păstrează stocuri de legume puţin perisabile (de exemplu,  cartofi, ceapă, morcov), dar şi conservează fructe şi legume perisabile în timpul perioadei de recoltare,  care sunt consumate în perioada rece a anului. În plus, gospodăriile rurale păstrează anul împrejur  stocuri atât de produse agricole, cât şi de alimente, care includ o mare varietate de produse de propria  producţie cum ar fi grâul, porumbul, floarea soarelui, cartofii, leguminoasele, legumele de câmp, nucile,  dar şi mierea.    84. Vulnerabilitatea familiilor rurale faţă de şocurile aferente producţiei reflectă volatilitatea  stocurilor lor alimentare. Tabelul 5 arată stocurile an de an păstrate de către fermierii mici şi  gospodăriile rurale. Vulnerabilitatea gospodăriilor rurale la agravările anuale în producţie este reflectată  prin conduita lor în ceea ce priveşte păstrarea stocurilor: producţia redusă şi nivelurile de stocuri intr‐un  an de secetă induc o atitudine a refractării riscului, ceea ce în anul ce urmează conduce la volumuri mai  înalte ale stocurilor decât cele medii. În absenţa şocurilor majore pe parcursul următorilor ani, stocurile  gospodăriilor revin la nivelurile normale.    Tabelul 5. Stocurile gospodăriilor la sfârşit de an (% din totalul producţiei, 2007‐2013)  2007  2008  2009 2010 2011 2012  2013               An de  An post‐ An normal:  An normal:  An normal:  An de  An post‐   secetă:  secetă:  stocurile  stocuri medii stocuri  secetă:  secetă:  stocuri  stocuri mai  revin la  medii  stocuri  stocuri mai  reduse  reduse  mari decât  normal  mari decât  media  media  Grâu   27  47  33 35 38 33  43 Porumb   23  59  41 46 42 28  55 Leguminoase   20  46  35 46 39 20  44 Floarea  28  41  38 37 40 29  37 53  soarelui  Cartofi   27  32  23 32 30 24  32 Legume   13  18  11 14 14 13  16 Nuci   28  38  26 26 35 21  29 Miere   18  48  19 30 17 2  22 Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    85. Guvernul Republicii Moldova păstrează rezerve alimentare publice, cu scopul de asigurare a  securităţii alimentare pentru populaţia ţării în cazul situaţiilor de urgenţă. Produsele alimentare sunt  păstrate de Agenţia Rezerve Materiale şi includ carnea conservată, pastele făinoase, uleiul de floarea  soarelui, zahărul, ceaiul, cafeaua. Unicul produs agricol păstrat în rezerve este grâul. Volumul anual de  grâu de gradul alimentar în rezerve variază între 30 şi 50 mii tone – un volum care este estimat drept  suficient pentru satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei pentru o perioadă de circa 1 – 1,5  luni. Volumul rezervelor de grâu reprezintă circa 5‐8% din totalul producţiei anuale a Republicii Moldova  în ani normali, şi aproximativ 10‐20% din producţia grâului alimentar.14 Rezervele de stat eliberează grâu  de câteva ori pe an, în particular în afara sezonului, iar reconstituirea rezervelor are loc la începutul  următoarei perioade de recoltare.      IMPORTURILE AGRO‐ALIMENTARE    86. Valoarea importurilor agro‐alimentare ale Republicii Moldova a crescut consistent pe  parcursul ultimului deceniu pe fundamentul unei pieţe de consum a produselor alimentare cu creştere  rapidă şi tot mai sofisticată. Creşterea importului a fost mai slabă doar în 2009, ca răspuns la efectele  crizei – scăderea remiterilor şi creşterea preţurilor alimentare au redus consumul intern – însă a  restabilit rapid ritmurile pe parcursul următorilor ani şi în prezent se află la un nivel mai înalt decât în  perioada ante‐criză din 2008 (Figura 34). Valoarea bunurilor importate a crescut considerabil pe  parcursul ultimului deceniu: în 2012 ea era de aproximativ cinci ori mai mare decât în 2001.15 Acest fapt  indică că cantitatea, calitatea, varietatea şi filabilitatea aprovizionării interne cu alimente nu totdeauna  corespunde cererii în creştere, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi sofisticarea.                                                            14 Grâu de grad alimentar, adică grâu cu nivelul de gluten mai înalt de 18% reprezintă circa 30‐50% din totalul producţiei de grâu  în Republica Moldova.  15 De asemenea este necesar de menţionat că majorarea valorii importurilor a avut lor pe fundalul scăderii numărului populaţiei  Republicii Moldova: de la4.04 milioane locuitori în 2001 la 3,51 milioane în 2012.  54  Figura 34. Importurile şi exporturile agro‐alimentare ale Republicii Moldova (2000‐2012)     Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    87. Diversificarea limitată a producţiei agro‐alimentare interne este un factor cheie ce  promovează creşterea valorii importurilor. Diversificarea redusă a producţiei interne şi a exporturilor  este clar vizibilă din datele dezagregate de export. Volumurile absolute sau valorile mari pentru  majoritatea grupurilor de export agro‐alimentar sunt de fapt rezultatul a doar unul sau două produse  majore de export, care constituie cea mai mare pondere în valoarea totală. De exemplu, în 2011 vinul a  constituit circa 70% din valoarea totală a grupului băuturilor alcoolice – cel mai voluminos grup ce  reprezintă circa 25% din totalul exportului produselor agro‐alimentare. Merele proaspete şi nucile  decojite reprezintă 68% din valoarea totală a grupului mere şi nuci – un alt grup mare, care cuprinde 20%  din totalul exporturilor agro‐alimentare. În mod similar, seminţele de floarea soarelui reprezintă circa  85% din valoarea totală a grupului seminţe oleaginoase şi ulei – din nou, un mare contribuitor la  exporturi cu 9% din totalul exporturilor agro‐alimentare. Nu întâmplător partea majoră a alimentelor  prezente pe rafturile magazinelor este importată.    88. Agricultura Republicii Moldova produce un surplus de cereale, fructe, cartofi şi ouă, dar nu  satisface necesităţile de consum pentru produsele animaliere, a legumelor şi laptelui (Figura 35).  Structura comerţului confirmă acest fapt (Figura 36): Republica Moldova este un exportator net de  cereale, fructe şi vinuri, dar un importator net de produse din carne şi produse lactate. Legumele  proaspete de asemenea sunt o categorie netă de import, deoarece producţia internă de legume este  insuficientă în perioada în afara sezonului, iar pe de altă parte, spectrul de legume produse pe interior  nu este suficient pentru a satisface cererea. Cu toate acestea, cifrele producţiei scoase din context ar  putea fi în unele cazuri înşelătoare. De exemplu, chiar dacă Republica Moldova este un mare exportator  de grâu (în principal nealimentar), ea de asemenea este –în unii ani‐un importator net de grâu de  calitatea alimentară şi de făină din grâu de înaltă calitate. Datorită calităţii reduse a grâului produs,  brutăriile importă făină de calitate mai înaltă. Ritmurile rapide de import din prezent în mod evident  reprezintă o oportunitate pentru producţia agricolă a Republicii Moldova, deoarece aceasta ar putea – prin îmbunătăţirea producţiei interne – să satisfacă cererea deja existentă.  55  Figura 35. Producţia per capita versus consumul per capita a alimentelor principale (media pentru 2010‐2012)                                Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    Figura 36. Structura exporturilor şi importurilor agro‐alimentare ale Republicii Moldova pe principalele categorii   de produse (2001‐2013)  Importuri 800,000 700,000 600,000 500,000 400,000 300,000 200,000 100,000 0 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013   56  Alimente, băuturi, tutun Exporturi Grăsimi și uleiuri 1,000,000 Produse vegetale 900,000 Produse animale 800,000 700,000 600,000 500,000 400,000 300,000 200,000 100,000 0 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013      Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    89. În pofida creşterii valorii importurilor agro‐alimentare, volumurile importate de bunuri  primare alimentare cheie – grâul şi făina din grâu, fructele şi legumele, carnea şi produsele lactate‐nu  urmează o tendinţă proeminentă în sus. Pe de altă parte, volatilitatea anuală a volumurilor de exporturi  ale acestor produse de bază este relativ înaltă şi reflectă volatilitatea înaltă a producţiei interne (Figura  37).    Figura 37. Volumul importului dă către Republica Moldova a bunurilor primare alimentare cheie (2004‐2012)  120,000 100,000 80,000 60,000 40,000 20,000 0 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Carne Lapte și lactate Legume Fructe Grâu Făină și panificație  Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    90. În termeni de parteneri comerciali regionali, atât destinaţia importurilor, cât şi a exporturilor  Republicii Moldova, au fost supuse unei diversificări accelerate, însă vulnerabilităţile oricum persistă.  Ultimul deceniu a fost martorul unor evenimente semnificative în acest sens. Precum demonstrează  Figura 38, sursele de import au fost diversificate pe parcursul mai multor ani, însă exporturile abia  57  recent au început să fie distribuite mai uniform între UE, CSI şi alte destinaţii. De fapt, circa 80% din  exporturile agro‐alimentare ale Republicii Moldova în 2001 au fost vândute în ţările CSI, astăzi cota CSI  este de aproape 40%. CSI şi UE de asemenea domină importurile, cotele lor respective rămânând relativ  stabile pe parcursul ultimului deceniu.     91. Din ţările CSI, în principal Federaţia Rusă şi Ucraina, rămân destinaţii principale pentru  exporturile alimentare ale Republicii Moldova, însă problemele de calitate limitează accesul  produselor agro‐alimentare de înaltă valoare pe piaţa UE. Acest fapt în mare măsură se datorează  reputaţiei istorice a produselor Republicii Moldova, dar şi standardelor similare şi normelor de siguranţă  alimentară pe întreg spaţiul CSI. Cota UE în exporturile alimentare ale Republicii Moldova include în  principal produsele cu valoare adăugată redusă, astfel ca bunurile agricole primare (cerealele şi  seminţele de floarea soarelui) şi produsele semi‐procesate în vrac, care necesită procesare de bază şi  limitată (fructele uscate, nucile decojite, sau sucul concentrat de mere‐în ambalaj de vrac). Intrarea pe  piaţa cu cerinţe înalte a UE cu produse de înaltă valoare este o provocare pentru viitor: acest lucru va  necesita investiţii costisitoare în modernizarea producţiei interne şi în metodele de procesare, in  tehnologii şi infrastructură, de rând cu conformarea standardelor exigente de siguranţă alimentară şi  controalelor de calitate.    Figura 38. Comerţul agro‐alimentar al Republicii Moldova: principalele surse şi destinaţii (2001‐2013)                      Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    92. Slăbiciunile şi riscurile unei astfel de poziţii competitive au fost pe deplin expuse în perioada  recentelor interdicţii ruseşti. În contextul evenimentelor geo‐politice din regiune, Federaţia Rusă a  introdus un şir de interdicţii asupra exporturilor agricole moldoveneşti în perioada 2013‐2014. Produsele  care au avut de suferit au fost vinurile, urmate de interdicţia asupra cărnii şi produselor din carne, şi de  interdicţia aproape totală asupra fructelor şi legumelor, şi a bunurilor conservate. Înainte de interdicţiile  comerciale, aproximativ 30% din exporturile de vinuri ale ţării (în valoare de circa 35,0 milioane dolari  SUA), 93% din exporturile de mere (în valoare de 43,7 milioane dolari SUA) şi 80% din exporturile de  58  prune (în valoare de 21,1 milioane dolari SUA) erau exportate în Federaţia Rusă.16 În pofida acordului  recent adoptat cu privire la crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE şi în pofida  unei creşteri a cotelor de rate tarifare europene la importuri, producătorii moldoveni nu au fost în stare  să găsească puncte de vânzare pe piaţa UE. Acest fapt a condus la o saturare a pieţei interne,  acompaniată de căderea bruscă a preţurilor interne (cu 50% la mere şi prune, şi cu 40% la strugurii  tehnici) şi consecinţe ulterioare negative pentru veniturile producătorilor interni.    III.2  ACCESUL LA ALIMENTE    Accesul  se  referă  la  capacitatea  gospodăriilor  casnice  şi  a  persoanelor  de  a  obţine  alimentele  necesare,  fie  prin  propria  producţie,  sau  prin  procurarea  pe  piaţă,  sau  prin   obţinerea  acestora  prin  transferuri.  Accesul  la  alimente  este  în  mare  măsură  influenţat  de factorii de piaţă şi preţul la produsele alimentare, de rând cu puterea de cumpărare a  persoanelor.      ACCESUL FIZIC LA ALIMENTE: SURSELE DE ALIMENTE    93. Există o diferenţă esenţială în modalitatea prin care familiile urbane şi rurale din Republica  Moldova obţin alimentele lor. Locuitorii din spaţiul urban procură circa 85% din totalul alimentelor de la  magazine şi de pe piaţă ‐ şi sunt astfel dependenţi de disponibilitatea acestora şi de propria capacitate  de cumpărare – iar locuitorii din spaţiul rural contează mult pe ceea ce produc singuri la domiciliu  (Figura 39). În 2013, magazinele (cota de 65%) erau sursa principală de procurare a alimentelor în spaţiul  urban, iar pieţele (20%) erau la mare distanţă pe locul doi. În spaţiul rural magazinele şi pieţele  împreună asigurau circa 55% din alimentele locuitorilor, restul era obţinut de la propria activitate  agricolă (30%), dar şi de la stocurile din gospodărie (12%). Ultimele în cele mai multe cazuri erau  produsele din sezonul anterior ale propriei activităţi agricole. Transferurile de alimente de la familie şi  prieteni nu se dovedeşte a fi o sursă substanţială.                                                            16 Banca Mondială (2015). Document de proiect asupra uni credit adiţional propus pentru Proiectul de Finanţare Adiţională a  Proiectului Competitivităţii Agriculturii Republicii Moldova.   59  Figura 39. Sursele alimentelor: familiile urbane şi rurale (2013)  70% 65% 60% 50% 42% 40% 30% 30% 20% 20% 13% 12% 9% 10% 4% 3% 3% 0% Procurări de la Procurări  de la  Stocuri ale Familia și prietenii Activitatea agricolă magazine persoane private și  gospodăriilor de pe piețe Urbane Rurale         Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    94. O imagine similară se reliefează şi la analiza surselor grupurilor individuale de produse:  producţia proprie este foarte importantă pentru locuitorii din spaţiul rural pentru toate grupurile, iar  procurările sunt principala sursă de alimente pentru locuitorii spaţiului urban. Figura 40 de asemenea  demonstrează că locuitorii urbani procură fructe şi legume de pe piaţă într‐o măsură mai mare decât de  la magazine, şi că ei, nu e de mirare, contează pe transferurile alimentare de la familie şi prieteni într‐o  măsură mai mare decât locuitorii rurali. Locuitorii rurali, pe de altă parte, demonstrează că se bazează  predominant (la circa 70%) pe leguminoasele produse personal, dar şi pe fructe şi legume. În mod  similar, propria producţie este de asemenea importantă pentru carne, peşte şi ouă (39%), dar şi legume  (51%). Produsele alimentare de bază şi produsele lactate sunt în mare măsură procurate. Trei grupuri  alimentare, care sunt stocate în proporţii relativ mari de către locuitorii urbani şi rurali în mod similar,  sunt uleiurile şi grăsimile, fructele uscate şi legumele, şi produsele alimentare de bază.17                                                            17  Locuitorii  rurali  stochează  volumuri  considerabile  de  cereale,  rădăcini  şi  tuberculi,  precum  este  tipic  pentru  gospodăriile  rurale  să  producă  propria  pâine  pentru  toată  perioada  anului.  Locuitorii  urbani  deobicei  stochează  fructele şi  legumele  pentru  consum în perioada rece a anului.  60  Figura 40. Sursele grupelor alimentare: locuitorii rurali şi urbani (2013)     Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    95. Modalitatea de obţinere a alimentelor în spaţiul rural treptat se schimbă. Precum  demonstrează Figura 41, importanţa propriei producţii s‐a redus constant şi este câte puţin înlocuită  prin modalitatea procurării alimentelor. Schimbări se produc de asemenea şi în spaţiul urban, însă în cel  rural ele sunt cu mult mai pronunţate. De fapt, locuitorii rurali au majorat procurarea alimentelor de la  magazine în ultimii ani şi acest lucru s‐a produs în virtutea consumului redus al alimentelor din propria  producţie. Două evoluţii se produc simultan şi sunt cel mai probabil factorii promotori ai acestor  transformări: (i) o parte a gospodăriilor ţărăneşti s‐ia consolidat specializarea şi orientare de piaţă şi  astfel produce mai mult pentru piaţă şi mai puţin pentru consumul domestic; şi (ii) părţi ale populaţiei  rurale au părăsit agricultura (ceea ce este confirmat în fiecare an prin scăderea ocupaţiei în câmpul  muncii în agricultură) şi/sau reducerea activităţii lor agricole, prin aceasta faptul că oamenii contează  mai mult pe procurarea alimentelor devine inevitabil. Cât priveşte locuitorii urbani, cea mai vizibilă  schimbare este trecerea de la pieţe la magazine ‐ o tendinţă care cel mai probabil se corelează cu  expansiunea recentă a lanţurilor de supermarket‐uri atât în oraşele mari, cât şi cele mici.    61  Figura 41. Evoluţia surselor de alimente în spaţiul rural (2006‐2013)      Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei      Accesul fizic la alimente: Infrastructura pieţei alimentare    96. Infrastructura pieţei alimentare în Republica Moldova este destul de bine dezvoltată şi  prezentă în toată ţara. În 2010 în Republica Moldova erau circa 100 supermarket‐uri şi peste 1000 de  magazine de bunuri agricole primare şi alimentare. Supermarket‐urile sunt în principal amplasate în  oraşe, mai recent şi în centrele raionale, iar magazinele alimentare mai mici sunt prezente în fiecare sat.  Creşterea rapidă şi expansiunea lanţurilor de supermarket‐uri a fost destul de evidentă pe parcursul  ultimilor ani, atât în oraşe, cât şi în spaţiul rural. Aceasta este o evoluţie majoră: cu doar câţiva ani în  urmă supermarket‐urile se limitau la spaţiul urban, în principal la capitala ţării, oraşul Chişinău.    97. Adiţional la magazinele alimentare mari şi mici, există o reţea cuprinzătoare de pieţe agricole  şi alimentare în aer liber în toată ţara. Pieţele agro‐alimentare pot în general fi grupate în trei categorii:  (i) locale (de sat), acestea există aproape în fiecare sat, sau cel puţin în fiecare al doilea sat; (ii) pieţe  raionale, amplasate în oraşele mai mari şi care includ atât comerţul cu amănuntul, cât şi cel en gros; şi  (iii) de nivel urban/de oraş‐există două pieţe en gros la Chişinău şi una la Bălţi. Plus la aceasta, există  pieţe cu amănuntul de nivel administrativ‐teritorial în oraşe (în Chişinău sunt 12 astfel de pieţe).     98. Oferta de alimente este abundentă şi diversificată, compusă atât din produse locale, cât şi din  cele de import. Nu întâmplător oferta este mai diversificată în aglomeraţiile urbane mai mari decât în  localităţile depărtate. Pe de altă parte acest lucru nu reflectă o nereuşită a aprovizionării, ci mai degrabă  un tipar al cererii curente. În afară de aceasta, distanţele geografice în Republica Moldova sunt destul de  mici, iar centrele raionale se află la o distanţă rezonabilă de orice sat într‐un raion dat (la distanţa de  până la 20‐30 km). Pieţele săteşti sunt în principal aprovizionate cu produse agricole locale şi vândute de  către înşişi fermierii, dar la pieţele din satele mai mari de asemenea sunt oferite produse vândute de  intermediari. Aceste pieţe locale funcţionează în regim sezonier, când sunt disponibile produsele locale,  62  şi sunt deschise o zi sau două pe săptămână. Pieţele raionale sunt accesibile pe tot parcursul anului.  Fermierii, de rând cu intermediarii, vând produsele agricole şi alimentare la aceste pieţe. O mare parte  din comerţul en gros de pe pieţele raionale este asigurat prin produsele procurate de pe pieţele en gros  de la Chişinău (sau în anumite cazuri de la Bălţi).    99. Majoritatea locuitorilor urbani sunt clienţi permanenţi ai pieţelor agro‐alimentare cu  amănuntul, care sunt convenabil amplasate în practic orice raion al oraşului. Aceste pieţe oferă o gamă  largă de produse alimentare, inclusiv fructe şi legume proaspete, produse proprii şi conservate, dar şi  produse de origine animală: carne, lapte şi produse lactate, ouă şi miere. Chiar şi cumpărătorii de la  supermarket‐uri preferă să procure produsele proaspete de pe piaţă, mai ales în perioada sezonului de  vârf când produsele locale sunt proaspăt recoltate. Pieţele en gros urbane vând în principal produse  horticole proaspete locale, dar şi importate (inclusiv fructe exotice şi tropicale). Principalii clienţi ai  pieţelor en gros sunt pieţele raionale en gros, supermarket‐urile şi magazinele alimentare,  restaurantele, dar şi o multitudine de vânzători cu amănuntul. În perioada sezonului agricol (din luna  mai până în octombrie‐noiembrie) produsele locale domină atât pieţele cu amănuntul, cât şi cele en  gros, iar în perioada în afara sezonului dominante sunt bunurile de import.18    100. Reţeaua de drumuri a Republicii Moldova este extinsă, însă în stare nesatisfăcătoare. Toate  satele sunt accesibile pe drumuri asfaltate,  chiar şi cele mai depărtate gospodării agricole sunt situate la  distanţa de câţiva kilometri de drumurile pavate. Cu toate acestea, mai puţin de 10% din  reţeaua  naţională de drumuri sunt în stare satisfăcătoare, iar cele locale într‐o stare şi mai rea. Menţinerea  proastă a drumurilor conduce la daune aferente transportului: vehiculelor, dar şi bunurilor transportate,  îndeosebi în cazul produselor proaspete. Această stare de lucruri nu doar majorează costurile de  transportare, şi respectiv a preţurilor pe întreg lanţul de aprovizionare, dar şi afectează advers calitatea  produselor.      ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: PREŢURILE LA ALIMENTE    101. Preţurile la alimente au crescut constant în Republica Moldova pe parcursul ultimului deceniu,  însă cu ritmuri mai lente şi cu mai puţină volatilitate decât preţurile alimentare mondiale. Pe parcursul  a 6 ani (2005‐2011) preţurile alimentare în Republica Moldova au crescut cu circa 50%. În acelaşi timp,  preţurile alimentare în lume mai mult decât s‐au dublat în această perioadă. În plus, se pare că şocurile  preţurilor alimentare din 2008 şi 2010 au fost resimţite mai puţin în Republica Moldova decât în restul  lumii. Acest lucru se datorează faptului că stocurile locale de produse agricole şi alimentare – 2008 şi  2019 au fost ani deosebit de buni pentru agricultura Republicii Moldova – au atenuat efectele creşterii  preţurilor globale asupra pieţelor interne alimentare.                                                             18 Turcia şi Polonia sunt principalii furnizori de produse agricole horticole, iar Ucraina ‐ de produse lactate.   63  Figura 42. Evoluţia IPC alimentar: Republica Moldova şi lumea (2011‐2013, 2010=100)    Sursa: Banca Mondială.    102. Preţurile interne la majoritatea alimentelor cheie în 2013 au fost cu 50‐80% mai înalte decât în  2005. Fructele au înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor – mai mult de 100%‐pe parcursul  perioade de opt ani (Figura 43). Evoluţia preţurilor a fost influenţată de două seturi de factori:  insuficienţa ofertei interne şi structura preţurilor regionale. Fie unul, sau altul, au fost mai mult sau mai  puţin pronunţate la o anumită perioadă în timp, de asemenea în dependenţă de tipul produsului. Cu  toate acestea, această dinamică a fost modificată de evoluţia comerţului din 2014, ceea ce a înrăutăţit  termenii comerciali pentru produsele agro‐alimentare şi a avut un impact negativ asupra veniturilor  producătorilor de vinuri şi produse horticole.     Figura 43. Dinamica preţurilor interne la alimentele cheie (anual, 2005=100)    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    103. Piaţa alimentară a Republicii Moldova demonstrează o volatilitate înaltă a preţurilor  sezoniere. Volatilitatea preţurilor sezoniere se dovedeşte a fi cea mai înaltă pentru fructe şi legume, mai  joasă pentru produsele din carne şi lactate, şi aproape inexistentă pentru pâine şi produsele de  64  panificaţie. Preţurile la zahăr şi uleiul din floarea soarelui sunt foarte dependente de mişcările de preţuri  în regiune, dar de asemenea şi de preţurile materiei prime interne.    Figura 44. Sezonalitatea preţurilor interne la alimentele cheie (lunar, luna precedentă =100)  120 110 Pâine 100 Produse din carne 90 Lapte și 80 produse lactate Zahăr 70 VII‐2006 VII‐2007 VII‐2008 VII‐2009 VII‐2010 VII‐2011 VII‐2012 VII‐2013 I‐2006 IV‐2006 I‐2007 IV‐2007 I‐2008 IV‐2008 I‐2009 IV‐2009 I‐2010 IV‐2010 I‐2011 IV‐2011 I‐2012 IV‐2012 I‐2013 IV‐2013 X‐2006 X‐2007 X‐2008 X‐2009 X‐2010 X‐2011 X‐2012 X‐2013 Ulei vegetal Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    104. Pieţele în întreaga ţară par a fi relativ bine integrate, deoarece nu au fost observate decalaje  substanţiale de preţuri. Preţurile înregistrate pe pieţe (en gros şi cu amânuntul, urbane şi regionale) pe  tot parcursul anului reflectă un amestec de preţuri la produsele interne şi cele importate, cota  produselor interne prevalând în perioade de vârf, iar cota produselor de import ‐ în perioada în afara  sezonului. În timpul perioadei de recoltare importurile practic dispar, deoarece există stocuri abundente  locale, însă după reducerea acestora importurile se întorc pe rafturi. Piaţa en gros din Chişinău, care este  cea mai mare din ţară, (şi care de asemenea serveşte drept piaţă de aprovizionare pentru pieţele interne  teritoriale) oferă cea mai largă diversitate de produse, dar şi cel mai înalt grad de disponibilitate a  produselor pe parcursul întregului an. În perioada de recoltare, când preţurile sunt cele mai joase, piaţa  de la Chişinău demonstrează preţuri ceva mai înalte comparativ cu pieţele teritoriale, iar în perioada în  afara sezonului, pieţele teritoriale au preţuri ceva mai scumpe pentru unele produse importate  (majoritatea din care sunt deseori aduse de pe piaţa de la Chişinău).      ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: VENITUL ŞI CHELTUIELILE    105. Venitul nominal al familiilor moldoveneşti, al familiilor sărace în particular, a crescut  semnificativ în perioada 2006‐2012 şi în general mai repede decât preţurile la alimente (Figura 44). Cel  mai important, veniturile celei mai sărace chintile (I) s‐au dublat în perioada observată, atât în spaţiul  urban, cât şi în cel rural. Pe de altă parte, veniturile familiilor sărace au scăzut cel mai mult în 2009, când  efectele crizei economice au fost cele mai grave – cu excepţia chintilei superioare (V) în spaţiul rural  (Figura 45). Acest fapt indică vulnerabilitatea familiilor, ceea ce în practică conduce la o mai înaltă  volatilitate a veniturilor. În perioada 2010 – 2012 veniturile tuturor chintilelor au revenit consistent cu  creşterea deosebit de pronunţată a veniturilor familiilor mai sărace. În spaţiul rural – unde majoritatea  65  populaţiei este fie parţial, sau total implicată în activitatea agricolă, revenirea veniturilor a fost  promovată de creşterea preţurilor agricole şi de restabilirea fluxurilor de remiteri.    Figura 45. Evoluţia veniturilor nominale ale familiilor şi preţurile alimentare (2006‐2012, 2006=100)        Sursa: BNS.  Figura 46. Creşterea venitului nominal pe chintilele populaţiei: spaţiul urban şi rural (2006‐2012, 2006=100)    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    106. În pofida creşterii veniturilor, care a fost mai mare decât creşterea preţurilor alimentare, cota  cheltuielilor alimentare în totalul de cheltuieli al familiilor sărace rămâne înaltă atât în spaţiul rural,  cât şi cel urban. De fapt, în perioada 2009‐2013, cota cheltuielilor alimentare a familiilor urbane şi rurale  s‐a schimbat foarte puţin, poate deloc, pe întreg spectrul grupurilor de venit – unicele excepţii fiind cele  mai sărace chintile urbane şi cele mai înstărite chintile urbane şi rurale, pentru care cota a crescut  (Figura 47). Precum a fost ilustrat anterior, acest fapt se datorează evoluţiilor multiple, inclusiv pozitive,  pe parcursul perioade observate: (i) majorarea aportului caloric; (ii) reducerea ratelor de aport ridicat al  produselor de bază; (iii) reducerea nivelurilor deficitului energetic alimentar şi ale insecurităţii  alimentare severe, în mod deosebit printre familiile urbane, şi nu doar. Cota persistent înaltă de  cheltuieli alimentare este, astfel, rezultatul creşterii cheltuielilor alimentare în termeni absoluţi şi o  tranziţie spre alimente mai bune şi mai nutritive.      66  Figura  47.  Cheltuielile  alimentare,  procentaj  din  cheltuielile  totale:  per  capita,  pe  chintile  de  cheltuieli  (2009‐ 2013)    Chintile    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    107. Fermierii şi angajaţii din agricultură reprezintă două grupuri socio‐economice cu cele mai  reduse niveluri de venit (Figura 48). Partea cea mai mare a venitului fermierilor provine de la activitatea  agricolă şi reprezintă 30‐40% din totalul veniturilor (în dependenţă de an), iar remiterile (25‐35%) şi  salariile (15‐25%) reprezintă restul. Fermierii contează cel mai mult din toate grupurile socio‐economice  pe remiteri. Angajaţii din agricultură obţin circa 40‐60% din venitul lor de la salariile din agricultură şi  alte 20‐30% din propriile activităţi agricole. Remiterile reprezintă o cotă mai mică (5‐10%) din venitul lor.     Figura 48. Veniturile medii lunare per capita pe grupurile socio‐economice (2009‐2013, în MDL)  3000 2500 2000 2009 2010 1500 2011 1000 2012 500 2013 0 Fermieri Angajați agricoli Angajați ne‐agricoli Activitate Pensionari individuală MDL      Sursa: BNS    108. Nu întâmplător, mişcarea preţurilor agricole este reflectată în starea venitului fermierilor, dar  şi, la un nivel mai redus, în mişcarea salariilor angajaţilor din agricultură. Precum demonstrează Figura  49, veniturile fermierilor, dar şi salariile angajaţilor din agricultură au reacţionat, cu o mică întârziere, la  scăderea preţurilor agricole din perioada 2007‐2009. Scăderea veniturilor fermierilor a fost cu mult mai  pronunţată, de asemenea reflectând căderea bruscă a remiterilor. În mod similar, odată cu relansarea  creşterii preţurilor agricole, atât veniturile fermierilor, cât şi a angajaţilor din agricultură, au început să  crească din nou, însă diferenţa în ritmurile de creştere a fost şi mai evidentă. Ceea ce este pus în  67  evidenţă în Figura 49 este faptul că fermierii continuă să fie considerabil expuşi fluctuaţiilor preţurilor de  piaţă – ceea ce poate fi abordat în viitor prin tranziţia spre produsele cu valoare adăugată mai înaltă şi  dezvoltarea instrumentelor de stabilizare a veniturilor agricole.    Figura 49. Veniturile fermierilor şi a angajaţilor din agricultură vs. preţurile agricole (schimbarea indexată  comparativ cu anul precedent, 2007‐2012)         Sursa: BNS Notă: cu excepţia Transnistriei    109. Creşterea în preţurile produselor agricole a rămas în urma creşterii costurilor de producţie în  agricultură cu o marjă considerabilă, punând presiune pe veniturile fermierilor (Figura 50). În plus,  creşterea preţurilor produselor a fost mai volatilă decât creşterea relativ uniformă şi constantă a  costurilor de producţie. Creşterea preţurilor agricole începând cu 2010 temporar a ridicat veniturile  fermierilor, însă provocările fundamentale persistă, atât în amonte (de exemplu, accesul la piaţă,  standardele de calitate) cât şi aval (de exemplu, productivitatea, tehnologia de producţie) a lanţului  valorii. Dacă aceste provocării nu vor fi abordate, venitul fermierilor va continua să sufere.    Figura 50. Preţurile mijloacelor de producţie, a produselor agricole şi a produselor alimentare (2004‐2012,  2004=100)       Sursa: BNS; Notă: cu excepţia Transnistriei    110. Nu întâmplător, cota persoanelor angajate în agricultură se află în declin continuu. Precum  demonstra Figura 26 mai sus, cota ocupaţiei în agricultură în totalul ocupaţiei în câmpul muncii s‐a  68  înjumătăţit în perioada 2002‐ 2012, scăzând de la 50% la 26,4%. Majoritatea angajaţilor ce au abandonat  agricultura au emigrat, iar o parte a obţinut locuri de muncă în serviciile interne în curs de creştere,  concentrate în principal în spaţiul urban. Începând cu 2009, numărul de persoane angajate în agricultură  a rămas relativ stabil, acest fapt fiind sprijinit de creşterea preţurilor şi veniturilor agricole.      ACCESUL ECONOMIC LA ALIMENTE: TRANSFERURILE PUBLICE ŞI PRIVATE    111. Transferurile publice şi private sunt o sursă majoră de venit pentru populaţia Republicii  Moldova, îndeosebi pentru populaţia rurală. Transferurile reprezintă circa 30‐50% din veniturile urbane  şi 40‐50% din veniturile rurale. Figura 51 ilustrează valorile nominale absolute ale transferurilor publice  şi private în adresa tuturor chintilelor populaţiei şi demonstrează că transferurile au crescut în perioada  2008‐2012 atât pentru grupurile urbane, cât şi pentru cele rurale, dar şi în general pe întreg spectru al  grupurilor de venituri. În plus, cu cât mai înalt este venitul persoanei, cu atât mai înalt este nivelul  absolut de transferuri al acesteia.     Figura 51. Evoluţia transferurilor de venit pe chintilele de venit ale populaţiei (2008‐2012, în MDL)    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    112. Toate transferurile publice reprezintă circa 10‐30% din venitul total al familiilor, fără diferenţe  semnificative între spaţiul urban şi rural. Pensiile reprezintă cota majoră a transferurilor publice (80‐ 90%) şi o reţea importantă de protecţie socială. Cu toate acestea, ele reprezintă doar jumătate din  venitul persoanelor pensionate (jumătatea rămasă este completată de salarii, activitatea agricolă şi  remiteri) şi cuprind mai puţin de 60% din coşul minim de consum (Figura 52). Însă, datele pentru anul  2012 pun în evidenţă o tendinţă pozitivă: în perioada înainte de 2009, pensiile acopereau mai puţin de  50% din coşul minim de consum.19                                                          19  Plăţile  de  pensii  reprezintă  un  element  major  al  cheltuielilor  publice:  25%  din  totalul  cheltuielilor  publice  şi  13%  din  PIB  în  2010.  Acest  fapt  se  datorează  în  principal  numărului  mare  de  beneficiari  de  pensii  (19%  din  populaţia  Republicii  Moldova  în  2013), ceea ce la rândul său este o consecinţă a vârstei relativ joase de pensionare în Republica Moldova: 62 ani pentru bărbaţi  şi 57 ani pentru femei.  69  Figura 52. Pensiile şi coşul minim de consum (2005‐2012)  70% 1,200 60% 1,000 50% 800 40% 600 MDL 30% 400 20% 10% 200 0% 0 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 Pensiile (2005 prețuri constante) % din coșul minim de consum        Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei      113. Partea rămasă a transferurilor publice‐plăţile necontributive de asistenţă socială – reprezintă  un component relativ mic de venit, şi pare a fi insuficient de focalizat în direcţia familiilor cu venituri  reduse. Asistenţa socială în Republica Moldova este asigurată prin programul de beneficii financiare,  direcţionate spre păturile sărace, sub denumirea de ajutor social (vezi Secţiunea IV.2), introdus în  2008/9,  care a înlocuit programele categoriale realizate anterior. În general, cu cât mai redus este  venitul familiilor, cu atât este mai mare este cota de venit din contul plăţilor de asistenţă socială: ceea ce  reprezintă circa 9% din venit în cazul beneficiarilor cu venituri reduse (Figura 53).     Figura 53. Plăţile necontributive de asistenţă socială pe chintile de venit: valorile absolute şi % din venit (2006‐ 2012)    Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    114. Transferurile private, cota cea mai mare aparţinând remiterilor, sunt un element determinant  crucial pentru nivelul de venit al familiilor. Transferurile private reprezintă circa 15‐30% din veniturile  familiilor, iar remiterile reprezintă circa 70‐80% din toate transferurile. Categoriile de transferuri private  de amploare mai mică includ mijloacele financiare şi bunurile nerambursabile, pensiile alimentare şi alte  venituri. Familiile rurale din toate grupurile de venituri obţin sume de două ori mai mari decât media  remiterilor primite de către familiile urbane (Figura 54). Acest fapt sugerează că majoritatea migranţilor  Republicii Moldova, care trimit remiteri din străinătate, sunt de origine din spaţiul rural. Pe de altă parte,  diferenţele volumului de remiteri de care beneficiază familiile rurale sunt considerabile: familiile din  chintila superioară de venit primesc de zece ori mai multe remiteri decât cei din chintila cu cel mai redus  70  venit. În timp ce remiterile primite de către grupul socio‐economic 'alţii' (inclusiv multe persoane  neangajate în câmpul muncii) reprezintă circa 40‐50% din venitul acestui grup, remiterile în adresa  fermierilor sunt de asemenea extrem de importante pentru bunăstarea lor. De fapt, remiterile  reprezintă de la 25% la 40% din venitul fermierilor şi –deoarece fermierii sunt grupul socio‐economic cu  cel mai redus venit mediu din Republica Moldova – asigură o resursă cheie împotriva sărăciei, inclusiv a  sărăciei extreme pentru fermierii din chintila cu cele mai reduse venituri.    Figura 54. Evoluţia fluxurilor de remiteri, pe spaţiul de reşedinţă şi chintilele de venit (2006‐2012, constant 2005  MDL)                        Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei    115. Transferurile private, remiterile în particular, sunt în prezent considerate drept un instrument  mai important pentru reducerea sărăciei şi a insecurităţii alimentare decât transferurile publice, în  pofida faptului că datele sugerează că atât transferurile private, cât şi cele publice, sunt componente  semnificative ale veniturilor familiilor în Republica Moldova. Principala cauză a acestui fapt este că  efectul pozitiv al venitului din contul transferurilor private este mai puternic şi mult mai cuprinzător  pentru toate grupurile de populaţie. Pensiile‐cel mai mare fond de transferuri publice‐asigură un venit  important pentru persoanele pensionate, dar sunt prin definiţie limitate la impactul asupra unui singur  grup concret al populaţiei. Celelalte instrumente în mod tradiţional au fost prea ineficiente.    BOXA 4. REMITERILE ŞI ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA  Republica  Moldova  se  află  în  rândurile  ţărilor  cu  economiile  cele  mai  dependente  de  remiteri  din  lume.  În  2013  remiterile  reprezentau  un  sfert  relativ  la  produsul  intern  brut  al  ţării,  doar  în  Nepal  şi  Republica  Kârgâzstan  remiterile reprezintă cote mai mari relativ la PIB, respectiv de 28,8% şi 31,5%.    În  perioada  2000‐2006  fluxurile  de  remiteri  în  direcţia  Republicii  Moldova  a  cuprins  o  cotă  şi  mai  mare  din  PIB,  majorându‐se  de  la  circa  14%  la  34,5%  (Figura  60).  În  contextul  creşterii  economice  puternice  din  2007  şi  2008,  cota  acestora  s‐a  redus  la  31,2%,  iar  în  2009  a  scăzut  cu  aproape  10  puncte  procentuale  din  cauza  extinderii  crizei  economice. Începând cu anul 2010, fluxul de remiteri a început să crească lent din nou, deşi a rămas, in termeni de  raportare  la  PIB,  la  un  nivel  mult  mai  jos  decât  în  jurul  anului  2008,  inclusiv  datorită  performanţei  puternice  a  economiei Republicii Moldova.    71  Figura 55. Remitentele şi economia Republicii Moldova (2000‐2013)                                  Sursa: Banca Mondială, FMI.        III.3  UTILIZAREA ALIMENTELOR    Utilizarea  alimentelor  este  în  mod  normal  înţeleasă  drept  folosirea  de  către  corp  a  diferitor  nutrienţi  din  alimente.  Utilizarea  adecvată  a  alimentelor  presupune  o  alimentaţie  cu  suficientă  energie  şi  nutrienţi  esenţiali,  alimente  sigure  şi  apă  potabilă,  igienă  corespunzătoare  şi  asanare,  acces  la  serviciile  de  sănătate,  practici  adecvate  de  alimentare şi gestionare a îmbolnăvirilor.       Efectele nutriţionale cheie    116. Cel mai recent Sondaj de tip cluster cu indicatori multipli (SCIM), realizat în 2012, informează  despre nivelurile generale relativ joase de malnutriţie în Republica Moldova, dar şi despre  îmbunătăţiri pe tot spectrul de categorii în sensul malnutriţiei.20 În perioada 2005‐2012 rata copiilor  sub cinci ani, care erau subdezvoltaţi a scăzut de la 8,4% la 4,4%, iar rata copiilor subponderali a scăzut  de la 4,3% la 3,2%, şi rata copiilor cu masă musculară redusă a scăzut de la 3,9% la 1,4%. Pe parcursul  aceleiaşi perioade, rata copiilor sub cinci ani, care sunt sever afectaţi de malnutriţie a scăzut sub 1% în  toate categoriile (0.9% ‐ subdezvoltaţi sever, 0.1% ‐ subponderali şi 0.2% ‐ cu masă musculară redusă). În  general, în conformitate cu clasificarea OMS a severităţii malnutriţiei, adoptată pe plan internaţional,  nivelul de malnutriţie în Republica Moldova poate astfel fi considerat drept redus (Tabelul 6).21                                                          20  Această  parte  a  raportului  în  mare  măsură  se  bazează  pe  următoarele  surse:  (i)  Studiul  demografic  şi  de  sănătate  (SDS),  raportul  final  privind  Republica  Moldova,  publicat  în  2005  şi  accesibil  pe  pagina  http://dhsprogram.com/what‐we‐ do/survey/survey‐display‐258.cfm;  şi  (ii)  Sondajul  UNICEF  de  tip  cluster  cu  indicatori  multipli,  publicat  în  2014  şi  accesibil  pe  pagina  http://dl.dropboxusercontent.com/u/18545482/Moldova_2012_MICS.pdf.;  a  fost  folosită  definiţia  UNICEF  pentru  malnutriţie (http://www.unicef.org/progressforchildren/2006n4/malnutritiondefinition.html)   21 În mod special dacă de comparat cu evaluările similare pentru alte ţări ale Europei de Est şi Eurasiei.  72    Tabelul 6. Clasificarea OMS a severităţii malnutriţiei  Severitatea malnutriţiei Subdezvoltare  Subponderalitate Masa musculară redusă Redusă   <20% <10% <5% Medie   20‐29% 10‐19% 5‐9% Ridicată   30‐39% 20‐29% 10‐14% Foarte ridicată  ≥ 40% ≥ 30% ≥15% Ratele în Republica  4.4%  3.2%  1.4%  Moldova (2012)  Sursa: OMS, UNICEF.    117. Cu toate acestea, cota copiilor afectaţi de malnutriţie în spaţiul rural este mai mare decât cea  a omologilor lor rurali. Precum indică Figura 56, deşi în perioada 2005‐2012 ratele s‐au îmbunătăţit atât  pentru spaţiul urban, cât şi pentru cel rural, diferenţa dintre acestea persistă: (i) drept subponderali au  fost depistaţi cu 2,5% mai mulţi copii în spaţiul rural, decât în cel urban; (ii) cu 2,4% mai mulţi copiii  subdezvoltaţi; şi (iii) cu 0.4% mai mulţi copii cu masa musculară redusă. În acelaşi timp, ratele pentru  spaţiul rural sunt mai înalte decât media naţională în toate categoriile.    Figura 56. Severitatea malnutriţiei în Republica Moldova: spaţiul urban şi rural (2005, 2012)    Sursa: UNICEF.    118. Ratele copiilor cu deficienţe de creştere de asemenea a scăzut în toate grupurile pe nivel de  venit (Figura 57). Copiii din familiile cu venituri reduse continuă să fie mai vulnerabili faţă de unele  deficienţe de creştere decât copiii din familiile cu venituri mai înalte, dar nu în mod uniform: cota  copiilor subdezvoltaţi şi cu masa musculară redusă în două chintile cu cele mai reduse venituri este în  unele cazuri chiar mai joasă decât a celor din grupurile cu venituri mai înalte.    73  Figura 57. Severitatea malnutriţiei în Republica Moldova pe grupurile de venit (2005, 2012)    Sursa: UNICEF.    119. Raportul SDS 2005 a pus în evidenţă faptul că majoritatea femeilor în Republica Moldova  (52,6%) au înregistrat valori normale ale Indicelui Masei Corporale (IMC).22 Cota femeilor cu deficit  energetic cronic era destul de redusă, la 6%, iar cota femeilor extrem de subţiri (cu IMC < 16) era de  doar 0,4%. Obezitatea, pe de altă parte, pare a fi o problemă mai serioasă, cota femeilor supraponderale  era de circa 42%, iar cota femeilor obeze se afla la nivelul de 18%. Raportul SDS de asemenea  menţionează că procentajul femeilor cu valori mai înalte ale IMC era mai mare în spaţiul rural decât în  oraşe.                                                                  22  IMC  este  un  indice  antropometric  adiţional,  folosit  pentru  a  evalua  starea  nutriţională  a  adulţilor.  Un  IMC  în  intervalul  de  18,5‐24,9 indică norma, iar un IMC de mai puţin de 18,5 este considerat drept indice al deficitului energetic cronic. Valorile IMC  de la 25 la 29,9 indică că persoana este supraronderală, iar valoarea de 30 şi mai sus indică obezitate.  74  BOXA 5. EVALUAREA STĂRII NUTRIŢIONALE A PERSOANELOR    Starea nutriţională a persoanelor este în general evaluată prin:     (i) Măsurările  antropometrice  folosite  pentru  a  cuantifica  creşterea  copiilor şi  schimbările  masei  corporale  la  adulţi.  Există  trei  indici  antropometrici  principali  pentru  copiii  sub  cinci  ani:  copiii  subdezvoltaţi  (statura  redusă  pentru  vârstă),  ceea  ce  reflectă  malnutriţia  cronică,  copiii  cu  masa  musculară  redusă  (greutatea  redusă  faţă  de  statură),  ceea  ce  reflectă  malnutriţia  acută, şi  copiii  subponderali  (greutatea  redusă  pentru  vârstă), ceea ce indică fie malnutriţie acută sau cronică, sau ambele.     (ii) Examinarea  clinică  şi  testarea  biochimică  folosite  pentru  a  diagnostica  deficitul  de  micronutrienţi.  Indicii  cheie  folosiţi  pentru  a  evalua  deficitul  de  micronutrienţi  include  anemia  feriprivă,  deficitul  vitaminei  A  şi  deficitul de iod.      120. Aportul insuficient de iod şi fier par a fi deficienţele principale de micronutrienţi în Republica  Moldova, îndeosebi în rândurile populaţiei rurale, şi această tendinţă este îngrijorătoare. Datele  raportului SDS cu privire la aportul de iod a pus în evidenţă faptul că circa 60 procente din toate familiile,  77% din familiile urbane şi 49% din familiile rurale consumă sare iodată adecvat. Nivelul de iodizare a  fost cel mai înalt la Chişinău, unde 84% din familii consumau sare iodată în alimentaţie, iar cel mai  problematic nivel a fost cel de (44%) iodizare în partea de Sud a ţării. În 2005, această stare de lucruri a  reprezentat o îmbunătăţire considerabilă comparativ cu datele precedente din 2000, când doar 33% din  populaţia Republicii Moldova consuma sare iodată.23 Cu toate acestea, către 2012, doar 44% din familii  au fost apreciate drept consumând sarea iodată în mod adecvat, o scădere de 16 puncte procentuale  comparativ cu 2005. Tendinţa negativă a fost înregistrată în familiile urbane, unde consumul de sare  iodată a scăzut de la 77% la 61%, dar şi în familiile rurale, cu cota în scădere de la 49% la 34%. Nivelul de  iodizare a rămas cel mai înalt la Chişinău (68%) şi cel mai redus în partea de Sud (34%) şi la Nord (37%).  Diferenţa între familiile diferitor grupuri de venit era evidentă: cele mai înstărite familii consumau sare  iodată în mod adecvat, de trei ori mai frecvent (68%) decât cele mai sărace familii (24%).     121. Raportul SDS 2005 a constatat că consumul alimentelor bogate în vitamina A s‐a dovedit a fi  destul de constant în perioada lunilor de vară în Republica Moldova. S‐a constatat că peste 90% din  copiii de 12‐35 luni beneficiază de o alimentaţie, care include fructe şi legume bogate în vitamina A.  Datele raportului SCIM 2012 indică că în perioada de şase luni înaintea sondajului, o pătrime (26%) din  copiii de 6‐59 luni consumau o cantitate înaltă a suplimentului vitaminei A, punând accentul că nu a fost  constatată vre‐o diferenţă evidentă în suplimentarea copiilor cu vitamina A la divizarea pe sex, regiune,  spaţiu, vârstă, nivelul de studii al mamei şi bunăstarea familiei.     122. Nivelul estimat  al anemiei la copiii şi femeile din Republica Moldova a fost evaluat de către  OMS drept de îngrijorare medie pentru sănătatea publică. Datele raportului SDS 2005 au pus în                                                          23MICS 2000 este sursa datelor pentru anul 2000.   75  evidenţă faptul că 28% din femei aveau un oarecare nivel de anemie (în principal uşoară şi moderată) şi  32% din copiii de 6‐59 luni aveau anemie uşoară sau moderată. Femeile şi copiii ce locuiau în spaţiul  rural erau mai mult predispuşi la anemie decât cei din spaţiul urban, cu toate acestea, anemia severă  între femei şi copii practic lipsea. Nivelurile de anemie atât pentru copii, cât şi pentru femei, tind să se  reducă pe fundalul creşterii venitului familiilor. Prevalenţa anemiei între femeile şi copiii Republicii  Moldova era în general mai joasă decât în alte ţări ale Europei de Est şi Eurasiei.     123. Alăptatul la sân este practic universal în Republica Moldova: în conformitate cu raportul SCIM  2012, 97% din copii sunt alăptaţi o anumită perioadă de timp, nu au fost depistate diferenţe  semnificative între copii născuţi în spaţiul rural şi cei din spaţiul urban, aceeaşi se referă şi la grupurile  de venituri. Cu toate acestea, copiii sunt alăptaţi pentru o perioadă relativ scurtă de timp şi primesc  suplimente de la vârstă fragedă. 36% din copiii de 0‐5 luni sunt exclusiv alăptaţi, iar către vârsta de 12‐15  luni mai mult de jumătate din ei (52%) nu mai sunt alăptaţi. Copiii care continuă să fie alăptaţi, de  asemenea consumă apă plată, lichide pe baza de apă sau sucuri, lapte adiţional la laptele matern, şi  alimente complementare.       Diversitatea alimentaţiei  124. Diversitatea alimentaţiei unei familii medii în Republica Moldova se încadrează în limitele  valorilor recomandate de OMS referitor la carbohidraţi şi proteine, dar într‐o anumită măsură se  atestă un exces de grăsimi (Figura 58). Există o diferenţă nesemnificativă între alimentaţia medie  urbană şi rurală, cu o singură excepţie reală, aceasta fiind cota ceva mai înaltă de grăsimi în alimentaţia  urbană: atât familiile urbane, cât şi cele rurale consumă o cantitate de grăsimi, care este considerabil  mai înaltă decât valorile recomandate de OMS. Diferenţă în consumul de proteine şi carbohidraţi de  asemenea există, însă aceasta nu este semnificativă.     125. Deşi alimentaţia curentă urbană şi rurală nu diferă mult, tendinţele recente sugerează o  posibilă divergenţă. De fapt, creşterea aportului zilnic energetic alimentar în spaţiul urban a fost  acompaniat de consumul majorat de proteine şi grăsimi, iar scăderea consumului zilnic de alimente în  spaţiul rural a produs efectul scăderii aportului de calorii pentru toate cele trei grupuri de nutrienţi. Cota  locuitorilor rurali cu aport ridicat de produse de bază (peste 60% din aportul alimentar total) s‐a redus în  perioada ultimilor ani – de la 20% în 2006 la 5% în 2013. Consumul de calorii pe contul grăsimilor a  continuat să crească atât în familiile urbane, cât şi în cele rurale.  76  Figura 58. Aportul caloric individual pe grupuri de nutrienţi: familiile urbane şi rurale (2013)  1800 1600 1400 1.273  1.331  1200 1000 920  800 800  600 400 200 280  261  Kcal  Carbohidr. Grasimi Proteine Carbohidr. Grăsimi Proteine Urban Rural Aportul caloric recomandat Aportul caloric real       Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    126. Îmbunătăţirea diversităţii alimentaţiei are loc în paralel cu majorarea nivelurilor de venit, atât  în spaţiul urban, cât şi cel rural. Familiile cu venituri înalte tind să consume mai multe calorii pe zi prin  carne, peşte, ouă, produse lactate, dar şi fructe şi legume, în acelaşi timp reducând consumul  alimentelor de bază, a grăsimilor şi uleiurilor (Figura 59). Pe de altă parte, familiile rurale cu venituri  înalte până în prezent consumă mai multe produse alimentare de bază, iar familiile urbane cu venit înalt  consumă ceva mai multă carne şi produse lactate decât omologii lor rurali, consumul grăsimilor în  familiile urbane din toate grupurile de venit este ceva mai mare decât cel al familiilor rurale.     Figura 59. Aportul caloric pe grupuri de alimente: familiile urbane şi rurale (2013)    77              Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    Siguranţa alimentelor    127. Cadrul de reglementare şi instituţional în domeniul siguranţei alimentelor a realizat un  progres considerabil pe parcursul ultimilor ani. Reformele din domeniul siguranţei şi calităţii  alimentelor au fost iniţiate prin intermediul Strategiei de siguranţă a alimentelor 2011‐2014, care a  promovat crearea unei singure autorităţi competente (Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor‐ ANSA), cu obiectivul de unificare a tuturor funcţiilor şi regulamentelor aferente siguranţei alimentelor.  Legislaţia care a pus în vigoare crearea şi funcţionarea autorităţii prevăzute a fost adoptată în perioada  anului 2012, astfel asigurând fundamentul juridic pentru noua instituţie, care a fost creată şi a devenit  funcţională la începutul anului 2013. Noua agenţie este responsabilă pentru asigurarea controlului  întregului lanţ alimentar, ”de la întreprinderea agricolă până la furculiţă”, şi este subordonată  Guvernului. Aceasta este un rezultat al fuzionării câtorva instituţii publice, care anterior erau  responsabile pentru diferite componente ale siguranţei alimentelor şi gestionării calităţii. Obiectivul de  lucru al noii instituţii, reformarea domeniului siguranţei alimentelor şi a calităţii în Republica Moldova,  este într‐adevăr o sarcină imensă, respectiv, va fi studiată prioritizarea şi selectarea domeniilor/sub‐ sectoarelor agro‐alimentare.     128. Cu toate acestea, cadrul din prezent încă nu asigură un control adecvat al siguranţei  alimentelor comercializate în ţară, acest fapt creând riscuri considerabile pentru sănătatea publică.  Controlul asupra siguranţei alimentelor comercializate pe parcursul întregului an pe pieţele deschise  este în prezent destul de slab. Informaţiile ce parvin de la participanţii pe piaţă sugerează că controalele  siguranţei producţiei de origine animală sunt în prezent mai bine puse în aplicare decât cele a  produselor de origine vegetală, iar decalajele persistă. Cele mai multe cazuri de depistare a decalajelor  în sistemul curent de control al siguranţei alimentelor pe pieţele deschise deobicei se manifestă prin  producerea unor intoxicaţii sezoniere ale populaţiei din cauza nivelului excesiv de nitraţi la începutul  78  primăverii (castraveţii, în particular), dar şi din cauza pepenilor. Nu există controale ale siguranţei  alimentelor comercializate la nivelul pieţelor din sate, deşi unele controale şi inspecţii sunt realizate pe  pieţele alimentare regionale şi orăşeneşti. În general supermarket‐urile şi magazinele alimentare solicită  de la furnizori documentele ce atestă siguranţa alimentelor, dar nu sunt la fel de exigenţi în ceea ce  priveşte produsele proaspete de origine vegetală.    129. O problemă cheie a sistemului curent este faptul că şi prezenţa certificatelor de siguranţă  alimentară nu garantează siguranţa produsului. Acest lucru se datorează unui şir de cauze. În primul  rând, există decalaje în procedurile de selectare a probelor, ceea ce conduce la lipsa de acurateţe în  concluziile finale ale testării. În rândul doi, există în general un nivel foarte jos de credibilitate a  rezultatelor testării de laborator, deoarece laboratoarele sunt sub‐aprovizionate şi slab echipate, iar  situaţia lasă suficient spaţiu pentru corupţie. Integritatea rezultatelor testărilor de către laboratoarele  moldoveneşti au fost contestate de către partenerii comerciali ai Republicii Moldova (în principal  Federaţia Rusă, dar de asemenea şi UE) de mai multe ori în trecutul recent.      III.4  STABILITATEA ALIMENTELOR    Expresia  "toţi  oamenii,  la  toate  timpurile”  este  integrală  pentru  definiţia  securităţii  alimentare,  recunoscând  că  securitatea  alimentară  a  oamenilor  se  poate  schimba  în  timp.  Astfel,  dimensiunea  stabilităţii  pune  accentul  pe  importanţa  reducerii  şocurilor  pentru  celelalte  trei  dimensiuni:  disponibilitatea  alimentelor,  accesul  la  alimente  şi  utilizarea  alimentelor.  Securitatea  alimentară  va  fi  asigurată  doar  dacă  aceste  trei  dimensiuni  vor  fi  stabile  în  timp şi  nu  vor  fi  afectate  negativ  de  factorii  naturali,  sociali,  economici şi politici.      Stabilitatea disponibilităţii alimentelor    130. Disponibilitatea alimentelor la nivel naţional în Republica Moldova nu a demonstrat careva  semne de instabilitate şi/sau perturbări în perioada recentă, însă pe parcursul a câţiva ani  aprovizionarea cu alimente la nivel de gospodării a familiilor rurale a fost afectată negativ de  insuficienţa recoltei interne din cauza vremii adverse. No au fost depistate perturbări ale stabilităţii   aprovizionării cu alimente în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani. Disponibilitatea alimentelor  la nivel naţional este pedeplin şi constant asigurată atât prin producţia internă, cât şi prin alimentele  importate. Cu toate acestea, deoarece consumul populaţiei rurale este în mare măsură bazat pe  alimentele de propria producţie, orice formă a perturbării producţiei locale afectează stabilitatea  aprovizionării familiilor cu alimente. Acest fapt este confirmat prin dinamica în timp a efectelor  (in)securităţii alimentare. De exemplu, seceta din 2007 a condus la înrăutăţirea securităţii alimentare a  populaţiei rurale, securitatea alimentară a continuat declinul şi a ajuns la cel mai jos nivel în 2008 în  rezultatul unei combinări a factorilor negativi, astfel ca epuizarea stocurilor gospodăriilor (rezultatul  secetei din anul precedent), efectele nefaste ale vremii ce au urmat (inundaţii în toată ţara), dar şi  creşterea preţurilor la produsele alimentare.  79    131. Asigurarea unei stabilităţi mai înalte a productivităţii agricole este de importanţă critică  pentru îmbunătăţirea stabilităţii disponibilităţii alimentelor (dar de asemenea şi a accesului la  alimente) la nivel de gospodărie, îndeosebi în vederea schimbărilor climatice prognozate, care  presupun creşterea frecvenţei evenimentelor climatice extreme în Republica Moldova şi în regiune.  Volatilitatea înaltă a productivităţii agricole la nivel de întreprindere este o reflectare a stării de  subdezvoltare a instrumentelor pentru atenuarea riscurilor aferente vremii, dar şi datorită accesului  limitat la irigaţie, a practicilor vechi de activitate agricolă şi a tehnologiilor învechite (folosirea limitată a  varietăţilor rezistente la secetă şi dăunători, optimizarea aplicării îngrăşămintelor, instrumentele de  protecţie anti‐grindină, inclusiv plasele împotriva grindinii şi tunelurile plastice) şi lipsa de mecanisme  inovaţionale de asigurări în agricultură. Furnizarea informaţiei meteorologice operative, care ar permite  fermierilor să reacţioneze în timp util la fenomenele extreme ale vremii de asemenea ar contribui la o  stabilitate mai durabilă a productivităţii agricole.24    132. Structura  importurilor  agro‐alimentare  ale  Republicii  Moldova  demonstrează  că  majorarea  diversităţii  producţiei  agricole  interne  ar  putea  contribui  la  îmbunătăţirea  stabilităţii  ofertei.  O  producţie  mai  diversificată  a  produselor  agricole  interne  ar  avea  un  impact  pozitiv  asupra  stabilităţii  tuturor  dimensiunilor  securităţii  alimentare,  care  afectează  populaţia  rurală  cu  ocupaţie  în  agricultură.  Producerea  unei  varietăţi  largi  de  produse  agricole  ar  contribui  direct  la  îmbunătăţirea  stabilităţii  alimentaţiei  (în  termeni  atât  cantitativi,  cât şi  calitativi  ai  produselor  consumate)  al  acelor  gospodării  ce  contează  pe  propria  producţie,  acest  fapt  afectând  pozitiv  atât  disponibilitatea,  cât  şi  utilizarea  alimentelor  pentru  un  număr  considerabil  al  populaţiei  rurale.  În  plus,  accesul  la  alimente  de  asemenea  ar fi afectat pozitiv de creşterea veniturilor: răspunsul la cererea pieţei prin furnizarea varietăţii necesare  de  produse  ar  majora  oportunităţile  de  comercializare  pentru  fermieri,  acest  fapt  ajutându‐i  să  obţină  venituri mai înalte.25      Stabilitatea accesului la alimente    133. Tendinţele preţurilor alimentare interne şi evoluţia cheltuielilor alimentare sugerează că  accesul la alimente în Republica Moldova, atât pentru populaţia rurală, cât şi cea urbană, nu a suferit  de şocuri considerabile în perioada ultimilor ani. Creşterea consistentă a venitului şi o creştere relativ  lentă a preţurilor alimentare în perioada ultimilor ani a condus la îmbunătăţirea accesului economic la  alimente, ceea ce este reflectat în scăderea cotei de cheltuieli pentru alimentaţie, dar şi diminuarea  cotei familiilor cu cheltuieli alimentare ridicate. Unica excepţie, care recent a afectat negativ  continuitatea generală a tendinţei, a constat în salturile preţurilor alimentare din 2010, ceea ce în  principal a condus la înrăutăţirea accesului la alimente pentru populaţia urbană săracă.                                                            24 Drept parte a proiectului Băncii Mondiale cu privire la gestionarea dezastrelor şi riscurilor climatice, iniţiat în 2010   25  Interviurile  realizate  în  Republica  Moldova  pentru  acest  raport  au  pus  în  evidenţă  faptul  unei  reale  lipse  de  corelaţie  între  cerere şi ofertă. De exemplu, reprezentanţii METRO Cash & Carry din Republica  Moldova au declarat că importă  varză din Italia  din cauza că au dificultăţi în identificarea unor furnizori locali, care ar asigura o aprovizionarea fiabilă.  80  134. Variaţiile sezoniere de preţ ‐ o sursă potenţială a unui acces instabil la alimente –  se dovedesc  a fi considerabile în primul rând pentru produsele horticole proaspete. Într‐adevăr, cota cheltuielilor  familiilor, alocată pentru alimentaţie în perioada sezonului de vârf (trimestrul 3), este cu circa 3‐6% mai  joasă decât pentru partea rămasă a anului. O comparaţie a ţărilor în baza preţurilor anului 2010 a  demonstrat că decalajul intra‐sezonier pentru fructe şi legume a fost mai mare în Republica Moldova  decât în ţările vecine: deşi preţurile la produsele proaspete în Republica Moldova în perioada sezonului  de vârf sunt mai reduse, pentru perioada în afara sezonului acestea sunt similare sau chiar mai înalte  (pentru unele produse) decât preţurile în ţările vecine.26 În acest sens se reliefează patru factori cheie: (i)  există o supra‐producţie a produselor proaspete în perioada de recoltare în Republica Moldova, iar  producătorii se confruntă cu dificultăţi în identificarea pieţelor alternative, şi acest lucru este reflectat în  preţul redus; (ii) produsele proaspete interne sunt de o calitate sau de un aspect relativ mai inferior  decât în general în regiune; (iii) nivelul redus de adoptare a tehnologiilor intensive în capital (astfel ca  pepinierele sau alte forme de terenuri protejate), ceea ce ar putea oferi produse proaspete pentru o  perioadă extinsă de timp; şi (iv) disponibilitatea limitată de infrastructură post‐recoltare pentru stocarea  produselor proaspete, prelucrarea şi ambalarea. Toate patru necesită atenţie pentru a îmbunătăţi  stabilitatea accesului la alimente în continuare.    135. Spre diferenţă de preţurile alimentare, cele agricole în Republica Moldova sunt în general mai  joase şi mai volatile decât preţurile agricole mondiale, ceea ce conduce la efecte adverse asupra  stabilităţii veniturilor populaţiei dependente de agricultură, a fermierilor în particular. Nu întâmplător  fermierii reprezintă grupul socio‐economic cu cel mai redus nivel de venit din Republica Moldova şi cu o  incidenţă foarte înaltă a sărăciei (a doua după angajaţii agricoli). Volatilitatea a fost clar observată  recent: venitul fermierilor a scăzut substanţial în 2009 ca rezultat al scăderii preţurilor agricole, urmată  de creşterea de 43% a preţurilor agricole în 2010, ceea ce a majorat considerabil (cu 27% în termeni  nominali) veniturile şi a redus rata lor de sărăcie cu 10%.    136. Pentru a beneficia de preţurile agricole globale înalte în perspectiva unei perioade mai lungi  de timp, fermierii Republicii Moldova trebuie să se axeze pe amplificarea competitivităţii produselor  lor, ceea ce presupune îmbunătăţiri în siguranţă şi calitate, de rând cu creşterea cantităţii şi varietăţii.  Producătorii şi comercianţii Republicii Moldova au reuşit să culeagă cu succes beneficiile lor competitive  de piaţă cu produse de preţ redus, dar şi calitate redusă, în timpul perioadei de creştere a preţurilor din  2010. Însă acel eveniment a fost unul unic şi astfel de situaţii nu sunt frecvente. Pieţele produselor cu  preţuri reduse şi calitate redusă se micşorează, respectiv, fermierii Republicii Moldova trebuie  să se  ajusteze la această situaţie prin modernizarea procesului de producţie, dar de asemenea şi a practicilor  de recoltare, post‐recoltare, prelucrare şi gestionare.    137. Politicile guvernamentale de auto‐suficienţă, care la anumite perioade de timp se materializau  în restricţii ad‐hoc la export, sunt un factor destabilizator considerabil, care contribuie la perturbarea                                                          26  Analiza  comparativă  a  ţărilor  s‐a  bazat  pe  preţurile  săptămânale  ale  anului  2010  ale  pieţelor  din  4  ţări:  piaţa  en  gros  din  Chişinău (Republica Moldova), piaţa en gros din Odesa (Ucraina) piaţa en gros din Moscova (Federaţia Rusă) şi piaţa en gros din  Braniste (Polonia). Sursa: www.agravista.md.  81  veniturilor fermierilor şi suprimarea producţiei. Numeroase studii, unele din acestea fiind special  realizate pentru Republica Moldova, demonstrează că interdicţiile exportului în general cauzează mai  multe daune decât beneficii pentru economiile interne: acestea conduc la scăderea producţiei,  procesarea inhibată, comerţul deteriorat şi astfel reduc stimulentele pentru efectuarea investiţiilor în  agricultură şi în sectorul rural.27 În calitate de exportator net de cereale, cu dependenţă redusă de  importurile cerealelor, şi în proximitatea imediată a pieţelor internaţionale de grâne, efortul Republicii  Moldova de a asigura auto‐suficienţa în cereale în detrimentul producătorilor şi comercianţilor agricoli  interni poate fi cu greu justificat.    138. Transferurile de peste hotare, care în prezent sunt un instrument important de reducere a  sărăciei, de asemenea sunt o sursă a vulnerabilităţii veniturilor, deoarece fluxurile acestora rămân  imprevizibile. Vulnerabilitatea gospodăriilor Republicii Moldova a devenit evidentă în 2009, când criza  globală economică şi financiară a afectat negativ fluxurile de remiteri, cu o scădere deosebit de  dramatică în remiterile adresate populaţiei din spaţiul rural. În combinaţie cu scăderea simultană a  preţurilor agricole, impactul reducerii veniturilor asupra populaţiei dependente de agricultură a fost dur.  În perioada 2008‐2009 rata sărăciei fermierilor a crescut cu 10 puncte procentuale (de la 37 la 47%), iar  rata sărăciei angajaţilor din agricultură ‐ cu 5 puncte procentuale (de la 43% la 48%). Familiile din chintila  cu cele mai reduse venituri (atât în spaţiul urban, cât şi în cel rural) au suferit atunci de pe urma celei  mai mari scăderi în remiteri şi venit. Există doi factori principali, care implică reducerea fluxurilor de  remiteri în perioada medie‐lungă: (i) familiile tind spre reunire peste hotarele ţării, iar legăturile  familiilor slăbesc în timp; şi (ii) mediul extern este imprevizibil, precum demonstrează încetinirea  economică din Federaţia Rusă şi Ucraina (ambele fiind destinaţii majore ale emigraţiei). Din aceste cauze  consolidarea şi optimizarea sistemului curent de transferuri publice, axate pe atenuarea  vulnerabilităţilor produse prin scăderea remiterilor, şi reducerea nivelurilor de sărăcie sunt de  importanţă crucială.      Stabilitatea utilizării alimentaţiei    139. Riscurile de perturbare a utilizării stabile a alimentaţiei sunt mai înalte în spaţiul rural, din  cauza dependenţei mai mari de propria producţie şi a volatilităţii mai înalte a veniturilor. Alimentaţia  familiilor rurale este astfel mai instabilă decât cea a familiilor urbane. Familiile rurale în mare măsură  depind de alimentele de propria producţie, la fel şi de veniturile în natură şi schimburile de bunuri ‐ din  aceste cauze alimentaţia rurală este mai dur afectată în eventualitatea oricăror dificultăţi de producţie.  De exemplu, deşi pe parcursul anilor normali calitatea şi diversitatea alimentaţiei se îmbunătăţeşte  vizibil în timpul sezonului de vârf (T3), în 2007, când agricultura a fost afectată de o secetă severă, acest  tipar a fost destrămat şi, contrar regulii generale, populaţia rurală a majorat consumul de alimente de  bază. Consumul ridicat de alimente de bază a continuat pe tot parcursul anului 2008 din cauza recoltei  slabe din 2007 şi a epuizării stocurilor domestice. Schimbări alimentare în spaţiul urban în aceeaşi                                                          27 Banca Mondială (2008). Studiul securităţii alimentare şi stabilizării preţurilor la cereale în Republica Moldova; Banca Mondială  (2005). Note cu privire la politicilor agrare în Republica Moldova – pieţele agricole.  82  perioadă nu au fost depistate. De fapt, calitatea alimentaţiei familiilor urbane s‐a îmbunătăţit consistent  pe parcursul ultimului deceniu.     140. Populaţia rurală este negativ afectată de un acces cu mult mai redus şi instabil la apa potabilă  de calitate, condiţiile adecvate de igienă şi sistemele de canalizare. Cuprinderea şi accesul la serviciile  de sănătate de asemenea sunt mai rele în spaţiul rural, şi se reduc în dependenţă de starea venitului  individual. În rezultat, familiile mai sărace beneficiază mai puţin de pe urma serviciilor medicale decât  familiile cu venituri mai înalte. În plus, controlul siguranţei alimentelor comercializate pe pieţele satelor  este practic inexistent şi acest fapt reprezintă o ameninţare gravă şi constantă pentru sănătatea  locuitorilor rurali. Nu întâmplător, starea de sănătate şi cea nutriţională, înregistrate în spaţiul rural, sunt  mai rele decât cele din spaţiul urban.    83    III.5  CONCLUZII      DISPONIBILITATEA ALIMENTELOR    141. Disponibilitatea  alimentelor  la  nivel  de ţară  nu  pare  a  fi  o  problemă,  cu  toate  acestea  spaţiul  rural  se  confruntă  cu  o  insecuritate  alimentară  mai  gravă  în  perioadele  de  reducere  a  producţiei.  Atât  producţia internă, cât şi importurile de alimente, pedeplin asigură aprovizionarea cu alimente la nivel de  ţară. Importurile agro‐alimentare în creştere indică la creşterea rapidă a magnitudinii şi sofisticării pieţei  de  consum  din  Republica  Moldova,  ceea  ce  creează  atât  oportunităţi,  cât  şi  probleme  pentru  sectorul  intern  de  producţie.  Şocurile  diferite  din  ultimii  ani  (secetele  şi  inundaţiile)  au  generat  o  perturbare   considerabilă  a  producţiei  agricole  în  Republica  Moldova,  iar  sectorul  s‐a  confruntat  cu  volatilitatea  producţiei.  Instrumentele  subdezvoltate  de  stabilizare  a  veniturilor  şi  de  atenuare  a  evenimentelor  climatice  adverse  aduc  populaţia  rurală  faţă  în  faţă  cu  evenimentele  climatice  adverse şi  astfel  aceasta  devine mai vulnerabilă faţă de o mai mare insecuritate alimentară. Chiar şi perioadele cu productivitatea  limitată (adică lunile în afara perioadei de recoltare)  sunt asociate cu deteriorarea indicilor de securitate  alimentată  în  spaţiul  rural,  demonstrând  puterea  limitată  de  cumpărare şi  lipsa  de  infrastructură  pentru  stocare.    142. Volatilitatea înaltă a productivităţii agricole este reflectarea subdezvoltării instrumentelor de  atenuare a fenomenelor climatice adverse. Acestea includ: (i) accesul limitat la irigaţie; (ii) rata redusă  de adoptare a tehnicii şi tehnologiilor moderne pentru activitatea agricolă (de exemplu varietăţile  rezistente la secete şi dăunători, optimizarea aplicării îngrăşămintelor, instrumentele de protecţie anti‐ grindină); (iii) absenţa unor mecanisme inovaţionale de asigurări în agricultură (de exemplu, programele  da asigurări împotriva evenimentelor climatice adverse în baza indicilor de gravitate); dar şi (iv) lipsa  informaţiei meteorologice timpurii, care ar fi disponibilă fermierilor. Schimbările climatice doar vor  exacerba toate cele menţionate mai sus.    ACCESUL LA ALIMENTE    143. Accesul la alimente în spaţiul urban şi rural este determinat de un şir numeros da factori,  întrucât familiile urbane şi rurale îşi asigură alimentaţia din surse diferite. În timp ce familiile urbane în  general trebuie să procure alimentele, familiile rurale într‐o mare măsură contează pe alimentele de  propria producţie. În rezultat, accesul la alimente pentru familiile urbane este aproape în totalitate  dependent de puterea de comparare a acestora şi de configuraţia preţurilor alimentare, iar pentru  familiile rurale activitatea lor agricolă reprezintă nu doar o sursă de venit, dar şi o reţea de securitate în  sensul alimentaţiei propriu zise. Desigur, este adevărat şi contrariul: familiile rurale se confruntă cu  pericolul adiţional direct în forma evenimentelor adverse care le afectează recolta. Implicările a astfel de  metode distincte în practică sunt manifestate prin faptul că familiile urbane sărace mai frecvent suferă  de pe urma deficitului aferent cantităţii de alimente (de exemplu, de rate mai înalte ale deficitului  84  energetic alimentar), pe când familiile sărace rurale suferă mai mult de pe urma deficitului aferent  calităţii alimentelor (de exemplu, de rate mai ridicate a aportului de alimente de bază).     144. Sursele de asigurare cu alimente în regiunile rurale ale Republicii Moldova se schimbă treptat.  Importanţa propriei producţii s‐a redus constant (de la circa 50% din consumul alimentar total în 2006 la  30% în 2013) şi este lent înlocuită de o pondere mai mare a alimentelor procurate (de la mai puţin de  30% la mai mult de 40%). Această tranziţie este cel mai probabil cauzată de doi factori: (i) creşterea  specializării întreprinderilor agricole şi orientarea lor spre piaţă, ceea ce conduce la un consum domestic  mai redus; şi (ii) o parte a populaţiei rurale a abandonat activitatea agricolă, şi respectiv contează mai  mult pe procurarea alimentelor. Veniturile financiare devin astfel mai importante pentru familiile rurale,  precum totdeauna au fost pentru omologii lor urbani. Acest fapt are implicări importante pentru ţintirea  asistenţei sociale împotriva sărăciei atât în spaţiul urban, cât şi în cel rural, ceea ce au promovat  autorităţile prin Programul de ajutor social, lansat în  2008.     145. Infrastructura de piaţă în Republica Moldova este destul de bine dezvoltată şi prezentă pe  întreg teritoriul ţării. De o importanţă deosebită este creşterea recentă rapidă şi expansiunea reţelei de  supermarket‐uri atât în oraşe, cât şi în spaţiul rural. Aceasta este o schimbare majoră: cu doar câţiva ani  în urmă supermarket‐urile se limitau la spaţiul urban, în principal la capitală, oraşul Chişinău. Adiţional la  magazinele alimentare mari şi mici, există o reţea de amploare de pieţe agricole şi alimentare în aer liber  pe întregul teritoriul al Republicii Moldova. În general, oferta de alimente este abundentă şi  diversificată, compusă atât din produsele locale, cât şi din cele de import. Nu întâmplător oferta este  mai diversificată în conglomeratele urbane mai mari decât în localităţile rurale mai îndepărtate.    146. Preţurile alimentare în Republica Moldova au crescut relativ lent şi constant pe parcursul  ultimului deceniu, însă au demonstrat o înaltă volatilitate sezonieră. Preţurile interne la majoritatea  alimentelor cheie în 2013 erau cu circa 50%‐80% mai înalte decât în 2005. Pe de altă parte, atât  veniturile nominale urbane, cât şi cele rurale, au crescut mai rapid, majorând astfel puterea de  cumpărare a familiilor. Stabilitatea generală este într‐un fel subminată de volatilitatea înaltă sezonieră a  preţurilor: fiind cea mai mare pentru fructe şi legume, mai redusă pentru produsele din carne şi lactate,  şi aproape inexistentă pentru pâine şi produsele de panificaţie.    UTILIZAREA ALIMENTELOR    147. Factorii ce asigură o utilizare adecvată a alimentelor sunt mai accesibili în spaţiul urban, decât  în cel rural. Indicii nutriţionali şi de sănătate, înregistraţi în spaţiul urban, demonstrează rezultate mai  bune comparativ cu cele similare rurale. Condiţiile de bază care asigură utilizarea adecvată a alimentelor  în spaţiul rural sunt considerabil mai rele decât în spaţiul urban: decalajul urban‐rural este deosebit de  frapant în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, condiţiile de igienă şi sistemele de canalizare. Accesul  locuitorilor rurali la serviciile de sănătate este de asemenea mai redus şi instabil. Familiile urbane  manifestă o diversitate a alimentaţiei ceva mai bună decât a familiilor rurale, deşi diferenţele se reduc în  timp, în plus, ambele categorii majorează aportului lor de grăsimi. Controlul public asupra siguranţei  85  alimentelor este mai bine realizat în spaţiul urban, dar familiile rurale beneficiază de un control mai sigur  asupra alimentelor datorită consumului propriilor produse.    148. Nivelul malnutriţiei copiilor se menţine la nivel redus. În perioada 2005‐2012 rata generală pe  ţară a copiilor sub cinci ani subdezvoltaţi a scăzut de la 8,4% la 4,4%, rata copiilor subponderali a scăzut  de la 4,3% la 3,2%, iar c copiilor cu masa musculară redusă – de la 3,9% la 1,4%. În aceeaşi perioadă de  timp, rata copiilor sub cinci ani, care erau dur afectaţi de malnutriţie, a scăzut sub 1% pentru toate  categoriile (0,9% subdezvoltaţi sever, 0,1% subponderali şi 0.2% cu masa musculară redusă).       STABILITATEA    149. Cercetarea dimensiunii de stabilitate a securităţii alimentare a pus în evidenţă câteva domenii  de îngrijorare. În primul rând, stabilitatea disponibilităţii alimentelor pentru familiile rurale este  perturbată de scăderile permanente ale producţiei din cauze evenimentelor extreme ale vremii.  Volatilitatea înaltă a productivităţii agricole creează pericole serioase atât pentru dezvoltarea sectorului  agrar, cât şi pentru securitatea alimentară a familiilor rurale, în mod deosebit având în vedere  intensificarea frecvenţei fenomenelor aferente schimbărilor climatice. În rândul doi, accesul la alimente  atât pentru populaţia urbană, cât şi pentru cea rurală în Republica Moldova nu pare să fi suferit de pe  urma unor şocuri considerabile pe parcursul ultimilor ani datorită creşterii relativ lente a preţurilor  alimentare, care a fost surclasată de creşterea veniturilor. Cu toate acestea, preţurile agricole volatile în  mod evident s‐au reflectat asupra stabilităţii veniturilor populaţiei agrare a Republicii Moldova. De fapt,  recentele scăderi ale preţurilor agricole au propulsat ratele deficitului alimentar rural. O altă sursă a  vulnerabilităţii venitului, îndeosebi în timpul crizelor externe, sunt remiterile, care asigură un venit  suplimentar considerabil pentru familii şi este un instrument important pentru ieşirea din starea de  sărăcie, în mod deosebit pentru populaţia rurală. În rândul trei, utilizarea alimentelor este expusă  riscurilor multiple în Republica Moldova şi, precum a fost accentuat anterior, aceste riscuri se dovedesc  a fi considerabil mai înalte în spaţiul rural. Soluţiile potenţiale ar trebuie să se extindă mai departe de  mandatul agriculturii sau misiunea securităţii alimentare în direcţia politicii sociale, a prestării serviciilor  publice, a investiţiilor în infrastructura publică şi alte domenii.     86    IV. MANDATELE  INSTITUŢIONALE  ŞI  CADRUL  DE  POLITICI  PRIVIND  SECURITATEA ALIMENTARĂ    IV.1  MANDATELE INSTITUŢIONALE PRIVIND POLICITILE SECURITĂŢII ALIMENARE    150. Agenda securităţii alimentare a Republicii Moldova de‐a lungul istoriei a fost dominată de  scopurile auto‐suficienţei, şi promovată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), deşi  deobicei în coordonare cu Cabinetul de Miniştri. MAIA şi‐a asumat rolul de conducere pentru  elaborarea, coordonarea şi implementarea politicii statului de asigurare a gestionării strategice eficiente  a resurselor alimentare. Acesta coordonează activităţile aferente dezvoltării agriculturii, siguranţa şi  securitatea alimentară fiind factori fundamentali pentru asigurarea atât a sănătăţii consumatorului, cât  şi a competitivităţii. MAIA de asemenea monitorizează îndeaproape pieţele agricole naţionale pentru a  preveni apariţia dezechilibrelor ce ar conduce la lipsa de produse alimentare şi ar genera insecuritate  alimentară. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) este instrumentul cheie al MAIA în  exercitarea mandatului său în politicile agricole. AIPA a fost creată la începutul anului 2010 pentru a  gestiona alocarea fondului anual de subvenţii în agricultură.    151. Cu toate acestea, încă un şir de instituţii publice este implicat în formularea şi/sau realizarea  activităţii de combatere a efectelor unor eventuale crize alimentare sau pentru îmbunătăţirea  securităţii alimentare în general (Figura 60). Adiţional la MAIA, există un şir de ministere şi agenţii de  stat, implicate în procesul de definire şi implementare a politicii securităţii alimentare şi a dimensiunilor  multiple ale acesteia:    (i) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) – controlul siguranţei şi calităţii  produselor alimentare (înainte de 2014 acest domeniu era inclus în mandatul  Ministerului Sănătăţii);   (ii) Ministerul Economiei – politicile de dezvoltare economică şi reducere a sărăciei; de rând  cu politicile comerciale;   (iii) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) – politicile de asistenţă socială,  inclusiv reţeaua de protecţie/programele alimentare;   (iv) Ministerul Sănătăţii – a păstrat responsabilităţile cheie privind siguranţa alimentaţiei  copiilor şi a unor aditive alimentare  (v) Ministerul Mediului şi Agenţia acestuia Apele Moldovei – gestionarea şi menţinerea  sistemelor de irigare, aflate în proprietatea statului; programele de gestionare durabilă  a terenurilor (inclusiv drenarea, fâşiile forestiere, protecţia barajelor, etc.) axate pe  îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a agriculturii.    152. Agenţia Rezerve Materiale (ARM), un organ guvernamental separat, are mandatul de a  gestiona stocurile naţionale strategice. În practică, acesta autorizează ARM (i) să acumuleze, stocheze şi  menţină rezervele materiale; şi (ii) să elibereze rezervele materiale. Guvernul Republicii Moldova  87  menţine o rezervă publică de alimente, cu obiectivul da a asigura securitatea alimentară a populaţiei  ţării în cazul unor situaţii de urgenţă. Produsele alimentare ce se conţin în rezervele de stat includ  carnea conservată, pastele, uleiul de floarea soarelui, zahărul, ceaiul, cafeaua. Unicul produs agricol  păstrat în rezerve este grâul. Agenţia nu este specializată doar în rezervele alimentare; ea de asemenea  cuprinde combustibilul, consumabilele umanitare şi militare pentru situaţii de urgenţă, dar şi alte  rezerve. Structura curentă a acesteia pare a fi moştenită de la fosta Uniune Sovietică, când rezervele  strategice erau gestionate printr‐o modalitate integrată. În prezent, deşi multe ţări păstrează rezerve  publice pentru reducerea efectelor instabilităţii preţurilor alimentare şi a insecurităţii alimentare,  acestea tind să conteze pe agenţiile de rezerve alimentare specializate. Chiar şi aşa, astfel de organe  necesită să respecte standardele critice pentru a se asigură că nu provoacă perturbări ale pieţei, să  beneficieze de o anumită autonomie şi să fie gestionate la modul profesionist. Ele de asemenea ar putea  să liciteze operaţiuni, inclusiv de stocare, sectorului privat. De fapt, în ţările OECD, majoritatea stocurilor  alimentare sunt păstrate de fermieri, comercianţi şi prelucrători.    153. Datorită implicării unui număr mare de ministere şi agenţii în formularea şi implementarea  politicilor din domeniul asociat cu conceptul cuprinzător al securităţii alimentare, cooperarea şi  coordonarea rămân o problemă. De fapt, există doar o interacţiune limitată în aspectele securităţii  alimentare între diferitele instituţii, deoarece înţelegerea caracterului inter‐sectorial al securităţii  alimentare este limitată. Astfel de domenii, cum ar fi serviciile de sănătate, siguranţa alimentelor şi/sau  practicile durabile ale activităţii agricole cu greu sunt văzute drept parte integrală a agendei securităţii  alimentare. MAIA, în calitate de instituţie cu rol de conducere în domenii, ar trebui să vină cu  propunerea unui mecanism pentru o planificare inter‐instituţională şi pentru o coordonare mai bună.                88  Figura 60. Mandatele instituţionale în domeniul politicii securităţii alimentare    89  IV.2  CADRUL POLITICILOR SECURITĂŢII ALIMENTARE    154. Precum este descris mai sus, atribuţiile politice distincte ale instituţiilor abordează separat  diferitele dimensiuni ale securităţii alimentare. Pentru prezent, există puţine dovezi că problemele  securităţii alimentare sunt abordate de toate agenţiile guvernamentale responsabile de domeniu printr‐ o modalitate integrată. MAIA şi‐a asumat rolul de conducere în asigurarea disponibilităţii alimentelor,  deşi gestionarea stocării acestora revine ARM, iar sistemele de irigare (un component important pentru  reducerea volatilităţii aprovizionării cu alimente) se află sub controlul agenţiei Apele Moldovei, care la  rândul său este subordonată Ministerului Mediului. Accesul economic la alimente cade sub incidenţa  atribuţiilor politicii sociale, cu rol de conducere din partea MMPSF, deşi Ministerul Economiei de  asemenea are un rol major prin reglementarea comerţului. Asigurarea accesului fizic la alimente este  într‐o mare măsură delegat în comun Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi MAIA,  iar utilizarea alimentelor se află sub egida responsabilităţii comune a MAIA şi Ministerului Sănătăţii.     155. Analiza rezultatelor securităţii alimentare şi a dimensiunilor acesteia în Republica Moldova a  pus în evidenţă faptul că cele mai critice probleme, ce urmează să fie abordate sunt: (i) îmbunătăţirea  disponibilităţii alimentelor, în mod deosebit prin abordarea volatilităţii producţiei interne şi a  majorării integrării comerciale, şi (ii) îmbunătăţirea accesului economic la alimente pentru cele mai  vulnerabile grupuri ale populaţiei. În rezultat, discuţia de mai departe se va axa pe producţia agricolă,  preţuri şi reglementarea pieţei, pe comerţ şi asistenţa socială, drept piloni cheie ai politicilor care pot  îmbunătăţi securitatea alimentară în Republica Moldova.    Producţia agricolă    156. Până  nu  demult,  agenda  securităţii  alimentare  a  Republicii  Moldova  se  axa  în  principal  pe   aspiraţiile  de  auto‐suficienţă şi  stabilizare  a  preţurilor,  ceea  ce  s‐a  materializat  în  restricţii  comerciale  şi  perturbări  ale  pieţei.  Asigurarea  securităţii  alimentare  a  populaţiei  ţării  era  considerată  drept  prioritate şi declarată astfel în documentele strategice ale Guvernului înainte de 2014. Agenda securităţii  alimentare  tinde  spre  consolidarea  producţiei  interne  a  produselor  agricole şi  alimentare,  şi  sprijinirea  substituirii  importului:  un  raţionament  care,  de  asemenea,  a  justificat  intervenţiile  pentru  stabilizarea  preţurilor  în  perioadele şocurilor  interne şi/sau  regionale.  În  rezultat,  agenda  securităţii  alimentare  era  ocazional folosită pentru a proteja grupurile de producători locali, în particular pe cei mai mari. Măsurile  politice,  asociate  cu  securitatea  alimentară,  în  principal  constau  din  restricţiile  comerciale  ad  hoc  şi  intervenţiile  pe  piaţă,  în  mod  deosebit  pe  piaţa  cerealelor.  Acest  fapt  a  condus  la  perturbări  ale  pieţei  prin  suprimarea  preţurilor  producătorilor  şi  prin  daune  considerabile  aduse  concurenţei  din  cadrul  sectoarelor aferente.    157. Strategia curentă de dezvoltare agrară şi rurală (DAR) în Republica Moldova consideră  modernizarea sectorului şi îmbunătăţirea capacităţii de adaptare climatică drept principalele  instrumente pentru o mai bună securitate alimentară. Strategia pentru DAR cuprinde perioada 2014‐ 2020 şi a fost adoptată prin Decizia Guvernului în 2014. Structura şi configuraţia acesteia reflectă  90  aspiraţiile Republicii Moldova la o aliniere mai conformă cadrului politicilor şi cerinţelor pieţelor UE.  Strategia se bazează pe trei piloni: (i) consolidarea competitivităţii sectorului prin transformarea  structurală şi modernizarea pieţei agro‐alimentare; (ii) asigurarea gestionării durabile a resurselor  naturale în agricultură; şi (iii) îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiul rural. Deşi securitatea alimentară mai  bună nu este un obiectiv ca atare, ea rămâne a fi componentul omniprezent în tot documentul. Astfel de  măsuri precum ar fi investiţiile în modernizarea întreprinderilor, promovarea tehnologiilor de  economisire a apei şi practicile agricole cu capacitate avansată de adaptare climatică, de rând cu  investiţiile de amploare în reabilitarea sectorului irigaţiei, pot fi în general considerate drept propice  pentru efecte mai bune ale securităţii alimentare.     158. Guvernul a abordat aceste constrângeri în cadrul agendei sale de competitivitate prin  acordarea în jur de 30‐40 milioane28 de dolari SUA pe an, livrate prin intermediul AIPA. Măsurile de  stimulare a fermierilor întru adoptarea unor instrumente de atenuare a riscurilor agricole includ  subvenţionarea primelor de asigurări în agricultură, co‐finanţarea echipamentelor de irigare, precum şi  finanţarea unor sisteme anti‐grindină şi anti‐îngheţ. Subvenţiile pentru consolidarea producţiei sunt în  principal axate pe sprijinirea componentului agriculturii cu valoare înaltă (AVÎ) pentru producerea  fructelor şi legumelor prin adoptarea tehnologiilor avansate de producţie şi crearea structurilor post‐ producţie, care ar facilita accesul la piaţă pentru agricultori. Cota de subvenţionare variază între 30% şi  50% din investiţia totală. Cu toate acestea, numărul de beneficiari ale subvenţiilor anuale este limitat din  cauza constrângerilor bugetare.    Reglementarea preţurilor şi pieţei    159. Rezervele de stat, în particular de grâu, sunt folosite în calitate de instrument de intervenţie  pentru cazurile de urgenţă, dar şi pentru stabilizarea preţurilor interne la cereale şi menţinerea  preţurilor reduse la pâine. Înainte de 2009, mecanismele de procurare şi eliberare a grâului erau  sumbre şi deseori destabilizau sectorul privat (Boxa 6). Încercările de a limita creşterea preţurilor  sezoniere reduceau dorinţa sectorului privat de a procura produse după recoltare pentru stocarea  internă. Acest lucru a condus la preţuri mai joase pentru producători, exporturi mai mari şi astfel a redus  disponibilitatea internă. Intervenţia politică axată pe stabilizarea preţului sezonier al grâului pe termen  scurt a destabilizat piaţa pe termen lung. În plus, presiunea spre reducerea preţurilor producătorului a  avut un impact considerabil asupra economiei rurale ca atare: aceasta a redus veniturile producătorilor  de cereale, dar şi a forţei de muncă rurale şi a rentierilor funciari (renta este deseori achitată în natură  printr‐o cotă din recoltă).                                                           28  Pachetul  financiar  disbursat  pentru  măsurile  de  consolidarea  a  competitivităţii  în  2014  a  fost  de  38,75  milioane  dolari  SUA.  Conform datelor AIPA.  91      BOXA 6. FOLOSIREA REZERVELOR STATULUI ÎNAINTEA ANULUI 2009   Deosebit de destabilizatoare erau trei tipuri de intervenţii:    i) Rezervele stabileau un preţ fix pentru procurarea grâului de la producători, şi aceste preţuri erau deobicei fie  mai  mari,  sau  mai  mici  decât  preţul  de  piaţă  –  ceea  ce  conducea  fie  la  supra‐solicitare  sau  sub‐solicitare,  acest  tip  de  intervenţie  a  avut  un  efect  general  de  destabilizare  a  pieţei  prin  crearea  aşteptărilor  false  şi  stimularea tiparelor de conduită ambiguă în sensul păstrării stocurilor de către sectorul privat.    ii) Prin oferirea din contul rezervelor a accesului preferenţial la un grâu mai ieftin pentru brutăriile mari (vezi de  asemenea  mai  jos),  Guvernul  a  subminat  viabilitatea  brutăriilor  mici  şi  mijlocii.  În  mod  normal,  întreprinderile  beneficiare  trebuiau  să  întoarcă  grâul  primit  din  rezerve  câtre  perioada  următoarei  recolte,  cu  toate  acestea,  au  fost  cazuri  în  trecut  (2008 şi  mai  înainte)  când  grâul  era  oferit  pe  gratis  celor  mai  mari  două brutării de stat din Chişinău şi Bălţi, astfel ca acestea să fie în stare să menţină preţul ieftin la pâine.     iii) Politica de rotaţie a grâului, adoptată de către rezerva de stat, cu procurarea când grâul este cel mai ieftin (în  perioada  post‐recoltare)  şi  vândut/eliberat  când  acesta  este  cel  mai  scump  (în  perioada  pre‐recoltare)  submina  activitatea  producătorilor  privaţi,  al  morarilor,  comercianţilor şi  brutarilor.  Aşteptările  că  rezervele  de  stat  vor  vinde  masiv  în  perioada  pre‐recoltă  în  general  reducea  dorinţa  sectorului  privat  de  a  menţine  stocuri.  Acest  fapt,  la  rândul  său,  era  reflectat  în  preţurile  mai  joase  ale  producătorului  în  perioada  post‐ recoltare,  ceea  ce  majora  stimulentele  de  a  exporta.  Respectiv,  astfel  de  evoluţii  au  condus  la  îngustarea  pieţei pentru tot restul sezonului şi tendinţa amplificată de mişcări speculative ale preţurilor.        160. Începând  cu  2009,  în  funcţionarea  rezervelor  de  grâu  ale  statului  a  fost  introdusă  mai  multă  transparenţă, însă cadrul politicilor măsurilor de intervenţie nu a fost înlăturat. Procesul de selectare a  beneficiarilor  grâului  din  rezerve  a  devenit  mai  transparent,  iar  numărul  brutăriilor  care  primeau  grâu  din  rezerve  (ce  urma  să  fie  returnat  din  contul  următoarei  recolte)  a  crescut  considerabil şi  a  inclus  atât  întreprinderile  mari,  cât  şi  cele  mijlocii.  În  prezent  grâul  este  "împrumutat”  brutăriilor  pe  condiţii  concesionale,  iar  beneficiarii  trebuie  să  suplimenteze  rezervele  folosite  pentru  aceste  scopuri  la  o  anumită  perioadă  de  timp,  deobicei  în  afara  sezonului.  În  cazul  nerespectării  termenului  limită,  pot  fi  aplicate  penalităţi  financiare.  Cantităţile  alocate  brutăriilor  se  bazau  pe  cererile  primite  de  la  potenţialii  beneficiari, iar decizia se adopta de un grup de lucru, în activitatea căruia participau reprezentanţii MAIA  şi ARM. La începutul anului 2013 a fost eliberat un total de 31,94 mii tone de grâu29, într‐o încercare de a  atenua  insuficienţa  ofertei  locale şi  saltul  ulterior  al  preţului,  care  a  urmat  după  seceta  din  2012.  Însă,  controlul  statului  asupra  preţurilor  la  pâine  rămâne  în  vigoare,  iar  posibilitatea  ca  rezervele  de  grâu  să  fie folosite drept instrument de "stabilizare” pe termen scurt de asemenea rămâne o opţiune.                                                              29  În  conformitate  cu  Decizia  Guvernului  Nr.  151  din  26  februarie  2013,  accesibil  la:  http://lex.justice.md/index.php?action  =view&view=doc&lang=1&id=346878.  92  161. Deşi rezervele de grâu pot fi folosite în calitate de subvenţii directe ale preţurilor, controlul  preţurilor de asemenea persistă, fiind motivat în primul rând de raţionamentele sociale; acestea  continuă să fie aplicabile mai mult universal decât ţintit spre grupurile vulnerabile. Guvernul continuă  să menţină politica de „pâine ieftină pentru fiecare”, care constă dintr‐un amalgam de acordare a  grâului pe gratis brutăriilor din contul rezervelor de stat şi de exercitare a controlului asupra preţurilor la  pâine. Respectiv, brutăriile în proprietatea statului sunt nevoite să respecte plafoanele de preţuri la  pâinea simplă (de asemenea denumită „pâine sociala”, însă sunt libere să stabilească preţurile la pâinea  şi produsele de panificaţie mai sofisticate. Nu întâmplător, Franzeluţa30 şi alte întreprinderi de  panificaţie suportă pierderi considerabile în prezent, iar menţinerea artificială a preţului la pâine  suprimă dezvoltarea brutăriilor private mici şi mijlocii. În rezultat, recent întreprinderea (luna ianuarie  2015) a solicitat liberalizarea preţului la pâine, cu eventuale compensaţii guvernamentale ţintite spre  cele mai vulnerabile grupuri sociale. Această opţiune în mod cert ar fi o măsură mai oportună şi  eficientă, pe care Guvernul ar putea să o ia în consideraţie spre a fi realizată.    162. Reglementarea de către stat a preţurilor la pâine s‐a limitat la controlul preţurilor şi stabilirea  plafoanelor marjelor de profitabilitate aferente unor alimente cheie. Definite drept "socialmente  importante”, produsele alimentare – făina din grâu, produsele de patiserie, zahărul, uleiul de floarea  soarelui, carnea şi produsele din carne, laptele şi produsele lactate – sunt supuse unei plafonări de 20%  la marja de profitabilitate a vânzărilor interne, unica excepţie fiind pâinea, pentru care plafonul este şi  mai redus, de doar 10%. Controlul preţurilor la pâine este în practică realizat prin brutăria de stat  Franzeluţa, cea mai mare brutărie din Republica Moldova (80% din cota de piaţă la Chişinău şi circa o  treime din cota naţională a pieţei pâinii şi produselor de panificaţie). Franzeluţa este obligată ca o parte  din producţia sa să fie din categoria celui mai redus preţ, care este cu mult sub costurile de producţie.  Preţul pentru cel mai accesibil tip de pâine, de asemenea numit pâine a "bunăstării", a fost menţinut  neschimbat începând cu 2004.    163. În pofida politicii de plafonare a preţului la pâine, consumul acesteia încă variază la diferite  grupuri pe venit urbane şi rurale. Precum demonstrează Figura 61, chintila celor mai sărace grupuri ale  populaţiei, consumă cea mai redusă cantitate de pâine şi produse de panificaţie, în comparaţie cu  chintilele cu veniturile mai înalte. Acest fapt ar putea sugera că grupurile cu venituri mai înalte  beneficiază mai mult de pe urma plafonului la preţ ne‐ţintit. O altă consecinţă neintenţionată a politicii  plafonului la preţuri se referă la sectorul hranei animalelor: preţul pentru pâinea bunăstării (3 MDL  pentru o pâine de 0,5 kg) este cu mult sub preţul curent la furajele pentru animale (de exemplu, circa 8‐ 10 MDL pe kg pentru hrana porcinelor), respectiv, producătorii de produse animaliere sunt foarte  stimulaţi să substituie produsele pentru hrana animalelor cu pâinea bunăstării.                                                            30 Franzeluţa este amplasată la Chişinău şi ocupă peste 80% din cota de piaţă în municipiu, dar si circa o treime din cota de piaţă  a pâinii si produselor de panificaţie din tară.  93  Figura 61. Consumul zilnic de către populaţia urbană a pâinii pe chintilele de cheltuieli (grame per capita)    220   200   180   160   140 120    100 80  60  40  20  0 gr /  I II III IV V day   2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013          Sursa: SBGC. Notă: cu excepţia Transnistriei    164. Plafonul pe preţurile la pâine afectează producătorii existenţi şi periclitează apariţia unui  sector durabil. Precum demonstrează Figura 62, plafonul la preţuri nu a fost ajustat spre a reflecta  creşterea preţului grâului, ceea ce a condus la dificultăţi economice suportate de brutării. Adiţional la  plafonul pe preţuri, cel de 10% pe marja profitabilităţii brutăriilor, valabil şi pentru Franzeluţa, lasă  brutăriilor oportunităţi foarte mici pentru a‐şi compensa pierderile suportate de pe urma unor categorii  de produse (de exemplu, pâinea "socială”) prin profiturile de la alte categorii. Ambele politici de  asemenea expulzează sectorul privat prin crearea dificultăţilor pentru brutăriile locale în concurenţa  preţurilor cu brutăriile mari în proprietatea statului, ceea ce în final periclitează durabilitatea acestora pe  termen lung.     Figura 62. Evoluţia preţurilor: pâinea vs. grâul (2005=100)                                                Sursa: BNS. Notă: cu excepţia Transnistriei      Comerţul    165. În  timp  ce  strategia  agrară  continuă  să  perceapă  securitatea  alimentară  prin  prisma  producţiei,  ţara  a  depus  eforturi  considerabile  în  termeni  de  îmbunătăţire  a  accesului  la  piaţă  şi  a  94  comerţului,  cu  beneficii  implicite  pentru  securitatea  alimentară.  În  documentul  cu  privire  la  strategia  dezvoltării  agrare  şi  rurale,  securitatea  alimentară  este  până  în  prezent  corelată  cu  performanţa  sectorului  cerealier;  o  îmbunătăţire  a  producţiei  grâului  şi  a  productivităţii  este,  respectiv,  considerată  drept o contribuţie majoră la securitatea alimentară. În schimb, îmbunătăţirea accesului la un volum mai  mare de produse alimentare prin comerţ este insuficient evidenţiată şi recunoscută.     166. Republica Moldova este o economie mică cu un regim liberalizat la importurile şi exporturile  bunurilor şi serviciilor. Ţara a devenit membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în 2001 şi  da atunci politica tarifară a Republicii Moldova s‐a bazat pe regimul comercial şi normele stabilite de  OMC. Republica Moldova nu aplică interdicţii sau restricţii cantitative asupra importurilor, care nu s‐ar  conforma prevederilor OMC, şi nici nu aplică taxe vamale, interdicţii sau alte măsuri asupra exporturilor.  Taxele vamale medii asupra importurilor agro‐alimentare sunt de circa 12%, ceea ce este mai mult decât  media de 5% aplicată bunurilor importate, deşi este relativ joasă comparativ cu realităţile internaţionale.    167. Semnarea acordului Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) cu UE în 2014 a  marcat un pas decisiv în direcţia unor oportunităţi comerciale mai bune. ZLSAC prevede, printre altele,  eliminarea treptată a taxelor pe import sau a cotelor ratelor tarifare pentru multe produse agro‐ alimentare, inclusiv unele considerate drept sensibile prin prisma producţiei interne (de exemplu,  carnea de porc şi pasăre, lactatele, zahărul şi îndulcitoarele). În plus, şi înainte de aceasta, în 2006  Republica Moldova de asemenea s‐a alăturat Acordului de Comerţ Liber în Europa Centrală (ACLEC) şi a  semnat acorduri bilaterale de comerţ liber cu ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI).31    168. Cu toate acestea, construirea capacităţii de satisfacere a cerinţelor sanitare şi fitosanitare ale  UE (SFS) va reprezenta o piatră de hotar considerabilă pentru beneficierea din plin de avantajele  ZLSAC. Pentru produsele agricole şi alimentare, cea mai mare problemă  în acest context este da a  realiza conformarea deplină cerinţelor SFS ale EU şi standardelor de calitate, inclusiv celor private. Însă,  chiar şi în afara UE, o reformă cuprinzătoare a sistemului intern de gestionare a siguranţei şi calităţii  alimentelor este o prioritate şi aceasta trebuie să asigure sănătatea publică, să ajute industria agro‐ alimentară internă să menţină cota pe piaţă şi să amplifice creşterea exporturilor spre pieţele  tradiţionale, dar şi spre cele noi.    169. Restricţiile la export (asupra grâului) au fost folosite doar ocazional în ultimii ani. În luna  februarie 2011 Guvernul a introdus o interdicţie asupra exportului grâului, argumentând, la acel timp, că  această măsură va consolida securitatea alimentară, deoarece stocurile interne ar fi fost epuizate din  cauza preţurilor externe mai înalte la grâu. Guvernul era îngrijorat că disponibilitatea limitată a grâului  produs pe interior în final va conduce la preţuri mai mari, reducând astfel accesibilitatea la produsele de  panificaţie pentru consumatorii Republicii Moldova.32 Această interdicţie a fost menţinută timp de trei                                                          31  Republica  Moldova  este  de  asemenea  membru  al  Organizaţiei  de  Cooperare  Economică  la  Marea  Neagră  (OCEMN),  a  Organizaţiei  pentru  democraţie şi  dezvoltarea  economică  (GUAM),  a  Iniţiativei  de  Cooperare  în  Europa  de  Sud‐Est  (ICESE) şi  a  altor iniţiative economice regionale.   32 La acel timp preţurile la grâu în Ucraina şi Federaţia Rusă erau cu circa 40% mai înalte decât cele din Republica Moldova.  95  luni şi ridicată când piaţa regională s‐a stabilizat, dar de asemenea şi din cauza angajamentelor  Guvernului Republicii Moldova aferente acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).33 Cu toate  acestea, participarea mai de amploare a Republicii Moldova la acordurile de comerţ liber, astfel ca  ZLSAC, probabil va limita menţinerea interdicţiilor asupra exportului.    Asistenţa socială    170. Programele de asistenţă socială pot avea un impact pozitiv puternic de îmbunătăţire a  accesului economic la alimente pentru cele mai vulnerabile grupuri; în prezent se implementează  diferite instrumente dedicate acestui acest scop, în principal în forma de mese subvenţionate.  Începând cu 2003, MMPSF a coordonat un program al cantinei sociale, ţintit în principal spre copii,  bătrâni şi şomeri. Programul este realizat prin autorităţile locale, care asigură mijloacele financiare.  Această iniţiativă a fost complementată printr‐un program de alimentare şcolară pentru copiii din  clasele 1 – 4, care lărgeşte cuprinderea acestui segment al populaţiei prin asigurarea satisfacerii  necesităţii nutriţionale cruciale. Prin finanţare adiţională, oferirea meselor şcolare a fost extinsă în  direcţia instituţiilor preşcolare şi claselor mai mari (5 şi mai sus), ceea ce şi mai mult va îmbunătăţi  securitatea alimentară prin modalităţile existente şi cu o mai bună funcţionare.    171. În sens mai general, programul de ajutor social s‐a dovedit foarte important pentru extinderea  asistenţei şi o mai bună ţintire, căci a fost îmbunătăţită cuprinderea persoanelor cu necesităţi. Ajutorul  social este un program inovaţional de asistenţă financiară, axat pe protecţia celor săraci; acesta combină  veniturile şi mijloacele folosind indicii indirecţi ai mijloacelor disponibile pentru a determina eligibilitatea  şi a canaliza beneficiile spre cei săraci. Programul a intrat în vigoare în 2008 pe bază pilot şi a fost extins  în 2009. În paralel, programele categoriale care l‐au precedat (Boxa 7) au fost treptat reduse în  amploare, iar în luna aprilie 2012 programul de compensaţii nominative a fost anulat. Numărul lunar al  familiilor beneficiare ale Programului de ajutor social s‐a majorat de la 30.000 în 2010 la 50.000 în 2012,  mărind cuprinderea generală a persoanelor din cea mai săracă chintilă de la 14% în 2010 la 19% în 2012.  În acelaşi timp, cota transferurilor alocate celor mai sărace 20% din populaţie a trecut peste 70%  începând cu 2010.34    172. În general, recentele reforme ale sistemului de asistenţă socială, şi în mod deosebit  introducerea şi expansiunea programului direcţionat de ajutor social, inspiră încredere. Construirea  unei reţele mai consolidate de protecţie a celor mai vulnerabili faţă de volatilitatea şi reducerea  potenţială a transferurilor private este de importanţă cheie, iar reforma de continuare a programelor de  asistenţă socială va permite amplificarea efectelor transferurilor publice asupra reducerii sărăciei.                                                           33  În  linii  mari,  interdicţia  a  fost  considerată  drept  ineficientă,  deoarece  exporturile  făinii  din  grâu  au  crescut  considerabil  în  perioada când interdicţia era în vigoare.  34  Banca  Mondială  (2014).  Consolidarea  reţelei  de  protecţie  socială  pentru  cele  mai  sărace  familii  din  Republicii  Moldova.  URL:  http://www.worldbank.org/en/results/2014/04/15/enhanced‐social‐safety‐nets‐for‐moldovas‐poorest‐households  (15  aprilie  2014)  96      BOXA 7. SISTEMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA    Înainte  de  2010,  structura  reţelei  de  asistenţă  socială  era  dominată  de  diferite  programe,  care  s‐au  dovedit  a  fi  de  cea  mai  slabă  performanţă  din  regiunea  Europei  şi  Asiei  Centrale  în  termeni  de  cuprindere  şi  acurateţe  a  direcţionării. Următoarele programe categoriale erau anterior parte a sistemului de asistenţă socială:    1) Compensaţiile  Nominative  (30%  din  toată  asistenţa  socială  în  2010):  transferuri  financiare  în  beneficiul  a  14  categorii  ale  populaţiei  pentru  a  sprijini  achitarea  facturilor  pentru  termoficate,  consumul  apei,  consumul gazului natural şi alte utilităţi.  2) Beneficiile  pentru  familie şi  copii  (27%):  includ  o  îndemnizaţie  unică  nerambursabilă  la  naşterea  copilului,  plăţile lunare pentru copil şi pentru concediul de maternitate.   3) Pensiile  sociale  (14%):  pentru  persoanele  în  etate,  cu  dizabilităţi şi  pentru  copii,  este  un  tip  categorial  de  plăţi  oferit  lunar  pentru  5  categorii  de  oameni  ce  nu  corespund  criteriilor  pentru  a  primi  pensie  în  baza  Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.  4) Asistenţa materială (5%): sprijin unic financiar pentru 5 categorii de grupuri vulnerabile ale populaţiei.   Recunoscând  performanţa  slabă  a  acestor  programe,  Guvernul  a  iniţiat  reforma  asistenţei  sociale,  începând  cu  Programul de ajutor social în 2008/2009, şi eliminând treptat programele categoriale.     În  prezent  Guvernul  este  angajat  în  reformele  politice  pentru  integrarea  reţelei  generale  de  securitate  socială  pe  platforma  oferită  de  programul  direcţionat  de  ajutor  social.  Banca  Mondială  a  susţinut  aceste  eforturi  prin  proiectul  de  Consolidare  a  Eficacităţii  Reţelei  de  Asistenţă  Socială.  Promovând  o  finanţare  în  baza  rezultatelor  (ABR),  creditul  de  37  milioane  dolari  SUA  al  ADI  co‐finanţează  costurile  interimare  de  tranziţie  pentru  extinderea  Programului  de  ajutor  social,  consolidând  pe  parcurs  alte  beneficii.  Proiectul  de  asemenea  investeşte  în  îmbunătăţirea  eficienţei  administrative  a  reţelei  de  securitate  socială  de  rând  cu  consolidarea  rolurilor  şi  capacităţilor  instituţionale,  a  mecanismelor  de  funcţionare  şi  sistemelor,  şi  a  activităţii  de  comunicare  pentru  reducerea rezistenţei şi generarea susţinerii pentru reformă.    Surse:  Banca  Mondială  (2010).  Sumar  al  programelor  reţelei  de  securitate  socială  din  Republica  Moldova;  Banca  Mondială,  "Proiectul  pentru  consolidarea  eficacităţii  reţelei  de  securitate  socială”,  document  de  evaluare  a  proiectului,  mai  2011,  şi  Banca  Mondială,  Parteneriatul  cu  Republica Moldova – sumar al programului de ţară, octombrie 2014              97    IV.3  REZUMATUL RECOMANDĂRILOR     173. La  nivel  instituţional,  Guvernul  ar  putea  îmbunătăţi  în  continuare  formularea  şi  implementarea  politicilor.  De  fapt,  în  domeniul  pregătirii  pentru  eventuale  situaţii  de  calamităţi  şi  gestionarea  atenuării  efectelor  acestora,  el  deja  a  realizat  un  lucru  remarcabil  în  trecut.  Toţi  factorii  de  decizie – organele publice centrale şi locale, dar şi donatorii – s‐au dovedit capabili să‐şi unească eficient  forţele  în  vremuri  de  nevoie,  fie  sub  conducerea  MAIA  sau,  în  unele  cazuri,  sub  auspiciile  Cabinetului  de  Miniştri.  Exemple  de  lucru  de  succes,  în  particular  acţiunile  post‐calamitate,  au  fost  văzute  în  cazul  multor şocuri  cauzate  de  vreme,  astfel  ca  secetele  din  2003,  2007 şi  2012,  dar şi  inundaţiile  din  2008 şi  2010. Mai presus de toate, cadrul instituţional al securităţii alimentare necesită claritate  de direcţionare  spre obiectivele politice şi un accent mai ponderabil pe coordonare.    174. Rolul  şi  structura  AMR  ar  putea  fi  abordată  ulterior,  în  conformitate  cu  bunele  practici  internaţionale  din  prezent şi  în  direcţia  unei  mai  bune  transparenţe şi  de  piaţă.  În  prezent,deşi  multe  ţări  păstrează  rezerve  publice  pentru  a  reduce  instabilitatea  preţurilor  şi  insecuritatea  alimentară,  ele  tind  să  conteze  pe  agenţiile  dedicate  de  rezerve  alimentare.  Chiar  şi  aşa,  astfel  de  organe  necesită  să  respecte  standardele  critice  pentru  a  se  asigura  de  faptul  că  nu  reprezintă  o  cauză  a  dezechilibrării  pieţei,  să  beneficieze  de  un  anumit  nivel  de  autonomie  să  fie  gestionate  la  modul  profesionist.  Ele  de  asemenea  ar  putea  organiza  licitaţii  de  servicii,  inclusiv  de  stocare,  cu  participarea  sectorului  privat.  De  fapt,  în ţările  OECD,  majoritatea  stocurilor  alimentare  sunt  menţinute  de  către  fermieri,  comercianţi şi  prelucrători.     175. Experienţa internaţională sugerează că cea mai eficientă modalitate de a folosi stocurile  alimentare este preponderent în calitate de parte a unei abordări de reţea cuprinzătoare de siguranţă,  direcţionată spre cei săraci şi vulnerabili35. Astfel de sisteme ar putea include mecanismele de prevenire  timpurie, şi să se bazeze pe rezerve publice mici (şi de aici eficiente în costuri) cu o direcţionare spre cei  săraci, ceea ce permite ţărilor să obţină timp, în eventualitatea unor crize, până vor sosi importurile  adiţionale. În acelaşi timp, acestea nu se implică prea mult în activitatea forţelor de piaţă, ceea ce  permite producătorilor să răspundă la preţurile mai înalte prin majorarea producţiei. În termeni de  asigurare a unei direcţionării mai bune şi a unui răspuns instituţional eficient în costuri în caz de urgenţe  alimentare, Republica Moldova ar obţine un beneficiu major punând în discuţie reformarea AMR, care  prin aceasta s‐ar alinia bunelor practici internaţionale.     176. În  particular,  controlul  preţurilor  ar  putea  fi  anulat şi  înlocuit  prin  măsuri  direcţionate  social,  spre  beneficiul  celor  mai  vulnerabile  grupuri.  Analiza  de  mai  sus  a  demonstrat  că  chintila  celei  mai  sărace  populaţii  rămâne  în  urma  grupurilor  cu  o  bunăstare  mai  bună  în  termeni  de  consum  al  pâinii,  în  pofida  subvenţionării  masive  a  preţului.  În  plus,  plafoanele  pe  preţurile  la  pâine  aduc  daune  brutăriilor  existente  prin  erodarea  marjelor  de  profit,  şi  descurajează  brutăriile  şi  întreprinderile  de  patiserie  să                                                          35  Banca  Mondială  (2012).  Folosirea  stocurilor  publice  de  grâne  alimentare  pentru  consolidarea  securităţi  alimentare,  septembrie 2012.  98  intre  pe  piaţă.  Un  program  de  asistenţă  socială  –  integrat  adecvat  în  cadrul  existent  al  politicilor  sociale‐ ar  permite  o  mai  bună  direcţionare  şi  o  eficienţă  mai  înaltă  a  asistenţei  publice,  şi  ar  evita  generarea  dereglărilor pieţei grâului şi a produselor din grâu.    177. Ar  fi  o  sugestie  bună  ca  Guvernul  să  continue  reformele  şi  investiţiile,  care  ar  încuraja  o  productivitate  mai  înaltă  a  sectorului,  o  mai  bună  integrare  de  piaţă  şi  o  capacitate  mai  înaltă  de  adaptare  la  riscurile  climatice  şi  condiţiile  pieţei.  Aceasta  ar  reduce  vulnerabilităţile  ţării  în  faţa  şocurilor  externe,  care  produc  un  impact  negativ  similar  asupra  producătorilor şi  consumatorilor,  si sunt  acompaniate de creşterea masivă a insecurităţii alimentare.    178. Productivitatea  sectorului:  programul  curent  de  investiţii  în  sectorul  agrar  este  un  pas  major  de  abandonare  a  fostului  sistem  de  subvenţii  (înainte  de  2009).  Cu  toate  acestea,  programul  în  prezent  duce  lipsă  de  resurse  suficiente  relativ  la  necesităţile  şi  ponderea  sectorului  în  economie36,  ceea  ce  produce efectul că rezultatele sectorului sunt încă modeste. În plus, ar putea fi făcute unele îmbunătăţiri  printr‐o direcţionare mai bună şi consolidare a echităţii cuprinderii programului.    179. Pieţele şi comerţul: evoluţiile recente în direcţia unei integrări amplificate în comerţul regional şi  internaţional  sunt  salutabile,  şi  oferă  oportunităţi  importante  pentru  economia  şi  pieţele  Republicii  Moldova.  Ţara  necesită  să  continue  focalizarea  pe  îmbunătăţirea  siguranţei  şi  calităţii  produselor  sale  alimentare  pentru  a  putea  obţine  un  avantaj  mai  mare  de  pe  urma  recentelor  bariere  reduse  pe  diferitele  pieţe  de  export,  inclusiv  UE.  În  plus,  diversificarea  şi  modernizarea  bazei  de  producţie  agro‐ alimentară a Republicii Moldova de asemenea ar reduce dependenţa de pieţele străine.     180. Gestionarea  riscului:  deşi  agricultura  este  tot  mai  mult  afectată  de  evenimente  adverse,  instrumentele  disponibile  pentru  gestionarea  riscului  se  află  încă  la  etapa  incipientă.  Sectorul  agrar  din  Republica  Moldova  ar  beneficia  de  pe  urma  unei  evaluări  cuprinzătoare  a  riscurilor,  urmată de  schiţarea  unui cadru de gestionare a riscului, ceea ce ar oferi instrumentele politice, care ar fi cele mai oportune în  contextul ţării şi sectorului.     181. Este necesar un cadru politic revăzut pentru a ajuta fermierii să gestioneze mai bine diferitele  şocuri externe. Deşi volatilitatea agriculturii şi vulnerabilitatea acesteia în faţa şocurilor a fost înaltă pe  parcursul ultimilor ani, acţiunile de răspuns continuă să fie reactive şi axate mai mult pe compensarea  pierderilor şi daunelor, decât pe prevenire şi atenuare. Această stare generează sentimentul de  nesiguranţă la fermierii afectaţi, conduce la perioade îndelungate de remediere şi nu este propice  pentru focalizarea eficientă a cheltuielilor publice. Diferitele tipuri de riscuri (de exemplu cele aferente  vremii, pieţei, fitosanitare şi veterinare – astfel ca focarele de dăunători sau epidemiile de maladii la  animale), necesită să fie gestionate strategic, printr‐un cadru integrat. Acesta este de asemenea necesar  pentru încurajarea fermierilor şi a sectorului privat să‐şi asume o responsabilitate mai mare în pregătirea  pentru şocuri, şi să reducă dependenţa lor de sprijinul public de urgenţă.                                                           36  Banca  Mondială  (2012).  Studiu  al  cheltuielilor  publice  –  cheltuielile  de  capital:  Investiţiile  publice  trebuie  să  lucreze  pentru  competitivitate şi creşterea incluzivă în Republica Moldova, mai 2012.  99    182. În  particular,  unele  din  instrumentele  curente  de  politici,  destinate  sa‐i  ajute  pe  fermieri  să  abordeze  riscurile  aferente  vremii  ar  trebuie  să  fie  revăzute.  Un  şir  de  subvenţii  de  tip  investiţional  ar  încuraja  adoptarea  practicilor  de  gestionare  a  riscurilor  pentru  gospodăriile  agricole,  cum  ar  fi  granturile  pentru procurarea de echipament pentru irigare, a tehnologiilor anti‐grindină şi anti‐îngheţ, a producţiei  culturilor  pe  teren  protejat.  Există  de  asemenea  o  subvenţie  recurentă,  axată  pe  stimularea  adoptării  asigurărilor  în  agricultură  prin  subvenţionarea  primelor  de  asigurare  pentru  fermieri.  Un  serviciu  de  stat  pentru  prevenirea  efectelor  grindinii,  bazat  pe  rachete  cu  amplasare  terestră şi  staţii  radar  funcţionează  în  Republica  Moldova  deja  de  mulţi  ani.  Activitatea  precedentă  sectorială  a  Băncii  Mondiale37  a  pus  în  evidenţă  neajunsurile  sistemului  şi  a  recomandat  un  şir  de  opţiuni  politice  pentru  a  aborda  mai  bine  aceste riscuri.                                                           37   A  se  vedea  “Productivitatea  rurală  în  Republica  Moldova‐gestionarea  vulnerabilităţilor  naturale”,  Banca  Mondială,  mai  2007.  Acest  raport  recomandă  că  subvenţionarea  primelor  de  asigurare  împotriva  grindinii  –  în  cadrul  unei  perioade  clare  de  timp–  ar  putea  reprezenta  o  folosire  mai  bună  a  resurselor  publice  limitate.  Acelaşi  studiu  indică  că  sistemul  tradiţional  de  asigurări  nu  este  potrivit  pentru  gestionarea  riscurilor  naţionale  sistemice  cum  ar  fi  seceta,  şi  din  această  cauză  nu  este  o  opţiune  recomandabilă  pentru  Republica  Moldova.  În  mod  alternativ,  a  fost  recomandată  pilotarea  unei  modalităţi  de  asigurare,  realizată  de  sectorul  privat  în  baza  indicilor  vremii pentru situaţiile de magnitudine majoră, cum ar fi seceta şi îngheţul.  100    REFERINŢE    OAA (2008). O introducere la concepţiile de bază ale securităţii alimentare.   Smith,  Lisa  C.  şi  Ali  Subandoro  (2007).  Măsurarea  securităţii  alimentare  folosind  sondajele  bugetelor  gospodăriilor  casnice.  Securitatea  alimentară  în  practică,  seria  ghidurilor  tehnice.  Washington,  D.C.:  Institutul Internaţional de Cercetare în Domeniul Politicii Alimentare (IICPA).  Banca Mondială (2005). Note de politici agricole în Republica Moldova‐pieţele agricole.   (2007). Productivitatea rurală în Republica Moldova – Gestionarea vulnerabilităţii naturale;    (2008). Securitatea alimentară a Republicii Moldova şi Studiul pentru stabilizarea preţului la  grâne;    (2010). Sumar al programelor reţelei de securitate socială în Republica Moldova.    (2011). Proiectul consolidării eficienţei reţelei de securitate socială. Document de evaluare a  proiectului, mai 2011.    (2012). Folosirea stocurilor de grâne publice pentru consolidarea securităţii alimentare,  septembrie 2012.    (2012). Studiu al cheltuielilor publice – Cheltuielile capitale: Investiţiile publice trebuie să lucreze  pentru competitivitate şi creşterea incluzivă în Republica Moldova, mai 2012.    (2013). Reducerea vulnerabilităţii sistemelor agricole ale Republicii Moldova în faţa schimbărilor  climatice: Evaluarea impactului şi opţiunile de adaptare.   (2014). Parteneriatul cu Republica Moldova. Sumar al programului de ţară.    (2015). Document de proiect cu privire la creditul adiţional propus pentru Proiectul de finanţare  adiţională a competitivităţii agriculturii Republicii Moldova.  101